Amestecul credinţei creştine cu superstiţii sau idei neopăgâne specifice spiritualităţii orientale pare tendinţa contemporaneității. Aşa se face că în mediul creştin (fie ortodox, catolic sau protestant) regăsim credinţa în reîncarnare, bioenergii, puterea astrelor ori preocuparea pentru cunoaşterea viitorului prin apelarea la vrăjitori sau medii. Cu siguranţă că ignoranţa ar putea fi o justificare a tendinţei actuale, dar neştiinţa nu explică în totalitate atracţia generală faţă de credinţe şi practici străine creştinismului. Răspunsul ar putea fi găsită tocmai în analiza acestui nou tip de spiritualitate.[1]
Miezul noii spiritualităţi
Deși termenul „spiritualitate” apare astăzi într-o varietate de circumstanţe, cu sensuri extrem de diferite, două aspecte-cheie sunt esenţiale în definirea lui: prezenţa unui acut sentiment al transcendentului, cumulat cu un grad sporit de intimitate faţă de acesta. În context creştin, spiritualitatea a fost înţeleasă ca o comuniune cu divinul prin descoperirile oferite de Duhul Sfânt. Din perspectiva noii spiritualităţi, în schimb, setea după transcendent este sinonimă cu experienţa regăsirii de sine.
Preluând disciplina monismului[2] oriental, noua spiritualitate se concentrează pe experienţa mistică în care timpul, spaţiul şi moralitatea sunt depăşite de conştiinţa individului. Indiferent de natura existenţei (idee, materie sau energie), sinele este văzut ca fiind realitatea primară. De altfel, acesta este un aspect important care explică atractivitatea noii spiritualităţi. Văzută mai degrabă ca o experienţă de „îmbrăcare cu sine” decât de „lepădare de sine”, la nivel popular, noua spiritualitate este un mijloc la îndemână pentru atingerea împlinirii personale şi a succesului[3].
Aspectele noii spiritualităţi
Universalimul – Cu toate că noua spiritualitate pretinde că religia bună este aceea care ţi se potriveşte cel mai bine, ea însăşi ajunge în mod inevitabil să propună un sistem ideologic de bază. Preluând idei şi concepte din tradiţia orientală, noua spiritualitate propune o înţelegere pan(en)teistă a lumii (omul şi tot ceea ce îl înconjoară face parte din Dumnezeu), viziune stă la baza universalismului proclamat – fiecare religie în parte nu este decât una dintre multiplele căi posibile care conduc către realitatea finală.
Omul perfectibil
Noua spiritualitate este asociată în mod obişnuit cu mişcarea New Age, care se autodefineşte drept „o nouă mitologie la scară planetară”, potrivit căreia omul nu se află într-o stare decăzută, ci, dimpotrivă, este perfectibil prin procesul evoluţiei şi prin intermediul unor salturi la niveluri superioare de conştiinţă. Omul new age poate ajunge la concluzia că el este Dumnezeu.
Abordare cvasiștiinţifică
Noua spiritualitate are totodată marele atu de a fi „foarte” contemporană, deoarece înglobează în sine mare parte din conceptele noilor descoperiri ştiinţifice. Spre exemplu, plecând de la câteva date oferite de cercetările din domeniul fizicii cuantice, aceia care aderă la noua spiritualitate văd credinţa ca fiind puterea de a crea însăşi realitatea. Filme documentare recente (The Secret[4] sau What the Bleep Do We Know[5]) propun această nouă abordare, regăsită şi în producţii cinematografice foarte populare (Matrix, Stargate) şi prezentată marelui public drept o alternativă ideologică.
Spiritualitate sincretică – Noua spiritualitate lasă loc practicilor duhovniceşti clasice (rugăciune, meditaţie, post sau altele asemenea lor), însă totul este integrat într-un „câmp unificat al conştiinţelor cosmice”. Universul – el însuşi de o complexitate ce-i conferă o formă de conştiinţă – este populat cu fiinţe spirituale de toate speţele, aici fiind loc suficient pentru îngeri, demoni şi chiar pentru profeţi şi pentru sfinţii creştini, ba chiar pentru Dumnezeul Bibliei într-o versiune uşor modificată.
În ansamblu, noua spiritualitate deţine caracteristicile unui „fruct oprit”, ispititor de apetisant, atât pentru mintea educată în spiritul noilor descoperiri ale ştiinţei, cât şi pentru cei cu predispoziţie către religios. De altfel, în această căutare instinctivă după transcendent, noua spiritualitate a devenit o cale de scăpare din capcana nihilistă a naturalismului de sorginte ştiinţifică. Deloc surprinzător, omul modern simte că viaţa ar fi mult prea seacă dacă totul s-ar reduce la materie şi procese fizico-chimice.
