Ori de câte ori trebuie să abordăm problema ideologiei „progresiste” în America de astăzi, dezbaterea se îndreaptă inevitabil spre marele idealism al „acceptării” și „toleranței”. Afirmația celor progresiștilor este că ei sunt de partea „libertății” și a „drepturilor omului” și că, prin faptul că ceilalți ne separăm de anumite comportamente sau le confruntăm, dezvăluim intoleranța și discriminarea. Cu alte cuvinte, progresiștii afirmă că toate convingerile personale și toate comportamentele trebuie să fie îmbrățișate de populație, pentru ca societatea să devină pură.
Doar că de fapt nu asta cred ei cu adevărat. Progresiștii susțin toleranța față de comportamentele aberante, în timp ce admonestează reacțiile umane normale. Ei au o viziune asupra lumii, iar anumite opinii nu sunt acceptate în cadrul acestei fantezii utopice.
Baza religiei progresiste nu este o divinitate, ci percepția de sine. Ei se venerează pe ei înșiși și au convingerea că colectivul este valoros atâta timp cât le reafirmă identitatea. Orice lucru care ar putea restricționa dorința lor de afirmare personală este considerat opresiv. Este motivul pentru care ei pledează adesea în favoarea relativismului moral. Ei au o iluzie în mintea lor despre ceea ce sunt; se văd pe ei înșiși ca pe un dar fantastic pentru lume. Dar, dacă oamenilor li se permite să îi judece în funcție de defectele lor morale, atunci li se va reaminti mereu că nu sunt chiar atât de impresionanți. Și atunci, progresiștii caută să controleze opiniile și discursul celorlalți.
În același timp în care vorbesc în mod constant despre acceptare, ei se bazează pe fanatism pentru a-și atinge obiectivele. Sunt extrem de intoleranți față de persoanele care nu doresc să participe la mișcarea sau activismul lor. De fapt, unul dintre cele mai folosite sloganuri de protest ale stângii progresiste politice este „tăcerea înseamnă violență”. Refuzând să îi sprijiniți sau preferând anonimatul, deveniți automat dușmanul lor, chiar dacă nu vă opuneți în mod direct.
În fond, ceea ce promovează cu adevărat stânga progresistă reprezintă o serie de standarde duble, în timp ce utilizează acuzațiile de intoleranță ca armă pentru a-și reduce la tăcere criticii. Ei au preluat controlul narațiunii, pentru că mulți americani se tem să spună adevărul cu voce tare. Adevărul este că „toleranța” este supraestimată și distructivă. Controlul și discriminarea, până la un anumit punct, sunt absolut esențiale pentru supraviețuirea umanității.
Asta înseamnă că intoleranța față de anumite persoane, credințe, acțiuni și ideologii este un lucru bun. Trebuie să readucem în prim plan intoleranța rațională.
Există persoane din cadrul mișcării pentru libertate și din cercurile conservatoare care au opinii mai libertariene în această privință, iar unele dintre ele ar putea sugera că poziția mea contravine conceptului de principiu al neagresiunii. Aceștia ar putea pretinde că, atâta timp cât oamenii nu ne fac rău în mod direct, atunci ar trebui să nu le stăm în cale. Eu spun că există o linie fină între toleranță și pacifismul supus.
În mod evident, establishmentul globalist și marionetele sale din cadrul stângii progresiste politice se bazează, într-o anumită măsură, pe tactici provocatoare. S-ar putea sugera că ei vor ca noi să-i atacăm violent pentru a ne demoniza și mai mult. Sau vor ca noi să acceptăm mai mult puterea guvernamentală pentru a ne putea descrie ca fiind autoritari. Totuși, aceasta este o viziune simplistă, de școală primară, asupra metodelor provocatorilor. În realitate, scopul provocatorilor nu este de a ne face să reacționăm, ci de a ne speria și de a ne determina să nu facem nimic.
Uitați-vă la circul din jurul datei de 6 ianuarie (protestul de la Capitoliu al susținătorului preșdintelui ales Trump – n.n.), de exemplu. Establishmentul a transformat un protest al unor oameni neînarmați care au intrat într-o clădire și apoi au plecat de bună voie într-o „insurecție”. Au devenit unii oameni violenți? Desigur, deși nicio persoană nu a murit din cauza acțiunilor protestatarilor. Au existat pagube materiale? Nimic în comparație cu pagubele de miliarde de dolari provocate de revoltele BLM și Antifa. Dar protestatarii conservatori sunt etichetați drept dușmani ai statului și sunt închiși chiar în acest moment, în timp ce BLM este etichetat drept „în mare parte pașnic”.
Dublul standard a devenit clar, dar motivul pentru care se întâmplă acest lucru este adesea neînțeles. Ei nu doresc organizarea mișcării pentru libertate. Ei nu vor acțiuni planificate. Ei nu doresc marșuri deschise ale conservatorilor. Ei nu vor ca lumea să ne vadă numărul. Ne vor tăcuți, mulțumiți cu ce avem și neimplicați. Nu provocarea unei reacții este jocul lor final. Nu standardul dublu este jocul final. Scopul final este ca noi, conservatorii, să renunțăm pentru că ne temem de dublul standard.
