Site icon gandeste.org

STOP – Acordului privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina – 10 iulie 2024, Washington!

Către:
Parlamentul României

Reprezentanții tuturor autorităților statului român

Noi, cetățenii României, solicităm  Parlamentului României și tuturor reprezentanților autorităților statului român:

  1. Convocarea, de urgență, a sesiunii extraordinare a Parlamentului României pentru aprobarea „Propunerii legislative privind declararea nulității Acordului privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina, semnat la Washington, la 10 iulie 2024”, înregistrată la Biroul Permanent al Camerei Deputaților sub nr. 471/15.07.2024;
  2. Adoptarea de către România a unei poziții de neutralitate față de conflictul armat dintre Rusia și Ucraina;
  3. Încetarea oricăror acorduri/tratate/convenții prin care România s-a obligat să acorde ajutor militar, tehnică militară sau orice instruire și formare a personalului militar al Ucrainei;
  4. România să întreprindă demersurile necesare, la nivel diplomatic, astfel încât să înceapă negocierile pentru încheierea unui tratat de pace în condiții realizabile între Rusia și Ucraina și încetarea oricăror demersuri și acțiuni care ar putea să extindă și să perpetueze conflictul ruso-ucrainean;
  5. Neimplicarea României în nici un fel de conflict diplomatic și militar/armat oriunde în lume;
  6. Respectarea de către senatori, deputați, prim-ministru și miniștri, Președintele României, forțele armate române  și de către toți reprezentanții autorităților publice din România a voinței poporului român exprimată la pct. 1-5.

Argumente:
Nulitatea „Acordului privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina”, semnat la Washington, la 10 iulie 2024[1].

Președintele Klaus Iohannis, a semnat în numele României,  cu ocazia summitului N.A.T.O. 2024,  „Acordul privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina, semnat la Washington, la 10 iulie 2024”[2], conținutul acestui acord creând reacții negative în spațiul public și la nivelul societății românești.  

„Acordul privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina

Introducere

România și Ucraina, denumite în continuare „participanții”,

Reafirmând principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite (Carta O.N.U.) și ale Actului final de la Helsinki, inclusiv independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statelor, precum și inviolabilitatea frontierelor internaționale, care reprezintă coloana vertebrală a securității europene și mondiale,

Considerând că războiul de agresiune ilegal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o amenințare directă la adresa păcii și securității internaționale, o încălcare flagrantă a dreptului internațional și o încălcare a Cartei O.N.U.,

Subliniind sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional începând din 1991, inclusiv în marea teritorială, și recunoscând dreptul legitim al Ucrainei la autoapărare în conformitate cu articolul 51 din Carta O.N.U.,

Afirmând că securitatea Ucrainei este parte integrantă a securității continentului european și a unei regiuni euro-atlantice mai largi și, prin urmare, că securitatea Ucrainei și securitatea României sunt strâns legate,

Sprijinind pe deplin eforturile Ucrainei de a realiza o pace justă, de durată și sustenabilă, pe baza Formulei de pace a Ucrainei;

Confirmând angajamentul comun de a consolida eforturile de facilitare a integrării depline a Ucrainei în Uniunea Europeană (UE) și în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) și reiterând dreptul fiecărui stat de a-și alege în mod liber propriile aranjamente de securitate,

Subliniind că România va continua să sprijine punerea în aplicare de către Ucraina a reformelor necesare pentru integrarea sa deplină în UE și NATO și în beneficiul tuturor cetățenilor săi și felicită Ucraina pentru progresele semnificative înregistrate până în prezent în materie de reforme;

Reamintind Declarația comună de sprijin pentru Ucraina adoptată de liderii Grupului celor șapte (G7) în marja summitului NATO de la Vilnius din 12 iulie 2023 (Declarația comună G7), la care România a aderat oficial, și recunoscând că angajamentele bilaterale în materie de securitate nu înlocuiesc aderarea Ucrainei la NATO, ci completează și sprijină viitoarea aderare a Ucrainei;

Angajându-se în a sprijini în continuare agenda de reformă a Ucrainei în vederea integrării sale europene și în beneficiul tuturor cetățenilor săi;

Subliniind angajamentul lor de a contribui la capacitatea Ucrainei de a se apăra, de a rezista constrângerilor viitoare, de a-și alege propriul viitor și de a prospera;

Reafirmând toate elementele Declarației comune a președintelui Ucrainei și a președintelui României privind integrarea euroatlantică a Ucrainei, semnată la 1 iunie 2023 la Chișinău, Republica Moldova, și ale Declarației comune a președintelui României și a președintelui Ucrainei, semnată la 10 octombrie 2023 la București, România, inclusiv angajamentul de a ridica relațiile bilaterale la nivelul parteneriatului strategic;

au hotărât de comun acord să își consolideze cooperarea în materie de securitate prin urmărirea următoarelor angajamente și măsuri bilaterale pe termen lung în materie de securitate și au decis după cum urmează:

Paragraful 1. Domeniul de aplicare

Prezentul acord este menit să promoveze Declarația comună a G7 de sprijin pentru Ucraina. Participanții au decis să își continue cooperarea pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii Rusiei până când Ucraina va prevala și au decis:

  1. să ofere sprijin Ucrainei pentru a-și continua autoapărarea legitimă, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, împotriva agresiunii în curs a Rusiei, a escaladării militare și pentru a descuraja agresiunea în viitor;
  2. să consolideze redresarea, stabilizarea economică și reziliența Ucrainei;
  3. să promoveze tragerea la răspundere pentru încălcările dreptului internațional, inclusiv pentru crimele internaționale, comise în Ucraina sau împotriva Ucrainei și a cetățenilor săi și să majoreze costurile suportate de Federația Rusă pentru agresiunea sa în curs;
  4. să se angajeze și să sprijine punerea în aplicare durabilă și cuprinzătoare a reformelor necesare pentru ca Ucraina să avanseze către aderarea la UE și NATO;
  5. să aprofundeze cooperarea reciproc avantajoasă pentru a spori securitatea în regiunea Mării Negre.

