Dacă ceva mişcă, taxează-l! Dacă continuă să mişte, reglementează-l! Dacă nu se mai mişcă, subvenţionează-l!
„Dacă libertatea chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă” (George Orwell). Mă consider un om liber şi nefiind nici politician înţeleg să profit din plin de această posibilitate. Pari excentric dacă nu crezi în adevărul absolut al unor valori devenite astăzi limba de lemn a mai tuturor politicienilor europeni. Aşadar, astăzi o să reamintesc ceea ce alţii au spus cu multă vreme înainte. „Europa unită este rezultatul planificării. Este de fapt un proiect utopic clasic, un monument al vanităţii intelectualilor, un program al cărui destin inexorabil este să eşueze. Doar amplitudinea răului final pe care îl va face este nesigură” (Margaret Thatcher). De fapt, ea nu este decât un superstat care suferă de toate bolile fiecărui stat. „Orice guvern e ca un sugaci. Un esofag cu o imensă poftă de mâncare la un capăt şi o totală lipsă de responsabilitate la celălalt” (Ronald Reagan). Europa unită, ca şi statele care o compun, acţionează conform unui principiu simplu în ceea ce priveşte economia: „Dacă ceva mişcă, taxează-l! Dacă continuă să mişte, reglementează-l! Dacă nu se mai mişcă, subvenţionează-l!” (Ronald Reagan).
Şi toate acestea se întâmplă în numele libertăţii. Cetăţeanul trebuie protejat, trebuie îngrijit, trebuie educat, trebuie îndrumat. Altminteri, am ajunge o junglă. Tot atâţia paşi mici către îngrădirea libertăţii. Uităm că „fundamentul statului democratic este libertatea” (Aristotel) şi că „prin natura sa orice om este sortit să îşi poarte singur de grijă” (Adam Smith). „În societatea capitalistă, toate relaţiile interumane sunt voluntare. Oamenii sunt liberi să coopereze sau nu, să negocieze unul cu altul sau nu, conform judecăţilor, convingerilor şi intereselor fiecăruia” (Ayn Rand). Pentru ca asta să se întâmple e nevoie doar de un set de proceduri simple. Altfel, nu facem decât să înmulţim birocraţia. Istoria europeană în ultimii 20 de ani nu este decât cea a compatibilizării birocraţiei statale occidentale, complicată, dar eficientă cu cea socialistă, coruptă şi greoaie a Estului. Cea de-a doua nu a făcut decât să preia mimetic reguli ce nu se potrivesc unor societăţi aflate în tranziţie. Că este aşa o dovedesc programele, planurile, acordurile şi directivele unificatoare.
Ne-am lăsat în voia birocraţiei. Şi ne îndreptăm glorioşi şi siguri de noi spre dezastru. „Niciun guvern în mod voluntar nu îşi reduce dimensiunea. Programele guvernamentale, odată lansate, nu dispar niciodată. De fapt, orice organism guvernamental este cel mai aproape de viaţa eternă între toate cele ce există pe pământ” (Ronald Reagan). Între timp, limităm uşor, uşor posibilitatea feedback-ului democratic. Birocraţia se află din ce în ce mai puţin sub controlul cetăţenilor. Uităm că „istoria libertăţii este istoria limitării puterii autorităţii (Woodrow Wilson). Ne obsedează egalitarismul şi îi persuadăm pe cetăţeni să renunţe la libertăţi fundamentale pentru a obţine firimituri de siguranţă temporară. „Cei care procedează aşa nu merită nici libertatea, nici siguranţa” (Benjamin Franklin), iar atunci „când îi tragi înapoi pe cei care au succes, îi penalizezi pe cei care au nevoie de ajutor” (Margaret Thatcher). În cele din urmă, acceptăm cu seninătate această alunecare de la democraţie, nefiind conştienţi că „pretenţia de egalitate materială poate fi îndeplinită doar de o guvernare cu puteri totalitare” (Friederich Hayek). Alunecăm spre socialism, „o nouă formă de sclavagism” (Alexis de Tocqueville). Nu credem că „prin virtuţile liberului schimb proprietatea unui om este benefică pentru toţi ceilalţi” (Samuel Adams). „A renunţa la libertate înseamnă a renunţa la a fi om” (Jean-Jacques Rousseau). Ăsta să fie viitorul european?
sursa: adevarul.ro