Fiecare strategie a stângii progresiste se învârte în jurul pacificării populației, indiferent dacă ne acuză de rasism, transfobie, fascism sau insurecție. Nimic din toate acestea nu contează. Momentul în care renunțăm la înșelăciunea toleranței și blocăm eforturile distructive este momentul în care devenim cu adevărat liberi și eficienți. În anumite situații, principiul neagresiunii nu se aplică.
În prezent, SUA se confruntă cu un război de generația a patra în toată regula. În mai puțin de un deceniu, am asistat la impunerea teoriei critice rasiale, a ideologiei trans, a marxismului și a unui spectru de concepte progresiste care au invadat școlile publice. Copiii americani sunt îndoctrinați să intre în rândurile stângii progresiste printr-un blitzkrieg propagandistic amețitor.
Acum, mentalitatea libertariană ar sugera să ne scoatem pur și simplu copiii din școlile publice și să nu participăm la mascaradă. Ar putea funcționa pentru unii oameni, dar marea majoritate a părinților vor continua să își plaseze copiii în școli pentru că simt că nu au altă opțiune. Nu avem timpul necesar pentru a crea noi sisteme și alternative educaționale. Voucherele școlare sunt un început, dar chiar și așa ar fi nevoie de mai bine de un deceniu pentru ca părinții să se adapteze. Singurul răspuns este să oprim îndoctrinarea, chiar cu forța, dacă e nevoie.
Profesorii progresiști care își promovează ideologia în clasă trebuie să fie eliminați din școlile finanțate din fonduri publice. CRT (Teoria Critică Rasială, ideologie anti-albă – n.n.), propaganda fluidă de gen și conceptele socialiste unilaterale vor trebui să fie interzise în aceste instituții. Spectacolele de travesti pentru copii trebuie să fie pedepsite. Operațiile de afirmare a genului și terapiile chimice pentru copii trebuie să fie abolite. Invazia dezinformării woke în mass-media noastră trebuie să fie combătută, iar companiile care o promovează trebuie îngropate prin boicoturi.
Toleranța ne ucide. Intoleranța este răspunsul. În timp ce anumite mișcări ideologice s-ar putea să nu te vizeze personal, ele vor distruge în cele din urmă tot ceea ce iubești prin uzură. Și nu se va opri niciodată, pentru că relativismul moral găsește mereu un nou teren pe care să-l profaneze.
Nu vi se va permite să aveți principii. Nu vi se va permite să strigați împotriva comportamentelor rele. Tot ce este rău va fi făcut acceptabil. Dacă vreți să știți cu adevărat încotro ne îndreptăm ca civilizație, priviți această tendință protejată de instanțele din Pennsylvania – cluburi satanice pentru copiii de școală primară în școlile publice. Unele dintre aceste cluburi sunt deja active.
Prima înclinație a celor dintre noi care apără valorile constituționale ar fi să invoce libertatea religioasă. Desigur, grupurile satanice și luciferice susțin în mod constant că nu sunt o religie în sine. Mai degrabă, ele susțin că sunt un sistem ideologic. „Clubul Satanei after-school” folosește apelativul satanic pentru că, prin definiție, este legat de religie. Un club ideologic nu este neapărat protejat de instanțele americane, cum se întâmplă cu un club religios. Dar ar trebui ca acest lucru să se aplice tuturor cluburilor religioase?
Într-un fel, ar fi evoluția naturală a acțiunilor de stânga progresistă. În cele din urmă, vor avea nevoie de un fel de cadru religios pentru a umple golul pe care politica îl lasă în urmă. Și ce „religie” mai bună decât una care se bazează pe credința în moralitatea subiectivă și pe obsesia de sine?
În acest caz specific, nu accept ca un cult construit în jurul promovării narcisismului, relativismului moral și transumanismului să fie permis în preajma copiilor. Comunitățile ar trebui să-și adune torțele și furcile și să-i alunge pe acești oameni din târg – dar asta e doar părerea mea.
Este aceasta intoleranță? Intoleranța față de comportamentele care își au rădăcinile în deconstrucție o văd ca absolut necesară. Indiferent dacă te consideri o persoană religioasă, agnostică sau atee, trebuie să admiți că unele metodologii înglobează ce este mai rău în mod absolut în umanitate și nu ar trebui să fie îmbrățișate. Narațiunea toleranței ne conduce pe o cale către conformare și către un consimțământ tăcut.
Stângii politice progresiste și establishmentului globalist le place să se joace cu principiile noastre. Este vechea tactică Alinsky de a-și ține adversarii legați de propria lor listă de standarde, în timp ce ei operează fără standarde. Altfel spus, se folosesc de dragostea noastră pentru libertate împotriva noastră și sugerează că trebuie să le permitem să facă ceea ce vor, altfel cică nu respectăm regulile pe care le prețuim.
Cu toate acestea, nu este autoritarism să protejezi de îndoctrinare generația următoare și nu este ipocrizie să discriminezi partea întunecată. Dacă asta mă face un bigot, așa să fie. Aș prefera să trăiesc într-o civilizație de bigoți rezonabili decât să privesc cum lumea arde în numele unei „echități” prostești.
Preluare: Reacționarii
Autor: Brandon Smith