Site icon gandeste.org

TEODOR PALADE: Bilderbergii, între legendă şi adevăr

De fiecare dată se întâmplă la fel. Undeva (nu ştim unde), de către cineva (nu ştim cine), dintr-un anumit motiv (nu ştim care), ni se hotărăşte viitorul. Iar noi, cei mulţi şi neştiutori, nu avem alternativă. Fie că vrem, fie că nu, fie că ştim, fie că nu, urmăm aceeaşi cale: ne supunem celor hotărâte acolo!

St. Moritz, Elveţia. Între 9 şi 12 iunie 2011, în unul dintre cele mai luxoase hoteluri elveţiene, s-au întâlnit, discret, 120 de prieteni. Scopul? Să discute. Cine sunt ei? Sunt liderii politici, financiari şi de influență ai lumii. Ce dezbat ei? Problemele prezente ale omenirii şi modul în care lumea urmează să se mişte în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Cum se numeşte grupul de prieteni? Simplu: Grupul de la Bilderberg.


Privitor la Grupul de la Bilderberg circulă o mulţime de poveşti. Unele spuse deschis, cu voce tare, altele şoptite prin cabinete şi cancelarii: „sunt adevăraţii conducători ai lumii”, „la adunările lor sunt iniţiate conspiraţiile mondiale”, „soarta omenirii este în mâinile lor”, „ei au creat criza mondială”, „au în plan uciderea a 80% din populaţia lumii”, „ei au instrumentat schimbările deceniului al IX-lea în URSS şi în Europa de Est”, „ei sunt singurii prădători actuali ai speciei Homo sapiens”… Incitant, dar acestea sunt doar legende. Nimeni nu le-a certificat veridicitatea. Vrem să aflăm cum se prezintă singuri? Ne spune profesorul britanic Andrew Kakabadse, care a scris o carte despre Grupul Bilderberg bazată pe interviuri şi pe declaraţii oficiale: „Nu este o organizaţie. E, practic, o întâlnire între prieteni”. „În cadrul conferinţelor se nasc idei, dar nu legate de ceva clar, cum ar fi o intervenţie sau o conspiraţie împotriva cuiva. Este vorba mai mult despre un consens asupra unui subiect care se va infiltra în societate.” „Este un forum mic, flexibil, informal şi, ff-the-record, în care pot fi exprimate puncte de vedere. Singura activitate a Bilderberg o reprezintă întâlnirile anuale, unde nu se propun legi şi nu se votează nimic.” Vedeţi? Doar un grup inocent, de peste o sută de prieteni care se întâlnesc periodic pentru o şuetă nevinovată. Întâmplător, ei sunt cei care, separat sau împreună, conduc lumea.

Atunci, de ce atât mister? Poate pentru că membrii acestui grup, cu mici excepţii, nu sunt niciodată prezentaţi oficial. Poate fiindcă structura grupului este extrem de selectă şi pare improbabil ca sute de personalităţi de un asemenea nivel să-şi ocupe anual câteva zile numai cu schimbul de impresii.

Poate pentru că temele „dezbătute” sunt aflate, în general, ulterior întâlnirilor, iar hotărârile consensuale nu sunt niciodată făcute publice în totalitatea lor. Poate fiindcă presa nu are acces la discuţii sau la dezbateri, iar regulile scrise ori nescrise ale Grupului sunt atât de stricte, încât orice nerespectare a hotărârilor, orice indiscreţie a unui membru ar avea ca urmare excluderea definitivă din organizaţie şi discreditarea sa din punct de vedere politic şi financiar.

Deci, spre mijlocul lunii iunie, Grupul de la Bilderberg – denumire care păstrează numele hotelului olandez unde, în 1954, a avut loc prima reuniune – a discutat şi dezbătut timp de patru zile. Ce? Încă nu ştim. Ne va fi influențată viaţa de acest eveniment, depăşit şi de data aceasta cu maximă discreţie? Probabil nu vom şti niciodată. Pentru că, aşa cum spuneam la început, de fiecare dată se întâmplă la fel. Soarta ni se hotărăşte undeva (nu ştim unde), de către cineva (nu ştim cine)…

Cât despre adevăr, să-l cităm pe fascinantul scriitor britanic George Orwell (Eric Arthur Blair): „Într-o epocă de minciună universală, să spui adevărul este deja un act revoluţionar”.

sursa: qmagazine.ro

Exit mobile version