Am auzit şi eu că fumez fiecare 13 ţigări dintr-un pachet pentru… stat. E ca şi cum le-aş cumpăra de la ghişeul de lux al vreunei agenţii guvernamentale. Dacă ar fi să fac un calcul, dar nu o fac fiindcă nu-mi plac cifrele, şi aş aduna cu accizele astea celelalte impozite şi taxe – aş rămîne sigur perplex aflînd cîţi bani am băgat numai eu pînă azi în fundu’ statului şi al vajnicilor săi slujbaşi. Iar el, Statul, în mărinimia-i… structurală îmi mai înghesuie cîţiva ani de contribuţii forţate pe gît şi mă obligă, la o adică, să-mi plătesc pînă şi aerul şi petecul de cer de deasupra capului, singurele încă gratuite… Aşa că înţeleg – şi mi-a dat de gîndit – gestul scriitorului şi jurnalistului Alexandru Petria de a lansa, inedita pentru unii, petiţie “Fumez ţigări de contrabandă fiindcă refuz să fiu luat de prost! Statul este ca un traficant de droguri fără scrupule”. Eu nu voi sta la coadă la ţigări de contrabandă moldoveneşti, lîngă tarabele ascunse de ochii gardienilor publici, fiindcă tocmai mă las, dar sunt convins că dincolo de forma petiţiei, Alexandru Petria protestează nu numai împotriva accizării insuportabile a tutunului ci a întregii maşinării a unui stat suficient sieşi, nesătul, incompetent, dedicat clientelei Puterii şi incapabil să reprezinte interesele celor care îl finanţează. Al tălpii ţării, adică! Un stat evident în prag de faliment, cum inspirate rînduri am găsit pe tema asta aici. Un stat aproape eşuat.
Şi spun asta gîndindu-mă şi la o definiţie a statului, aşa cum o ţin minte de pe vremea şcolii, pe care am considerat-o cea mai apropiată gîndurilor mele, cea mai firească, aceea a lui Rousseau din “Contractul social” care zicea ceva de genul că statul a apărut dintr-o nevoie naturală, pe baza unei înţelegeri între Putere şi cetăţeni, cînd aceştia din urmă şi-au delegat atribuţiile lor puterii pentru a le folosi în numele comunităţii, a binelui comun. Ce mi-a plăcut la acestă definiţie a fost însă “partea practică”, desigur ideal-revoluţionară, şi anume aceea potrivit căreia în cazul în care una din părţi nu-şi respectă obligaţiile asumate prin contract, acesta poate fi anulat, ceea ce în practica politică însemna înlocuirea puterii. În termenii ăştia protestul lui Sandu Petria, aplicat la tutun, mi se pare firesc. Adică eu am un contract, îl respect, îmi plătesc ratele şi ce primesc în schimb? Mă duc să plătesc şcoala copilului, reţeta bunicii şi spitalizarea bunicului, plătesc gropile din asfalt şi mai cotizez şi pentru o pensie apriori mizeră şi incertă. Ba dacă nu-mi respect obligaţiile risc să fiu şi executat iar dacă rămîn pe drumuri voi fi atît “ajutat” cât să crăp în chinuri lente. Dar el, Statul, dacă nu-şi respectă obligaţiile? Şi nu el, ca fiinţă eterică cît bocii, vlădeştii, videnii, bercenii dimpreună cu prim-preşedintele de partid şi de stat?! Cam asta e povestea.
Mda, veţi spune, îndemnuri la nesupunere fiscală, manifeste de tot felul s-au mai văzut, ba chiar sunt “en vogue” iar un cetăţean responsabil, “cu toate ţiglele pe casă” nu are cum să gîndească astfel, să îndemne la anarhie şi la… “modelul grecesc” şi la greva generală, fiindcă Statul e sfînt, icoană de neatins. Ok! Dar mai întreb o dată: ce fumăm noi aici, cine-i… Statul? Care Stat? Nu cumva ăla pe care-l vedem la ştiri coborînd graţios din limuzine? Avem un alt Stat? Eu, unul, nu-l văd! Părerea mea!
Aşa că îl înţeleg pe Alexandru Petria şi bănuiesc ce amar i-o fi rămas în piept constatînd obştescul sfîrşit al “Carpaţilor” – ţigarea poeţilor şi muzelor – şi presimt revanşa-i de a trage acum fum de contrabandă (…)
sursa: flaviusobeada.wordpress.com