A devenit acum limpede. In toamna acestui an Romania nu doar ca nu va iesi din criza economica – abia va intra intr-o zona de turbulenta majora. Mai mult, nici anul viitor nu se anunta unul usor.
Nimeni nu credea ca Zina Maseluta va lasa sub perna guvernantilor bani si planuri pentru o iesire oarecum rapida din criza. De fapt, suntem obligati sa constatam ca un avem nici bani, nici planuri. Deteriorarea extrem de rapida a situatiei in primele doua trimestre a amputat dramatic veniturile proiectate in buget la visteria publica.
Nu este vorba (doar) de evaziune sau grad scazut de colectare, ci pur si simplu de scaderea tuturor capitolelor din care statul taie taxele: TVA si accize prin diminuarea consumului, impozit de salarii prin cresterea numarului de concedieri, impozit pe profit prin scaderea ratei de profit la nivelul mai tuturor companiilor mici, mijlocii sau mari, etc.
In aceste conditii, banii rezervati investitiilor care sa ajute firmele sa depaseasca marasmul crizei se imputineaza – e obligatoriu sa tai de la investitii, in conditiile in care nu poti sa o faci de la salarii sau pensii. Numai ca forfecind banii de la investitii, reduci si mai mult posibilitatea unui reviriment. Si inchizi cercul unei recesiuni care incepe sa se autoalimenteze.
Nici macar nu mai are rost sa reluam motivele, interne si externe care au condus aici. Am facut-o de prea multe ori, inclusiv in acest spatiu. Este mai important sa vedem cam ce ar fi de facut pentru a nu intra intr-un scenariu si mai negru.
Prima mutare a facut-o banca centrala – a redus simultan dobinda de politica monetara si nivelul rezervelor minime obligatorii. Simplu spus, a lasat mai multi bani pe piata, in conditiile in care pericolul de inflatiei, pe fondul scaderii consumului industrial si casnic, nu constituie un risc major.
A fost o miscare neobisnuit de radicala, echivalind cu o doza de adrenalina injectata unui bolnav. Ramine sa urmarim daca acei bani – prin intermediul bancilor comerciale – ajung acolo unde trebuie, adica la firme, prin credite, pe de-o parte, si daca sistemul de dobinzi practicate va raspunde intr-un timp scurt si corespunzator acestui stimul, adica se vor reduce.
Urmatoarea trebuie facuta de guvern. Si ar trebui sa inceapa printr-o mai mare onestitate, in primul rind fata de el insusi. Am vazut rapoartele Comisiei de Prognoza – inca realitatea nu este nici acceptata, nici disecata pe masura gravitatii ei.
Simtul realului este o caracteristica a oamenilor de stat, betia cu apa rece este caracteristica politicenilor mediocri. Realitatea este ca dupa doua decenii de la sistemul planificat de tip socialist avem un aparat guvernamental greoi, stufos si ineficient in conditii de criza, cind “fortele de interventie rapida” sunt cele care trebuie sa intre in functiune.
Prin birouri rod capetele creioanelor functionari demisionari, slab pregatiti si care inca isi infuleca sandviciurile cu salam pe ziare in pauza de prinz. Materializarea unei hotariri de guvern poate dura si luni de zile, si asta daca premierul insusi inroseste telefoanele pentru ca varii institutii sa-si dea mai rapid avizele necesare.
In numele luptei impotriva coruptiei, sistemul de licitatii/achizitii publice este atit de greoi, incit se gripeaza deseori fara sa reduca gradul potential de coruptie.
Mai direct, vorbim de o reforma institutionala care sa inlocuiasca – inclusiv procedural – mamutul lent si birocratic de astazi si sa-i asigure cele doua ingrediente necesare: rapiditate si competenta.
Si se poate incepe prin constituirea unui comitet de interventie rapida, care sa monitorizeze/raporteze zilnic evolutiile, sa propuna solutii punctuale si sa vegheze la materializarea lor rapida, scurtcricuitind lentele drumuri uzuale. Si prin permanetizarea dialogului institutional cu mediul de afaceri.
Una dintre cele mai grave greseli care poate sa le faca un guvern haituit de scaderea veniturilor bugetare este sporirea fiscalitatii/parafiscalitatii. O vasta experienta internationala/istorica arata limpede ca birurile suplimentare te ajuta sa cirpesti o luna-doua-trei un buget dezumflat, insa efectele pe termen mediu si lung sunt exact pe dos.
Nicaieri in lume nu s-a raspuns actualei crize prin sporirea impozitelor, ci prin scaderea acestora. Sunt preferabile imprumuturile interne/externe, chiar daca ele costa. Orice sporire a fiscalitatii va fi resimtita negativ de un mediu de afaceri aproape de colaps.
Trebuie abandonata gindirea reactiva, in favoarea celei strategice, preventive. Deja STIM ca vor urma cel putin inca doua trimestre grele, agravate de un posibil an agricol mediocru in cel mai bun caz.
Deja STIM ca firmele nu mai au comenzi, ca s-a dublat gradul de insolventa bancara la nivelul persoanelor fizice (ceea ce genereaza si o drama sociala), deja STIM ca zona UE – unde se deruleaza cea mai mare parte a comertului nostru exterior – nu isi revine in ritmul asteptat si ca avem nevoie de piete alternative (turarea motoarelor Eximbank este, deocamdata, tot ce s-a facut cu cap si coada in aceasta privinta).
STIM ca IMM-urile sunt cu apa la nari, iar capitalizarea CEC Bank intirzie nici macar din motive financiare, cit birocratice. Nu trebuie sa ajungem ca in toamna se constatam acutizarea acestor chestiuni si celor pe care nu le-am enumerat pentru a ne intreba ce e de facut.
Nu in ultimul rind, toamna va fi inflamata de luptele politice. Daca ele vor coplesi ratiunea – si vedem zilnic cum se ascut sabiile – situatia se poate degrada pina in punctul in care aproape ca ne intrebam de ce si-ar mai dori cineva sa fie presedinte, premier sau ministru, dincolo de orgolii personale.
Uneori vremurile grele si crizele dau masura valorii individuale si personale mai mult decit perioadele normale.
Poate ca fara macar sa constientizeze acest lucru, clasa noastra politica, in ANSAMBLUL sau, da in aceste zilele grele cel mai important test in fata natiunii, la fel ca politcienii si barbatii de stat care si-au dat masura atunci cind au construit Romania moderna pornind aproape de la un vis privit cu scepticism in multe cancelarii, singerind in transee si gasind calea dreapta in pofida negurilor.
Pentru ca singura lumina care calauzeste un politician atunci cind toate celelalte se sting este dragostea de tara, oricit de patetic suna.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: blommbiz.ro