Site icon gandeste.org

SRI atacă SIE

Fenomene paranormale în proximitatea celor două cele mai importante servicii secrete ale României. SRI și SIE. Spionajul intern și spionajul extern. Dacă suntem cât de cât atenți, putem observa existența de dată recentă a unor structuri paralele serviciilor, aflate sub controlul unor agenți SRI, firește acoperiți și a căror activitate ocupă practic teritoriul Serviciului de Informații Externe. Nu e un război pe față. E un război al umbrelor. În centrul lor se află Dan Dima.



De ce mi-am fixat atenția asupra acestui personaj? A fost o pură întâmplare. Relativ recent, am scris despre cazul agentului CEDO Catrinel Brumar, numită ilegal acolo și retrasă din post fără prea mult tam-tam de premierul Viorica Dăncilă. Urmărind traseul acestei doamne, era clar că aveam de-a face cu o dronă. O dronă SIE. Și am fost curios să aflu ce mai face „în retragere” doamna Catrinel Brumar.

Astfel am aflat cu uimire că instituția i-a asigurat o excepțională plasă de salvare. În Ministerul Afacerilor Externe. Acolo unde SIE are cele mai puternice ancore. Și nu în orice poziție. Ci în cea de director general cu însărcinări speciale. Hopa! Oare ce înseamnă asta? La ce s-o fi gândit când a numit-o Teodor Meleșcanu, în prezent membru marcant ALDE, dar anterior director al spionajului extern? La acest capitol, urmează să mai sap. Dar, până atunci, această neașteptată promovare a doamnei Catrinel Brumar, după ce a ocupat ilegal, adică fără un decret de numire, funcția de agent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, m-a obligat să mă uit mai atent la ultimele noutăți din organigrama Ministerului de Externe. Unde mi-a atras atenția un faimos personaj. Acesta se numește Dan Dima. A fost consilier al președintelui Traian Băsescu. Și, în prezent, se află în epicentrul unei pânze de păianjen țesută în scurt timp de la plecarea din SRI de generalul Florian Coldea. Am identificat acolo nume interesante, la care se referă și ziarul Național într-o senzațională dezvăluire.

În esență, avem de-a face cu o echipă de drone manevrate de ambele servicii secrete sau de structuri paralele acestora, cum ar fi pe partea SRI generalul Florian Coldea și care, nu o să vă vină să credeți, se ocupă de strategii de securitate, concentrându-se mai ales pe spațiul estic. Adică, ia pâinea Serviciului de Informații Externe cu mâna SRI.

Pe cine coordonează Dan Dima, după ce, păstorit tot de servicii, i-a ciugulit din palmă la Cotroceni lui Traian Băsescu? La trei luni de la demisia forțată a lui Florian Coldea de la conducerea operativă SRI, acesta s-a transformat în eminența cenușie a unei noi structuri aparent a societății civile, numită LARICS, plasată în mod abil sub umbrela Academiei Române. Să traducem. LARICS înseamnă Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică. Instituția este condusă oficial de Dan Dungaciu și este împănată de drone și apropiați ai sistemului de securitate națională. Printre care, probabil pentru autenticitate, sunt plasați și câțiva ziariști rătăciți. Iată o listă scurtă a acestora. Cristian Diaconescu și Sergiu Celac. Oameni de nădejde ai sistemului, care s-au aflat temporar în misiune ca miniștri de Externe ai României, primul și de consilier prezidențial în calitate de expert pe afaceri internaționale. Alți doi ex-consilieri prezidențiali, tot pe probleme de securitate națională, Iulian Chifu și Dan Dima. Extrem de interesantă este prezența activă în organizație a faimoasei Mihaela Nicola, fondatoarea The Group, în parteneriat cu Zoltan Szigeti. Să ne amintim că Mihaela Nicola a fost dată afară de la Ogilvy & Mather, după eșecul campaniei de PR pentru Adrian Năstase, iar ulterior, prin intermediul The Group, a asigurat servicii consistente, dezvăluite frecvent în presă, în beneficiul SRI și a Laurei Codruța Kovesi. Astăzi rețeaua Nicola, atâta de apropiată în continuare de serviciile secrete, asigură spatele operațiunilor LARICS.

Această echipă de la LARICS, din care mai fac parte Lucian Mândruță, Alexandru Lăzescu, Tatiana Cojocar, Valentin Buda, Antonia Colibășeanu, Darie Cristea, George Damian, Lucian Dumitrescu, Bogdan Ficeac, Mircea M. Ioniță, Petrișor Gabriel Peiu, George Scarlat și Marcela Tușca se îndeletnicește, după cum spuneam, fix cu lucruri în spațiul răsăritean care țin strict de fișa postului Serviciului de Informații Externe. Iar partea pe cât de stranie, pe atât de senzațională a acestei afaceri, aflată încă relativ aproape de debutul ei, este că în epicentru se află, cum spuneam, două personaje cheie. Generalul Florian Coldea și Dan Dima, care, ce să vezi, a fost promovat zilele trecute în importanta funcție de director general în Ministerul de Externe, răspunzând de coordonarea tuturor consulatelor din lume. Consulate împănate, după cum bine se știe, cu agenți acoperiți ai Serviciului de Informații Externe. Carevasăzică Coldea la butoane, SIE la execuție iar, la banchetul comun, o meșteșugită organizație a societății civile, alcătuite din multe drone și, pentru credibilitate, câțiva rătăciți.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Exit mobile version