Mă deranjează multe din propaganda pandaliei, dar de departe ce mă enervează cel mai mult e când apar tot felul de vedete, de bogați, de inși care coboară din limuzine, din vile de pe Coasta de Azur, tot felul de boarfe-trofeu din pozele de pe instagram din Maldive care coboară să ne spună să fim solidari, să facem și să dregem, să fie bine ca să nu fie rău, să avem curaj că uniți vom trece peste acest hop, după care se întorc în paradisurile lor, la milioanele lor, la vacanțele lor, la bogăția lor. Unde sunt privilegiații ăștia când n-avem bani să plătim facturile la curent, când se scumpesc toate, când lumea moare efectiv de foame?
Este exact ceea ce l-a deranjat și pe Ricky Gervais la premiile Golden Globes când le-a spus îmbuibaților ălora de la Hollywood să ne scutească de ipocrizia discursurilor de miss Univers, de Greta Thunberg, de salvați balene, că habar n-au pe ce lume sunt și oricum nu le pasă să afle cum trăiesc oamenii obișnuiți, așa că să facă bine să mulțumească zeilor lor, agenților lor și apoi să se care naibii înapoi către vilele și palatele lor.
La acestea se adaugă golănia cu vaccinuri diferite, cu laboratoare diferite, companii diferite. Fiind un pericol mondial, ce i-a oprit să-și unească forțele și creierele ca să scoată un singur vaccin în timp util, luând în calcul progresul tehnologic și științific? Cumva profitul, lăcomia, gheșeftul chiar și într-o chestiune umanitară de asemenea importanță? Nu mai zic despre contractele semnate de Pfizer și de celelalte cu felurite guverne, de prețul de achiziție și toate celelalte mizerii care au ieșit deja la iveală.
Asta nu e medicină, bă, ci bișniță. Nu poți căuta profit nici măcar în cel mai banal act medical. Este profund imoral, iar asta apare și în jurământul lui Hipocrate, jurământ care plasa medicina într-o zonă aparte, superioară, profund umanistă a profesiilor. Tata a fost medic, eu așijderea și discutam mereu despre asta. Astăzi medicina a decăzut la stadiul de bișniță din cauza lăcomiei și a goanei demente după profit. Desigur, mai sunt excepții de medici care și-au păstrat umanitatea, profesionalismul și morala, însă per ansamblu am decăzut. Mi-e scârbă, bă, nu numai de asta ci și de faptul că ne obligă sistemul să devenim bișnițari fără voia noastră dacă vrem să avem ce pune-n gură.
Iar tot ce v-am spus demonstrează clar chiar și pentru Stevie Wonder noaptea, pe ceață densă, faptul că poate apărea și ciuma bubonică 2.0, suprema pandemie a planetei ăsteia este capitalismul, cu absolut toate variantele sale, care trebuie stârpite pentru totdeauna. Cât timp acest sistem dement, nedrept, vetust, lipsit de meritocrație, de orice valoare morală și prin natura sa antidemocratic va continua să existe, să pervertească și să corupă chiar și într-o formă diluată, lumea va stagna, ba chiar rasa umană va regresa și va pierde chiar și ceea ce a dobândit cu vărsare de sânge cu secole în urmă, ceea ce vedem clar că se întâmplă astăzi, “pas cu pas”, de la libertăți și drepturi până la asigurarea nevoilor de baza piramidei lui Maslow și riscăm să ne întoarcem la darwinismul epocii primitive, la maimuțele lui Kubrick din Odiseea Spațială 2001.