Paragraful 2. Mecanismul de consultare în situații de urgență

  1. Participanții recunosc că orice viitoare invazie rusă în Ucraina ar încălca Carta ONU și principiile fundamentale ale dreptului internațional și ar submina securitatea euroatlantică, inclusiv securitatea României.
  2. În cazul unei noi agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei sau în cazul unei escaladări semnificative, la cererea oricăruia dintre participanți, participanții se vor consulta în termen de douăzeci și patru (24) de ore, bilateral sau prin alte canale pe care le consideră adecvate, pentru a stabili măsurile adecvate necesare pentru a contracara sau a descuraja agresiunea sau escaladarea.
  3. România afirmă că, în aceste circumstanțe și acționând în limitele mijloacelor și capacităților sale și în conformitate cu dispozițiile sale constituționale și cu alte dispoziții juridice naționale, precum și în conformitate cu dreptul și procedurile internaționale și ale Uniunii Europene, va oferi Ucrainei, după caz, asistență rapidă și susținută în materie de securitate, echipamente militare în toate domeniile și asistență economică, va urmări obținerea unui acord în U.E. cu privire la impunerea unor costuri economice și de altă natură Rusiei și se va consulta cu Ucraina cu privire la nevoile sale în exercitarea dreptului său la autoapărare consacrat prin articolul 51 din Carta O.N.U.
  4. Pentru a asigura cel mai amplu și mai eficace răspuns colectiv la un viitor atac armat sau la o escaladare semnificativă, participanții pot modifica aceste dispoziții pentru a se alinia la orice mecanism pe care l-ar putea conveni ulterior cu ceilalți parteneri internaționali ai săi, inclusiv cu participanții la Declarația comună a G7 din 12 iulie 2023.

Paragraful 3. Sprijin politic și pace justă

  1. Participanții recunosc că Ucraina și întreaga Europă nu vor fi în siguranță până când nu va exista o pace justă și durabilă, care să respecte drepturile Ucrainei în temeiul dreptului internațional și al Cartei O.N.U.
  2. România salută eforturile Ucrainei de a crea o pace justă și durabilă, bazată pe principiile Formulei de pace a Ucrainei. România participă la grupurile de lucru ale punctelor Formulei de pace a Ucrainei, fiind implicată activ în punerea în aplicare a punctelor privind radiațiile și siguranța nucleară și securitatea alimentară. Ca parte a punerii în aplicare a Formulei de pace a Ucrainei, România contribuie deja și va continua să contribuie la consolidarea securității alimentare, în special prin asigurarea logisticii maritime și fluviale, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, prin porturile românești de la Marea Neagră și Dunăre.
  3. România va rămâne pe deplin angajată în cooperarea cu Ucraina pentru a asigura o participare internațională cât mai largă posibil la Formula de pace a Ucrainei, inclusiv implicarea țărilor din Sudul Global în punerea în aplicare a Formulei de pace și în participarea la Summitul pentru pace.
  4. Participanții încearcă să colaboreze și mai strâns în viitor în domeniile politic, al apărării, al securității, al comerțului, economic, maritim, științific și cultural. În acest scop, Ucraina și România își vor aprofunda în continuare relațiile bilaterale la nivel de parteneriat strategic.

Paragraful 4.  Sprijinirea integrării europene și euro-atlantice a Ucrainei

  1. Participanții recunosc importanța coordonării internaționale în ceea ce privește sprijinul și angajamentele în materie de securitate pentru Ucraina. Atât N.A.T.O., cât și UE joacă roluri-cheie în securitatea pe termen lung a Ucrainei.
  2. Participanții salută angajamentul Ucrainei de a-și promova agenda de reforme, în special în contextul luptei sale legitime împotriva războiului de agresiune al Rusiei.
  3. Participanții subliniază relevanța continuării durabile de către Ucraina a procesului de reformă în vederea avansării integrării sale în comunitatea euro-atlantică. În acest sens, aceștia remarcă în special importanța punerii în aplicare a unor reforme profunde și ample în Ucraina pentru a consolida statul de drept, lupta împotriva corupției și guvernanța corporativă, pentru a îmbunătăți transparența și a asigura condiții de concurență echitabile pentru operațiunile economice. Aceștia subliniază importanța eforturilor continue și susținute ale Ucrainei de a promova, proteja și susține respectarea libertăților fundamentale și a drepturilor omului, inclusiv exercitarea deplină și durabilă a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților naționale. Aceste eforturi ar trebui să includă, de asemenea, promovarea reformelor în domeniul apărării și modernizarea apărării, inclusiv prin consolidarea controlului civil democratic al sectorului de securitate, inclusiv al armatei și al serviciilor de informații, precum și prin îmbunătățirea transparenței în cadrul instituțiilor și al industriei ucrainene de apărare.
  4. România își reafirmă angajamentul de a extinde în continuare sprijinul politic și practic acordat Ucrainei, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE și N.A.T.O.

