Cine a urmărit la televizor protestele de marți seară a observat cum în apropierea camerelor de luat de vederi era postat un domn cu un mesaj frumos: „Acasă-i cald și bine, dar eu strig și pentru tine”.
Domnul care ține acest mesaj se numește Sebastian Burduja. În vârstă de 30 de ani, domnia sa are un CV foarte interesant.
Sebastian Burduja este fiul lui Marinel Burduja, fost lucrător în comerțul exterior înainte de 1989. Întreprinderile de Comerț Exterior ale regimului Ceaușescu erau sub controlul Centralei de Informații Externe (CIE), Marinel Burduja fiind coleg, printre alții, cu Dan Voiculescu. Relațiile bune dintre aceștia s-au concretizat în promovarea activităților micului Tianu de către trustul Intact, subiect asupra căruia vom reveni mai jos.
În 1990, Marinel Burduja se înscrie în Frontul Salvării Naționale, este ales primar și apoi deputat. Retras din Parlament, Burduja înființează la Piatra Neamț filiala locală a Bancorex, pentru ca între 1994 și 1996 să fie numit vicepreședinte Bancorex.
Iată un mic istoric al Bancorex, realizat în 2006 de către Vasile Surcel, via Lumea Românească:
„Banca Romana de Comert Exterior (BRCE) a fost infiintata pe timpul comunistilor, in anul 1968. Conform unor informatii, niciodata recunoscute oficial, printre primii sai actionari s-au numarat si anumiti capi ai mafiei italiene din anturajul lui Lucio Gelli, aflati deci in legatura cu gruparea Proaganda Due. Timp de peste doua decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operatiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist. Dupa 1989 s-a aflat ca majoritatea tranzactiilor s-a derulat prin intermediul unor intreprinderi de comert exterior in cadrul carora erau angajati ofiteri de securitate ai Directiei de Informatii Externe.
Valuta provenita din OV (operatiunile valutare), dar si din comisioanele aferente acelor tranzactii era depusa in conturi secrete deschise pe numele unor ofiteri DIE. Dupa 1990, Bancorex si-a pastrat statutul de banca specializata in tranzactii financiare externe, fiind considerata un fel de „regina” a bancilor din Romania. Sloganul ei publicitar era „O banca pentru mileniul trei”, iar, la un moment dat, toate marile afaceri din Romania postdecembrista s-au derulat prin conturile Bancorex. Prin ea au circulat banii proveniti din incalcarea embargoului impus fostei Iugoslavii, dar si cei rezultati din „operatiunile speciale” concretizate in tranzactii cu armament. Tot de la Bancorex au provenit banii care au ajuns la Adrian Costea in 1996, in schimbul catorva milioane de afise electorale comandate de PDSR, precum si pentru tiparirea albumului „Eterna si fascinanta Romanie”. Iar acestea au fost doar varful aisbergului.
Marile „tunuri” date in vistieria Bancorex au constat intr-o serie de credite imense acordate unor firme care nu au mai restituit banii niciodata. „SANCA”, Elvila, Paniro Bucuresti, grupul „Poolgec”, IIRUC (de numele caruia este legat scandalul Megapower) au fost doar cativa dintre beneficiarii unor asemenea credite. De asemenea, intre 1992 si 1996, Bancorex a mai acordat si peste 5.000 de credite cu dobanda preferentiala de 8%-12%, de care au beneficiat persoane importante din Politie, din serviciile secrete si din justitie, precum si diferiti reprezentanti ai clasei politice”.
Tatăl lui Sebastian Burduja a plecat la timp de la Bancorex, chiar înainte de începutul sfârșitului, ajungând în conducerea altor bănci, între care Credit Anstalt AM România, ABN AMRO, Raifeissen Bank sau Banca Română de Credite și Investiții.
Fostul broker Cristian Sima spunea despre tatăl lui Burduja că a fost „șpăgar șef în toate afacerile IT dubioase din ultimii 20 de ani”. În sprijinul acuzațiilor vine faptul că tatăl lui Burduja este prieten la cataramă cu Tiberiu Urdăreanu, patronul UTI, unul dintre băieții deștepți ai contractelor cu statul român.
Sebastian Burduja a înființat Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), un ONG ale cărui evenimente au fost onorate, imediat de lansare, de consilieri prezidențiali, parlamentari și alți lideri politici. Tinerii lui Burduja au fost primiți la Palatul Victoria, iar în 2015 s-au întâlnit cu Președintele Iohannis.
În 2011, Sebastian Burduja și Dan Nechita (ajuns consilier al premierului Cioloș) au fondat fundația CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români), un ONG care s-a lansat cu sprijinul Băncii Naționale a României. Această fundație, despre care Sorin Cehan, directorul Gazetei Românești din Italia, spune că este „la fel ca LSRS, un produs de laborator lansat de tovarăși de la București care nu vor să se amestece cu gloata”, este girată de nume precum Mark Gitenstein (fost ambasador al SUA în România), Raed Arafat, Dan Ben-Eliezer (fost ambasador al Israelului),Dan Bulucea (Google Romania), Printesa Marina Sturdza, Ionel Haiduc (Academia Romana), Valeriu Nistor (IBM Romania), Sergiu Celac (Clubul de la Roma) sau Ionuț Dumitru (Consiliul Fiscal). Un mare sprijin a venit din partea lui Bogdan Aurescu, fost ministru de externe al României. De altfel, Aurescu a semnat un parteneriat cu fundația CAESAR în februarie 2015.
Ar mai fi de spus că tânărul Burduja și-a lansat și o carte, „Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă”, beneficiind de sprijinul lui Vladimir Tismăneanu. Cartea a fost lansată, unde altundeva?, decât la Editura Humanitas.
După absolvirea facultății, Sebastian Burduja a lucrat la Banca Mondială, post părăsit, bineînțeles, pentru a se sacrifica de dragul țării. Mesajul său „Acasă-i cald și bine, dar eu strig și pentru tine”, a fost preluat inclusiv de Euractiv.ro, site-ul Uniunii Europene, sub titlul „Pe Twitter, românii au încărcat fotografii cu mitingul de la București”.
În 2016, Burduja a înființat partidul politic, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), cu care a participat la alegerile parlamentare, obținând un scor derizoriu.
Ideologia acestui partid se inspiră din cea a stângii americane, combinând corporatismul de stat cu supralicitarea drepturilor minorităților. Cristina Moldovan, unul dintre membrii fondatori ai partidului, scria că își dorește ca educația sexuală să le fie predată copiilor de la grădiniță, iar românii să accepte căsătoriile între homosexuali.
Autor: Andrei Nicolae
Sursa: Active News