O provocare pentru spiritualitatea clasică
Noua spiritualitatea reprezintă deci o alternativă pentru spiritualitatea clasică, oferind calea către împlinire, realizare şi atingere a transcendentului într-o manieră diferită de abordarea clasică. Fiind foarte la îndemână și îmbietoare, capătă un ascendent în faţa spiritualității tradiționale.
În alte cuvinte, noua spiritualitate este foarte comodă, este conformă mentalităţii actuale, care aşteaptă rezultate aici şi acum. În cuvintele lui Alin Fumurescu, „noua spiritualitate rezonează foarte bine cu exerciţiile abdominale făcute de o centură care încordează muşchii în locul tău, cu pilulele de slăbit fără dietă, cu orice se poate atinge fără efort, fără suferinţă, şi – mai presus de toate – fără bătăi de cap.”[6] Într-adevăr, la o evaluare lucidă, deși satisface setea pentru înalt și profund, pentru transcendent, noua spiritualitate se descoperă în ton cu negarea lui Dumnezeu, cu negarea moralei şi acceptarea relativismului.
Dar această comoditate are preţul ei. Problema de fond a noii spiritualităţi este că nu ştie încotro se îndreaptă. Şi este clar că, pentru acela care nu are o destinaţie precisă, toate drumurile duc „într-acolo”. Acesta este aspectul pe care îl aduce în plus spiritualitatea creştină: experienţa religioasă nu este doar o plimbare de relaxare, ci o călătorie către o destinaţie precisă, care necesită hotărâre şi disciplină. „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo” (Ioan 14:4), le spunea Iisus ucenicilor.
Noua spiritualitate este în acelaşi timp îmbietoare pentru că propune o realitate alternativă, rod al conştiinţei individuale, care poate fi construită şi reconstruită după plac. În fapt, cel mai novice individ nu are nevoie de un specialist în fizică cuantică, nici de vreun guru propovăduitor al noii spiritualităţi pentru a înţelege că realitatea există ca atare şi că nu e creată de noi. Nu devenim nici mai frumoşi, nici mai deştepţi şi nici mai bogaţi doar printr-o simplă vizualizare a acestor „potenţiale realităţi”. În acest sens, viziunea propusă de noua spiritualitate seamănă, simptomatic, cu o halucinaţie.
[1] Conform unui studiu STISOC publicat de Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, România se situează pe unul dintre primele locuri în Europa în ceea ce priveşte încrederea în superstiţii sau practici pseudoreligioase, precum horoscopul, numerele norocoase ori deochiul. Astfel, în prezent, 40% dintre români consideră că zodia în care s-au născut le influenţează mult sau foarte mult personalitatea, spre deosebire de anul 2005, când doar 22% dintre români luau în serios horoscopul. Acelaşi studiu mai arată că 95% dintre români cred în Dumnezeu şi 53% declară că merg la biserică cel puţin o dată pe lună, România fiind ţara ortodoxă cu practica religioasă cea mai crescută din întreaga Europă.
[2] Concepția conform căreia în univers există o singură substanță, temei pentru tot ceea ce există. Din grecescul monas, care înseamnă „unul, unic”.
[3] Noua spiritualitate face parte din cultura contemporană, de la tabloide la cărţile de management, totul fiind împănat de promisiunile „împlinirii de sine” şi de deschidere a noi orizonturi către „o conştiinţă superioară” sau spre o „nouă viziune cosmică”.
[4] The Secret (2006) este un film documentar care are la bază o serie de interviuri și informații legate de aşa-numita „lege a atracției”. După cum este descris în film, principiul legii atracției constă în faptul că atât gândurile, cât și sentimente atrag diverse evenimente. Concluzia rezultă din interpretarea speculativă a unor concepte din mecanica cuantică. Se pretinde astfel că universul interacţionează cu temerile fizice, profesionale și emoționale ale individului. Filmul susţine că oferă modalitățile prin care omul poate obține succesul în diverse domenii. Documentarul a făcut obiectul multor ironii şi parodieri, fiind catalogat drept „o glumă” (New York Post) şi manifestarea obsesivă a străvechii preocupări de a câştiga bunuri materiale (Time Magazine). Printre multele ironii pe seama filmului se numără şi următoarea aserţiune: „Dacă sari dintr-un avion, legea gravitaţiei se opune legii atracţiei.”
[5] Documentarul What the Bleep Do We Know!? (2004, revizuit în 2006) reprezintă o propunere de reflectare asupra realităţii şi a legăturilor (posibile) dintre domeniul subatomic şi conştiinţă. Documentarul induce ideea că ar exista niveluri diferite de conştiinţă (chiar la nivel celular!?), iar indivizii formează o conştiinţă supremă numită adesea „Dumnezeu”. Din păcate, filmul amestecă faptul ştiinţific cu interpretarea filosofică.
[6] Alin Fumurescu, „Capra, varza şi noua spiritualitate”, Dilema veche, nr. 315,
Autor: Daniel-Dumitru Darie
sursa: blogul 3d-realireal.blogspot.ro