N.A.T.O.

  1. Participanții reamintesc că viitorul Ucrainei este în N.A.T.O. și că Ucraina va deveni membru N.A.T.O. în viitor.
  2. Reamintind Declarația comună a președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, și a președintelui României, Klaus Iohannis, privind integrarea euro-atlantică a Ucrainei începând cu 1 iunie 2023, participanții vor continua să sprijine și să evalueze progresele Ucrainei în ceea ce privește reformele democratice și ale sectorului de securitate, precum și interoperabilitatea prin intermediul Programului național anual (PNA) adaptat al Ucrainei pe calea către viitoarea aderare.
  3. România va continua să contribuie la furnizarea de sprijin Ucrainei prin intermediul pachetului cuprinzător de asistență al N.A.T.O. (UCAP). Scopul sprijinului neletal pe termen scurt este de a contribui la susținerea operațiunilor ucrainene. Scopul sprijinului pe termen mediu și lung este de a contribui la reconstrucția sectorului ucrainean de securitate și apărare și de a ajuta Ucraina în tranziția sa către interoperabilitatea deplină cu N.A.T.O.
  4. Ucraina a devenit mai interoperabilă și mai integrată politic cu Alianța. Ucraina a făcut progrese substanțiale pe calea reformei și va adera la N.A.T.O. atunci când condițiile o vor permite.

Uniunea Europeană

  1. În ceea ce privește viitoarea aderare a Ucrainei la U.E., participanții reafirmă că Ucraina face parte din familia europeană și are un viitor în cadrul U.E.
  2. Participanții își reafirmă angajamentul de a lucra la negocierile de aderare a Ucrainei la U.E. România recunoaște eforturile depuse până în prezent de Ucraina pentru a pune în aplicare reformele necesare în circumstanțe extrem de dificile și va continua să sprijine eforturile de reformă ale Ucrainei.
  3. România, în calitate de membru al U.E., contribuie la continuarea sprijinului credibil și eficace, inclusiv în cadrul angajamentelor de securitate ale U.E. pentru Ucraina. România va pleda pentru promovarea oportunităților de cooperare în cadrul inițiativelor relevante ale U.E., inclusiv al celor care vizează creșterea capacității de producție în domeniul apărării și consolidarea cooperării cu industria de apărare ucraineană. Această cooperare va aduce beneficii ambelor țări.

Paragraful 5. Promovarea securității în regiunea Mării Negre

  1. Participanții recunosc că securitatea Ucrainei face parte integrantă din securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre. România contribuie la asigurarea securității maritime în regiunea Mării Negre, inclusiv prin intermediul Coaliției pentru Capabilități de Securitate Maritimă.
  2. Participanții își vor coordona eforturile privind consolidarea cooperării și coordonării internaționale în domeniul securității maritime, inclusiv în contextul instrumentelor, mecanismelor și inițiativelor existente sau noi, cu scopul de a asigura securitatea regională prin eliminarea amenințărilor și creșterea nivelului de securitate maritimă în regiunea Mării Negre, contribuind astfel la securitatea globală.
  3. În scopul promovării securității și asigurării libertății de navigație în Marea Neagră, participanții vor pleda pentru o cooperare extinsă între parteneri și aliați, inclusiv prin promovarea unei prezențe N.A.T.O. mai largi în regiunea Mării Negre. România va coopera cu Ucraina pentru a pune în aplicare eforturile privind deminarea din Marea Neagră, inclusiv eforturile de abordare în comun a minelor marine în derivă, în cadrul Grupului operativ pentru contramăsuri împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Marea Neagră), dar fără a se limita la acesta, când și dacă o vor permite condițiile, în conformitate cu Memorandumul de înțelegere privind crearea acestui grup operativ.
  4. România va contribui la consolidarea capacităților în domeniul maritim al Ucrainei prin cooperarea cu aliații și partenerii. Dezvoltarea flotei maritime a Ucrainei se va realiza prin eforturi de consolidare a capacităților, prin eforturi de cooperare industrială și de formare, precum și prin donații.
  5. Participanții vor încerca să-și consolideze cooperarea multilaterală cu alte țări din regiune, inclusiv cu Republica Moldova, pentru a îmbunătăți securitatea regională și pentru a contracara încercările Rusiei de a o destabiliza. Participanții recunosc importanța cooperării trilaterale cu Republica Moldova pentru avansarea procesului de integrare în UE pentru ambele țări.

