De câţiva ani tot scriu că ţările nu se mai cuceresc acum prin arme, ci plantând incompetenţi ori trădători la conducerea lor. Cel mai eficient este să aplici acest principiu la nivelul serviciilor secrete, de acolo rezultând şi numirile în funcţiile decizionale. Specificul unui război hibrid este că lupta se dă nu pentru teritorii, ci pentru minţile şi atitudinele cetăţenilor altor state. În cazul de faţă, preambulul este războiul civil, tot hibrid.
Evenimentele de astăzi care îl ilustrează sunt imposibilitatea primarului unui oraş de a pune în aplicare o decizie legală şi legitimă şi corecţia fizică pe care a primit-o un bătrân de la nişte cetăţeni care au altă opinie, chiar în spaţiul pe care ei îl revendică drept proprietate de grup restrâns.
Un prieten spunea astăzi: “Îndoctrinarea şi înverșunarea tefelistă sunt ca niște halucinogene extrem de puternice”. Altul scria: “Atât timp cât acceptăm ca 0,01% dintre cetăţenii României să întoarcă prin vocalize şi violenţă deciziile luate în numele restului cetăţenilor, nu mai putem vorbi de democraţie în România. Avem de-a face cu un curent fascist descris de relaţia actuală dintre lege şi violenţa populistă”.
Unii ideologi ai mişcării tefeliste argumentează manifestările la limita legalităţii, lipsa autorizaţiilor pentru demonstraţii şi legitimitatea manifestaţiilor fără un motiv concret, dar cu scop foarte precis, prin paralelismul cu fenomenul “Piaţa Universităţii” din 1990. Există însă două diferenţe majore:
– demonstranţii din 1990 protestau împotriva manierei sfidătoare de menţinere la putere a Securităţii care avea în vitrină căpăţâna zâmbăreaţă a lui Ion Iliescu (un recamier “Wiermer” avant la lettre, mai vorbăreţ şi mult mai inteligent decât cover-ul actual); cu alte cuvinte, erau de cealaltă parte a baricadei faţă de “statul paralel”;
– absolut toate instituţiile media erau împotriva mişcării protestatare, pe când acum, deşi mijloacele de comunicare s-au dezvoltat masiv, aproape toate susţin tefelismul protestatar (!)
Din punct de vedere economic, România reprezintă o piaţă de desfacere uriaşă şi o sursă de mână de lucru ieftină, mai ales după demersul parţial reuşit de dezindustrializare şi de anihilare a capitalului autohton. Pornind de la această premisă, e lesne de înţeles cui foloseşte amplificarea dezordinii şi polarizarea spaţiului public.
Autor: Răzvan Constantinescu
Sursa: Răzvan Constantinescu