Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, la Cluj, că România este interesată de colaborarea cu ţările din grupul de la Vişegrad, astfel că va participa săptămâna viitoare, ca invitată la reuniunea de la Budapesta, unde se vor discuta şi teme care interesează ţara noastră.
Întrebat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, dacă sunt şanse ca România să adere la grupul de la Vişegrad, Teodor Meleşcanu a spus că în general, ca practică, România participă la întâlnirile grupului de la Vişegrad ori de câte ori sunt teme de interes şi pentru ţara noastră.
„Am avut o întrevedere cu omologul meu ungar, Peter Szijjarto, cu care mă voi întâlni săptămâna viitoare la Budapesta, la o invitaţie a grupului de la Vişegrad. (…) România este interesată de colaborarea cu ţările de la Vişegrad. Odată cu preluarea preşedinţiei de către Ungaria şi abordarea unor subiecte care interesează şi România, cum este problema Balcanilor, în mod evident că am fost invitaţi şi noi să participăm. În general, ca practică, participăm ori de câte ori sunt teme de interes şi pentru ţara noastră”, a spus Meleşcanu.
Peter Szijajrto a declarat, la rândul său, că ţările din grupul de la Vişegrad înregistrează o creştere economică mai mare decât cea din Europa, situaţie care se constată şi în ceea ce priveşte România.
„Noi presupunem că, printr-o colaborare mai strânsă, vom realiza profituri economice şi mai mari. Interesul nostru este ca România să aibă o economie prosperă, 5% din exportul Ungariei vine în România, cu cât mai bine funcţionează economia României, cu atât mai mult importăm noi. Sperăm ca actorii economici din România să fie interesaţi în domeniul Ungariei. Am deschis un cadru de credit de 510 de milioane de euro la Banca Exim maghiară pentru finanţarea cooperărilor bilaterale dintre companiile maghiare şi româneşti. Strângerea cooperării dintre ţările Vişegrad şi România este un interes pragmatic, nemaivorbind de faptul că şi România susţine lărgirea UE către Balcanii de Vest”, a spus Szijjarto.
Autor: Vasile Magradean
Sursa: Mediafax