Paragraful 6. Cooperarea în domeniul apărării

  1. Asigurarea unei forțe durabile capabile să apere Ucraina acum și în viitor
  2. De la începutul războiului la scară largă, România a oferit Ucrainei sprijin multidimensional și cuprinzător, inclusiv: asistența umanitară; gestionarea fluxului de refugiați și a șederii lor durabile și demne în România; asistență militară și de securitate; sprijin în domeniul securității energetice; asigurarea unor coridoare de tranzit și de transport fiabile pentru exporturile ucrainene, în special pentru cereale și alte produse agricole; asigurarea tragerii la răspundere pentru crimele comise în Ucraina de forțele Federației Ruse. România își va continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina pe durata prezentului acord, cu aceeași dinamică din perioada 2022-2024.
  3. România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât este nevoie pentru ca Ucraina să prevaleze, menținând actualul nivel dinamic al asistenței, inclusiv pachetele de asistență militară convenite între cele două ministere ale apărării. În 2024, sprijinul suplimentar oferit de România va fi determinat de nevoile exprimate de Ucraina, în coordonare cu partenerii noștri și în conformitate cu procedurile existente între ministerele apărării din cele două țări. România va dona Ucrainei un sistem Patriot, în conformitate cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 20 iunie 2024.
  4. Ca parte a cooperării în domeniul apărării, România va facilita tranzitul tuturor echipamentelor necesare pe teritoriul său către Ucraina, cât de rapid posibil.
  5. Participanții vor continua dialogul bilateral și cu alți parteneri pentru a face schimb de opinii și de lecții învățate cu privire la amenințările reprezentate de rachete și UAV-uri.
  6. Pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor menționate mai sus, participanții vor organiza anual un dialog strategic la nivel înalt privind apărarea și politica de securitate, în cadrul căruia vor fi discutate toate aspectele de interes legate de securitate și apărare pentru oricare dintre participanți, inclusiv în vederea consolidării securității regionale.
  7. Participanții vor explora modalități de a oferi asistență sistemului ucrainean de sprijin medical militar în tratarea și reabilitarea militarilor ucraineni.
  8. Participanții vor colabora, precum și cu alți parteneri internaționali ai Ucrainei, pentru a sprijini forțele de securitate și apărare ale Ucrainei și pentru a spori reziliența și capacitatea Ucrainei de a descuraja și de a se apăra împotriva atacurilor viitoare și de a preveni escaladarea agresiunii în curs, prin furnizarea continuă de asistență în materie de securitate.
  9. De asemenea, România se angajează să sprijine în continuare Ucraina, prin intermediul instrumentelor dezvoltate de Uniunea Europeană și N.A.T.O., cum ar fi Instrumentul european pentru pace și Pachetul cuprinzător de asistență al N.A.T.O., cu scopul de a consolida interoperabilitatea forțelor de securitate și apărare ale Ucrainei cu N.A.T.O. și de a reconstrui sectorul de apărare al Ucrainei.
  10. Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei și capabitățile forțelor viitoare ale Ucrainei
  11. Participanții își vor coordona eforturile de dezvoltare a capabilităților militare prin intermediul Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei (U.D.C.G.), precum și al altor organisme, platforme și instituții.
  12. România va contribui la consolidarea viitoarelor forțe de securitate și apărare ale Ucrainei (conform Conceptului forțelor viitoare), capabile să descurajeze și să respingă orice agresiune armată, inclusiv prin activități de formare. Asistența cuprinzătoare pentru construirea viitoarelor forțe ale Ucrainei necesită, de asemenea, suficiente stocuri militare necesare pentru respingerea agresiunilor viitoare. Prin urmare, România va căuta modalități de intensificare a colaborării și va explora opțiuni pentru a ajuta Ucraina să acumuleze aceste resurse strategice.
  13. România va sprijini planurile și structurile de guvernanță pentru Coalițiile pentru capabilități în cadrul Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei și în alte formate în așteptarea unui acord politic, contribuind la Coaliția pentru capabilitățile forțelor aeriene și la Coaliția pentru capabilități maritime, atât pentru a furniza viitoarea forță, cât și pentru a aduce mai multă coerență furnizării de capabilități în războiul actual.
  14. Instruire și exerciții
  15. Sprijinul militar românesc va facilita o modernizare a forțelor de securitate și apărare ale Ucrainei și un grad mai mare de interoperabilitate a acestora cu N.A.T.O.
  16. România va oferi instruire individuală și colectivă forțelor de securitate și apărare ale Ucrainei, inclusiv programe de formare a formatorilor. Formarea va promova, de asemenea, o interoperabilitate sporită cu partenerii euro-atlantici. Formarea va fi asigurată în strânsă cooperare cu partenerii din cadrul U.E. și N.A.T.O.
  17. Ucraina și România vor continua să împărtășească lecțiile învățate pentru a fi puse în aplicare în viitoarele lor operațiuni/tactici, în special în ceea ce privește utilizarea/combaterea armelor și tehnologiilor moderne, concentrându-se, în același timp, asupra modului în care noile evoluții tehnologice influențează conflictele armate, în special având în vedere utilizarea sistemelor aeriene fără pilot și a inteligenței artificiale.
  18. România, împreună cu partenerii săi, va furniza în mod activ capabilitățile centrului de instruire F-16 (F.T.C.) găzduit de Forțele Armate Române pentru instruirea piloților ucraineni, ca o contribuție concretă la Coaliția pentru Capabilitatea Forțelor Aeriene.
  19. România va continua să contribuie la activitățile de formare în cadrul Misiunii de asistență militară a UE în sprijinul Ucrainei (EUMAM), precum și în cadrul operației INTERFLEX. În același timp, Ministerul Apărării Naționale din România va desfășura activități de formare specifice și specializate pe bază bilaterală sau multilaterală, în strânsă coordonare cu EUMAM și Grupul de asistență pentru securitate – Ucraina (SAG-U).

