Site icon gandeste.org

„Toată lumea spune că dacă ești credincios, familist și patriot ești extremist. Mizerabil și desfrânat ești perfect”

Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, un duhovnic foarte cunoscut datorită videourilor realizate pe Internet, se arată indignat de discuțiile din societatea românească. El spune că în societate există o presiune foarte mare ca oamenii să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu: „Ni se cere să ne occidentalizăm”.

„Ați văzut, toată lumea spune că dacă ești credincios, eşti extremist; dacă eşti familist, eşti extremist; dacă eşti patriot, eşti extremist. Bine că atunci când ești mizerabil și desfrânat eşti perfect, atunci când omul nu îl are pe Dumnezeu! Suntem din ce în ce mai presați să ne învățăm că nu mai avem nevoie de Dumnezeu. Este necesar să fim foarte atenți.

Ni se cere să ne occidentalizăm. La nivelul Occidentului nu vom fi niciodată, pentru că noi nu facem ce face Occidentul. Pentru că e nevoie să ai bani, să ai putere, să fi fost stăpân de colonii, e nevoie să fi jertfit lumea așa cum au făcut cu țările sărace și au strâns averi, iar astăzi sunt bogați.

Noi am fost o țară de văcari, de oieri, de apicultori, de agricultori. Și îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-am ridicat la nivelul la care suntem. Suntem prima generație care nu poartă opinci, sau dacă le mai poartă, le poartă doar ca amintire și ca o mândrie, și suntem prima generație care a învățat ce înseamnă pantalonii cu dungă și cravata. Pentru că românul a umblat în costum naţional, acum au ieşit la modă hainele nemțești.

Asta nu înseamnă că este necesar să ne sălbăticim cu sufletul doar ca să beneficiem de niște lucruri pe care oricum într-o zi le părăsim.

Să facem un exercițiu de logică. Ce facem dacă de mâine modifică Dumnezeu legile actuale și dacă de mâine nu mai avem curent? Dacă este nevoie să revenim la opaițul cu fitil și la a ne procura singuri hrana? Pentru că suntem împinși să trăim o viață tip cușcă, totul depinde de magazin și portofel, altfel nu mai știm să trăim. Circulăm doar cu mașina sau autobuzul și devenim nervoși, agitați, înjurăm în trafic, ne supărăm din orice, avem depresii.

Să învățăm să redescoperim omul natural care are nevoie și de aer, de natură, de agricultură, și cel mai mult de pământ. Căci, tot românul s-a grăbit să vândă pământul, jumătate”, spune într-un mesaj postat părintele Calistrat Chifan.

Sursa: anonimus.ro

Exit mobile version