Site icon gandeste.org

Tihna pentru a înţelege

Michel Foucault afirma că „sărăcia de masă este întâlnită în ţările prost administrate”. Într-o societate armonios articulată, sărăcia este un accident social determinat de împrejurări care-l privesc pe cel în cauză. Fiecare individ caută soluţii pentru un mai bine pentru el şi ai lui. Pentru asta este nevoie de tihnă, de detaşare, pentru a înţelege lucrurile care se schimbă în jurul tău. Soluţiile odată descoperite au nevoie de certitudini în imediat pentru a prinde viaţă, certitudini care ţin de legislaţie, respectarea legii; existenţa unei colectivităţi care să rezoneze la idei pozitive, constructive.

Dar mai există şi ţări care sunt prost administrate în mod deliberat. Pentru a putea fura pe rupte, liderii politici şi clientela lor, oamenii din umbra mecanismului politic, pun în aplicare o metodă foarte uzitată în istorie. Dacă poporul este permanent preocupat să-şi potolească foamea sau alte spaime, nu mai are tihna să priceapă că este de fapt jefuit. Apar false probleme precum lipsa banilor pentru şcoală şi sănătate. Ce înseamnă asta? O şcoală ineficientă, înfometată şi înfrigurată iarna, prost plătită şi deloc întreţinută înseamnă cohorte de generaţii tinere atomizate cultural, manipulabile doar cu pocnituri din degete; masă de manevră pentru noul tip de sclavagism postmodern, cultivat în buildingurile de beton şi sticlă, unde mii de omuleţi respirând într-o aparentă bunăstare petrec 12-15 ore de zi la un „office” mai mult sau mai puţin impozant. În rest nimic. Neant social.

Treaba cu sănătatea care nu mai poate fi ajutată de către bugetul statului, când România modernă, mai mică şi mai săracă, reuşea acest lucuru, înseamnă mai mult decât o preocupare cotidiană în plus pentru un popor ameţit de neputinţă sau eliminarea din istorie a bătrânilor pentru care statul trebuie să pulseze pensii. Este lovit corpul medical, singurul grup socio-profesional cu o cultură peste media naţională şi până nu de mult destul de solidar faţă de loviturile venite din afară.

Lipsa tihnei pentru soluţionarea problemelor individuale fundamentale va cauza atomizarea socială: timpul dedicat lecturii este inexistent chiar şi în mediile universitare: am cunoscut licenţiaţi în istorie care s-au lăudat că nu au citit nici o carte cerută în zecile de bibliografii! Preocuparea pentru cultură în general este ca şi inexistentă iar ceea ce absoarbe aşa-zisa sus societate ca „maniere şi turnură”, cum se spunea la 1850, este de un calibru prea slab chiar şi în comparaţie cu Albania sau Orientul Apropiat.

Este atent coordonată dezvoltarea gusturilor pentru surogate culturale, întreţinute de vedete ieftine, folosite pentru a ieftiniza un public cât mai numeros cu putinţă. „Oamenii ţărilor sărăcite şi mizerabile au întotdeauna sentimentul că sunt jefuiţi de străini şi puţinele lor bogăţii li se par fabuloase, râvnite de toţi”, afirma A.E.Baconsky în romanul fantastic „Biserica Neagră”.

ADRIAN MAJURU
sursa: cotidianul.ro

Exit mobile version