Paragraful 7. Cooperarea în domeniul industriei de apărare

  1. Participanții recunosc că industria de apărare a Ucrainei are potențialul de a deveni un atu puternic pentru Ucraina, pentru securitatea regională și euroatlantică în sens mai larg, de a permite Ucrainei să își restabilească integritatea teritorială și de a contribui la descurajarea eficace a viitoarei agresiuni.
  2. România va oferi asistență pe termen lung și va susține industria de apărare a Ucrainei în atingerea obiectivului său de a răspunde nevoilor forțelor de securitate și apărare, astfel cum se subliniază în Conceptul de forțe viitoare.
  3. România va colabora cu Ucraina pentru a identifica strategii care să atenueze blocajele existente în lanțul de aprovizionare, împiedicând dezvoltarea capacităților de producție a armelor și munițiilor critice. În plus, participanții pot lua în considerare oportunități de stabilire a unor linii comune de producție industrială pentru tipurile esențiale de muniție.
  4. România va colabora cu Ucraina pentru a consolida schimbul de informații, schimbul de experiență, eliminarea barierelor din calea cooperării, punerea în aplicare a reformelor necesare în industria de apărare a Ucrainei și consolidarea protecției tehnologiilor transferate și a drepturilor de proprietate intelectuală. Aceste parteneriate vor permite ambilor participanți să își extindă capacitatea industriilor de apărare.
  5. România va colabora cu Ucraina pentru a identifica potențiale surse de finanțare, care pot include, printre altele, investiții și asistență financiară, pentru dezvoltarea bazei industriale de apărare a Ucrainei. Această inițiativă este concepută pentru a merge mai departe decât condițiile actuale din timpul războiului, pentru a aborda și efortul de redresare postbelică.
  6. România va sprijini, acolo unde este posibil, eforturile Ucrainei de a-și integra industria de apărare în cadrele de apărare și securitate ale NATO și UE.
  7. Ucraina și România vor depune eforturi pentru a permite funcționarea eficace a Comisiei mixte Ucraina-România pentru cooperare militară și tehnică.

Paragraful 8. Cooperarea în domeniul securității și amenințările nemilitare la adresa securității

  1. Contracararea amenințărilor hibride
  2. Participanții recunosc că actorii statali și nestatali utilizează modalități netradiționale de exercitare a puterii, fie în secret, fie pe baza unei agende ascunse, denumite amenințări hibride.
  3. Participanții vor coopera în contracararea oricăror atacuri hibride din partea Federației Ruse și a oricăror alte națiuni ostile, în special în contextul regional actual, exacerbat de urmărirea de către Federația Rusă a (re)câștigării și extinderii influenței și controlului economic în afara frontierelor sale, precum și de discreditarea și subminarea ordinii internaționale bazate pe norme.
  4. Participanții își reafirmă angajamentul de a-și apăra societățile deschise și democratice împotriva acestor activități răuvoitoare. Participanții rămân uniți în eforturile lor de a se apăra împotriva amenințărilor hibride și de a le contracara. România va continua să sprijine inițiativele de contracarare a amenințărilor hibride în cadrul U.E., N.A.T.O. și al coalițiilor internaționale relevante.
  5. Cooperarea în domeniul combaterii criminalității grave și crimei organizate
  6. Participanții vor oferi, atunci când este posibil și oportun, asistență juridică în temeiul instrumentelor existente pentru cooperarea penală internațională în vederea combaterii criminalității grave și organizate (S.O.C.), printre altele a finanțării ilicite, care vizează subminarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și a stabilității sale interne și a procesului de redresare.
  7. Participanții vor colabora pentru a sprijini Ucraina să detecteze, să descurajeze și să combată criminalitatea organizată transfrontalieră prin acțiuni precum, dar fără a se limita la:

sprijinirea Ucrainei în ceea ce privește înființarea unui punct focal național privind armele;

consolidarea cooperării pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri prin acțiuni care vor consolida capacitățile și capabilitățile Ucrainei, inclusiv prin aplicarea standardelor U.E. în domeniu;

promovarea protecției, monitorizării și supravegherii frontierelor, inclusiv prin efectuarea, în continuare, de patrule mixte comune la frontiera comună;

creșterea eficienței Poliției de Frontieră ucrainene și române în lupta împotriva migrației ilegale, traficului de ființe umane și droguri prin dezvoltarea unor instrumente și capacități comune.

  1. O astfel de cooperare poate include, dar fără a se limita la acestea, activități comune, schimbul de informații și analize, identificarea activelor care pot fi confiscate în cadrul procedurilor penale respective, crearea de grupuri de lucru comune și facilitarea formării și a schimbului de bune practici.
  2. Cooperarea în domeniul informațiilor și contrainformațiilor
  3. Participanții vor continua și se vor strădui să își aprofundeze cooperarea în domeniul informațiilor și contrainformațiilor în conformitate cu cadrul bazat pe acorduri bilaterale, în măsura posibilităților proprii, fără a aduce atingere intereselor lor naționale și în conformitate cu legislația fiecărui participant.
  4. Participanții vor lua măsuri, în limitele cadrelor lor juridice și ale politicilor aplicabile, pentru a permite Ucrainei să detecteze, să descurajeze și să combată activitățile subversive și de informații ale serviciilor ale Rusiei și ale altor state ostile, inclusiv spionajul, și acțiunile de sabotaj pentru a proteja Ucraina și România de astfel de activități răuvoitoare, sprijinind în același timp consolidarea și reforma arhitecturii de securitate și de informații a Ucrainei.
  5. În conformitate cu prevederile punctului anterior privind cooperarea în domeniul informațiilor și contrainformațiilor, România este dispusă să sprijine serviciile de informații ucrainene în procesul de aliniere la standardele europene, precum și în facilitarea cooperării acestora cu alte servicii din comunitatea de informații care împărtășesc aceeași viziune.
  6. Cooperarea în domeniul securității cibernetice
  7. Participanții vor colabora – prin intermediul instituțiilor competente – pentru a permite Ucrainei să detecteze, să descurajeze și să răspundă operațiunilor cibernetice ale Rusiei, inclusiv spionajul cibernetic, sabotajul, inclusiv printr-o mai mare reziliență cibernetică și protecția infrastructurii critice. Acest lucru se va realiza prin schimbul de informații și de experiență, prin desfășurarea de operațiuni comune și prin furnizarea de asistență tehnică Ucrainei, în limitele legale și în funcție de disponibilitatea informațiilor și a expertizei.
  8. Participanții vor colabora pentru a identifica și a descuraja utilizarea iresponsabilă și răuvoitoare a capacităților cibernetice de către Federația Rusă și de către alți actori statali și nestatali ostili împotriva participanților.
  9. Participanții vor depune eforturi în vederea aprofundării cooperării Ucrainei cu structurile U.E. și N.A.T.O. în materie de securitate cibernetică.
  10. Securitatea informațiilor
  11. Participanții vor colabora pentru a îmbunătăți capacitățile Ucrainei de a contracara ingerințele străine și manipularea informațiilor, în special campaniile de propagandă și dezinformare ale Rusiei, de a face schimb de experiență și de a promova dezvoltarea unor programe educaționale și de formare comune pentru profesioniștii din domeniul integrității informațiilor.
  12. Pentru a contracara manipularea informațiilor și propaganda rusă la nivel mondial, participanții își vor intensifica colaborarea, pentru: a sprijini Ucraina în aderarea la instrumente colective de combatere a amenințărilor la adresa securității informațiilor, în principal din partea Federației Ruse; a face schimb de lecții învățate cu privire la strategiile de comunicare pentru combaterea dezinformării; a promova dezvoltarea de programe educaționale și de formare comune în cadrul instituțiilor internaționale, inclusiv schimbul perviziodic de experiență și furnizarea de asistență tehnică.
  13. Participanții recunosc că Federația Rusă acționează pentru a manipula spațiul informațional, cu scopul de a justifica războiul ilegal de agresiune împotriva Ucrainei și, prin urmare, participanții consideră că este necesar să coopereze pentru a demonta și a dezvălui faptele și acțiunile reale ale Federației Ruse. În acest scop, participanții:

vor coopera pentru a contracara manipularea informațiilor și propaganda rusă;

vor asigura, în cooperare cu alți parteneri, o comunicare internațională cât mai eficientă posibil, pentru a demonta campaniile de dezinformare ale Federației Ruse și pentru a transmite faptele și acțiunile reale ale Federației Ruse;

vor asigura în permanență comunicarea dintre instituțiile publice competente și actorii relevanți ai societății civile, ai mediului academic, ai mass-mediei și ai platformelor de comunicare socială, pentru a promova programe dedicate îmbunătățirii educației, creșterii capacității de conștientizare a cetățenilor cu privire la pericolul propagandei ruse, îmbunătățirii competențelor de verificare a faptelor și a gândirii critice, menite să consolideze reziliența societății;

vor asigura formarea permanentă a resurselor umane ale instituțiilor publice în domeniul STRATCOM și al combaterii dezinformării ruse.

  1. România va sprijini Ucraina în dezvoltarea unui set de instrumente pentru detectarea manipulării informațiilor și a ingerințelor străine (F.I.M.I)..
  2. Contracararea riscurilor C.B.R.N.

Participanții intenționează să își extindă în continuare cooperarea bilaterală existentă pentru a consolida reziliența Ucrainei la riscurile legate de armele nucleare, biologice și chimice. România intenționează, în special, să exploreze modalități de sprijinire a Ucrainei în ceea ce privește dezvoltarea capacităților sale de protecție civilă și a rezilienței împotriva riscurilor legate de C.B.R.N.

  1. Deminarea umanitară
  2. Participanții recunosc importanța eforturilor menite să protejeze populația și teritoriile Ucrainei de consecințele negative cauzate de mine și de resturile explozive de război ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei și să atenueze consecințele devastatoare după încheierea acestuia.
  3. Din cauza contaminării masive de către Rusia a solului ucrainean prin mine, muniții și alte muniții explozive, România va sprijini eforturile umanitare de deminare alături de parteneri.
  4. România va oferi asistență pentru deminarea umanitară a teritoriului Ucrainei, inclusiv sprijin financiar, logistic și de formare, dar fără a se limita la acestea.
  5. Reziliența infrastructurii critice
  6. România va contribui la dezvoltarea capabilităților Ucrainei de protecție a infrastructurilor critice.
  7. România va continua să sprijine Ucraina pentru a spori protecția, reziliența și refacerea infrastructurii critice, inclusiv prin programe de granturi în cadrul UE, al NATO și al coalițiilor internaționale relevante. Participanții intenționează să exploreze domenii de cooperare internațională consolidată în vederea schimbului de cunoștințe și bune practici în domeniul capacităților de infrastructură critică în diferite sectoare, precum și prin lansarea de programe educaționale și de formare comune pentru specialiștii în protecția infrastructurilor critice.

Paragraful 9. Promovarea responsabilității

  1. Participanții își reafirmă angajamentul de a trage la răspundere Federația Rusă pentru provocarea de pierderi sau daune persoanelor și entităților, precum și Ucrainei, ca urmare a actelor sale ilicite la nivel internațional în sau împotriva Ucrainei, inclusiv a agresiunii sale cu încălcarea Cartei O.N.U.
  2. Participanții vor viza tragerea la răspundere a celor responsabili de crime de război și de alte crime internaționale comise în Ucraina sau împotriva Ucrainei în contextul războiului de agresiune al Rusiei, în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv prin sprijinirea activității Parchetului General al Ucrainei și a Curții Penale Internaționale, pentru a se asigura că presupusele crime internaționale sunt investigate pe deplin și în mod echitabil prin mecanisme juridice independente, eficace și solide.
  3. Participanții reafirmă că nu trebuie să existe impunitate pentru crimele internaționale, inclusiv pentru crima de agresiune și alte atrocități comise de Rusia și de interpușii săi pe teritoriul Ucrainei, iar Federația Rusă trebuie să își asume responsabilitatea juridică, inclusiv prin repararea oricăror prejudicii cauzate de un astfel de act, ceea ce va contribui, de asemenea, la descurajarea viitoarelor atacuri și la sprijinirea redresării Ucrainei.
  4. Participanții remarcă faptul că eliberarea imediată și returnarea tuturor civililor deținuți ilegal, transferați forțat și deportați ilegal, inclusiv a copiilor, se numără printre principiile care sprijină o pace cuprinzătoare, justă și durabilă. Ucraina și România vor depune toate eforturile posibile pentru a facilita eforturile internaționale de a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili de organizarea deportării și strămutării ilegale a copiilor ucraineni, în conformitate cu normele dreptului internațional și cu deciziile instituțiilor judiciare internaționale.
  5. Participanții împărtășesc convingerea cu privire la necesitatea de a asigura tragerea la răspundere pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei și instituirea unui tribunal care să asigure tragerea la răspundere efectivă. Participanții își vor continua implicarea în „Grupul de bază privind opțiunile pentru înființarea unui tribunal pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei”.

Paragraful 10. Despăgubiri pentru daune, pierderi sau vătămări cauzate de agresiunea Rusiei

  1. Participanții reafirmă că Federația Rusă trebuie să plătească pentru reconstrucția pe termen lung a Ucrainei. În conformitate cu sistemul juridic al României, activele suverane rusești aflate sub jurisdicția României rămân imobilizate până când Federația Rusă plătește pentru daunele pe care le-a cauzat Ucrainei. România, în colaborare cu partenerii săi, va continua să exploreze toate căile legale compatibile cu obligațiile contractuale aplicabile și în conformitate cu dreptul UE și cu dreptul internațional prin care activele rusești ar putea fi utilizate pentru a sprijini Ucraina.
  2. Ca prioritate, participanții vor continua să colaboreze, împreună cu statele G7 și cu alte state, în vederea instituirii unui mecanism de despăgubire pentru daunele, pierderile sau prejudiciile cauzate de agresiunea Rusiei, astfel cum se prevede în Statutul Registrului daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, adoptat prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei C.M./Res(2023)3.
  3. Participanții vor explora opțiuni adecvate pentru finanțarea unui mecanism de compensare pentru a oferi despăgubiri prompte și adecvate victimelor agresiunii Rusiei și pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei, inclusiv opțiuni în ceea ce privește confiscarea și reorientarea activelor suverane ruse.

 

Paragraful 11. Sancțiuni

  1. Participanții recunosc valoarea sancțiunilor în restricționarea accesului Federației Ruse și al altor state agresoare la finanțarea, bunurile, tehnologia și serviciile pe care le utilizează în agresiunea sa, în afectarea fluxurilor de venituri ale Rusiei și în descurajarea atacurilor viitoare. Participanții vor continua să depună eforturi pentru a se asigura că vor continua să crească costurile pentru Rusia ale agresiunii sale, inclusiv prin sancțiuni și controale ale exporturilor.
  2. În timp ce agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei continuă, România își va menține angajamentul, în cadrul european, de a aplica sancțiuni solide împotriva sectoarelor economiei ruse și a celor din Federația Rusă și din afara acesteia care sprijină războiul sau profită de pe urma acestuia sau care contribuie la eludarea sancțiunilor în țări terțe. România va lua, de asemenea, măsuri ferme împreună cu partenerii pentru a combate toate formele de eludare a sancțiunilor, precum și pentru a-și consolida propria reziliență internă împotriva finanțării ilicite legate de Rusia și a elitelor ruse.
  3. Participanții își vor furniza reciproc informații adecvate actualizate cu privire la motivele sancțiunilor și alte informații relevante, în conformitate cu obligațiile relevante și cu legislația națională.

Paragraful 12. Redresarea și reconstrucția Ucrainei

 

  1. Participanții își vor continua cooperarea pentru a consolida stabilitatea economică și reziliența Ucrainei prin sprijinirea redresării și reconstrucției Ucrainei.
  2. Participanții intenționează să stimuleze participarea sectoarelor lor private respective la eforturile de redresare și reconstrucție. Autoritățile din Ucraina se vor asigura că sprijinul primit în scopul redresării și al reconstrucției este cheltuit într-un mod eficient, transparent și responsabil.
  3. România va încerca să asigure o utilizare maximă a rutelor sale de transport și logistice pentru a facilita atât proiectele pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung ale procesului de reconstrucție a Ucrainei.
  4. Întrucât Ucraina continuă redresarea timpurie și reconstrucția, participanții vor încerca să asigure continuarea ajutorului umanitar bine coordonat care salvează vieți acolo unde este necesar. Participanții vor colabora pentru a asigura un răspuns umanitar specific care să ofere ajutor persoanelor care au cea mai mare nevoie de ajutor, inclusiv în zonele greu accesibile.
  5. Participanții își vor direcționa eforturile pentru a-și extinde cooperarea în domenii precum dezvoltarea antreprenoriatului, îmbunătățirea mediului de reglementare, încurajarea investițiilor în proiecte specifice care răspund intereselor ambelor părți (de exemplu, tehnologia verde, transformarea digitală) și sprijinul financiar pentru redresarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).
  6. Pentru creșterea rezilienței societății, participanții vor consolida cooperarea în domeniul protecției civile prin cadrul specific care va fi stabilit după finalizarea și semnarea proiectului de Acord între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării și atenuării consecințelor situațiilor de urgență.

 

Paragraful 13. Relații bilaterale

  1. Ucraina și România își vor dezvolta în continuare relațiile strânse și de prietenie în toate domeniile, pe baza valorilor comune și a unei solidarități de nezdruncinat în fața războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a amenințărilor și provocărilor comune.
  2. Participanții își reafirmă angajamentul de a ridica relațiile bilaterale la nivelul parteneriatului strategic și de a accelera negocierile în acest scop.
  3. Participanții încearcă să colaboreze și mai strâns în viitor în sfera politică, de apărare, economică, științifică, educațională și culturală.
  4. Ucraina și România își vor aprofunda în continuare relațiile bilaterale prin consolidarea formatelor periodice de consultare.

Paragraful 14. Cadrul de cooperare

  1. Participanții vor utiliza cadrul de cooperare descris în prezentul acord pentru a elabora proiecte concrete în conformitate cu obligațiile lor internaționale și naționale.
  2. Reprezentanții participanților intenționează să organizeze reuniuni anuale pentru a analiza evoluția activităților desfășurate în comun în temeiul prezentului acord. Astfel de reuniuni vor avea loc alternativ în Ucraina și România sau într-un alt loc care urmează să fie stabilit de comun acord.
  3. Niciuna dintre informațiile, clasificate sau neclasificate, schimbate în temeiul prezentului acord, nu va fi comunicată de către unul dintre participanți niciunei entități terțe (inclusiv statelor terțe, organizațiilor internaționale și administrațiilor naționale care nu sunt destinatarul inițial al informațiilor) fără consimțământul scris prealabil al celuilalt participant.

Paragraful 15. Aranjamente de punere în aplicare, executive și tehnice

  1. Participanții vor desemna, dacă este necesar, organisme autorizate pentru elaborarea, încheierea și punerea în aplicare a acordurilor/aranjamentelor bilaterale privind domeniile de cooperare specificate în prezentul acord.
  2. Organismele autorizate ale participanților pot încheia acorduri executive și tehnice privind domenii specifice de cooperare în cadrul punerii în aplicare a prezentului acord sau a suplimentelor la prezentul acord.

Paragraful 16. Dispoziții finale

  1. Prezentul acord intră în vigoare la data semnării și este valabil timp de zece (10) ani de la data semnării sale.
  2. În același timp, în conformitate cu Declarația comună a G7 din 12 iulie 2023, participanții intenționează ca acest acord să rămână în vigoare, pe măsură ce Ucraina își continuă calea către viitoarea aderare la N.A.T.O.
  3. În cazul în care Ucraina devine membră a N.A.T.O. înainte de expirarea prezentului acord, participanții vor decide cu privire la statutul său viitor.
  4. Acordul poate fi denunțat de oricare dintre participanți prin notificarea în scris a celuilalt participant a intenției sale de a denunța acordul. Prezentul acord își va înceta valabilitatea în termen de șase luni de la data primirii unei astfel de notificări.
  5. Denunțarea nu va afecta punerea în aplicare a activităților sau proiectelor în curs care au fost decise înainte de data denunțării, cu excepția cazului în care participanții decid altfel.
  6. Prezentul acord poate fi modificat și completat, inclusiv prin adăugarea de anexe la acesta, de comun acord de către participanți, care vor fi prezentate în scris.
  7. Orice diferență în interpretarea și punerea în aplicare a prezentului acord va fi soluționată pe cale amiabilă prin consultări directe între participanți.
Semnat la Washington, la 10 iulie 2024, în dublu exemplar, în limbile engleză, ucraineană și română. În cazul oricărei discrepanțe, textul în limba engleză va prevala.
Klaus Werner Iohannis, Președintele României
Volodîmîr Zelenski, Președintele Ucrainei

Semnați petiția împotriva acestui act de condamnare la sinucidere a poporului român.

Originalul se găsește pe contul F.B. al doamnei Av. Elena Radu
—————————————————-
Exit mobile version