Site icon gandeste.org

Spectacol global, capital global, reactie privata…

Opinia publica este ceea ce se publica; tema este veche, dar reluarea necesara. Conform acestei realitati, intr-o zi s-ar parea ca suntem suporterii monarhiei de drept divin, dupa modelul britanic; Marea Britanie este o monarhie constitutionala de cativa ani deja – anume, din 1688 – si o democratie parlamentara, cu radacini care duc spre anul 1066. La noi insa, deliciul supunerii oarbe este predat cu grija la televizor, de specialisti in domeniu, drept exercitiu terestru pentru viata de apoi; parca ar mai fi fost nevoie… CNA-ul nu a reactonat la unanimitatea de opinii.

A doua zi, parem un fel de catolici funda­mentalisti; beatificarea unui papa se difuzeaza in direct pe toate posturile si detine monopolul; cealalta idee care se straduia sa intre pe piata opiniei publice este ilustrata cu batalia pentru atingerea unor moaste. Sanctificarea aparatorului crestinatatii – Stefan cel Mare – nu a facut rating prin tarile cu populatie catolica; este evident ca aparatorii capitalismului – Ioan Paul al II- lea se distinge net in aceasta privinta – dau mai bine la crestini; eforturile lor au fost incununate de un succes atat de mare incat capitalismul a ocupat pana si Ziua muncii; intreg spectacolul a fost planificat de 1 Mai; ca si intrarea in vigoare a Codului muncii modificat… CNA-ul nu a sanctio­nat prezentarea unilaterala de opinii.

A treia zi ne imbatam cu sangele lui Bin Laden. I se spune insistent Osama. Nu ne leaga vreo prietenie adanca de sauditul mort, sa-l rememoram cu numele mic; explicatia este diferita. Pana la ultimele alegeri prezidentiale din SUA, se vorbea despre Bin Laden/Osama bin Laden. Asemanarea dintre prenumele teroristului si numele Obama a fost exploatata de republicani – un truc ieftin de campanie – care sa produca in mintea alegatorului asocieri nefavorabile candidatului democrat de atunci, presedintele SUA de astazi. La noi, se continua inca jocul sau am intrat deja in viitoarea campanie de partea republicanilor.

Doua informatii, pentru formatorii de opinie; daca-i asa, si in opinia publica republicanii sunt cei buni si drepti, in Romania tocmai debarca sa-si instaleze scutul un stat condus de americanii rai si nedrepti. In al doilea rand, asocierea cu un terorist mort este mai putin eficienta decat cu unul viu; nu ar trebui sa va bucurati ca a fost ucis “Primul terorist al lumii”! Si inca o precizare: primul terorist privat! Despre terorismul de stat nu vorbeste nimeni. Teroarea a fost, pentru multa vreme, monopol de stat. Ea poate fi indreptata asupra propriilor cetateni, direct, prin fortele politienesti, sau indirect, prin masuri si decizii care le transforma ziua de maine in zi de groaza… Adesea, teroarea este folosita asupra cetatenilor din alte state, cu efecte ce pun in umbra performantele atinse si de cei mai teribili teroristi privati; urmariti sirul de razboaie mai mult sau mai putin legitime… Terorismul privat este o aparitie ceva mai noua si nu este ultima inovatie generata de capitalism. Moartea lui Osama bin Laden protejeaza pentru o vreme secretul existentei si func­tionarii parteneriatului public – privat si in privinta administrarii terorii; un secret al lui Polichinelle…

Dupa aceste ultime covar?itoare evenimente nu s-a masurat inca, sociologic, atitudinea si interesul reale pe care le manifesta romanii. In orice caz, sunt linistita ca, in timpul sus-numitelor spectacole globale, au circulat toate mijloacele de transport in comun, cu intarzierile comune, nicio institutie nu si-a inchis usile pentru cetateni mai mult decat de obicei, oamenii au continuat sa manance, fiecare cat si ce are, sa mearga la munca, cei care au unde. O multime au injurat in gand sau in grupul de prieteni dezmatul media­tic; dar nu mai mult decat au injurat guvernul pe parcursul aceleasi perioade! Cel mai frecvent, tot in gand.

Traim vremurile unui capital globalizat, liber sa circule cum si unde vrea el; noi ramanem si someri si sa platitori taxe; nu suntem niciunul inregistrati in Insulele Caiman. Suntem publicul unui spectacol global, ce ne ascunde realitatea si ne comunica cum si ce vrea el; informatiile sunt despre noi. Autoritatile noastre nu sunt decat executante cuminti ale unor planuri glo­bale in care interesele noastre sunt greu identificabile. Reac?ia privata nu este suficienta. Stanga organizata pe principiul national a pierdut batalie dupa batalie cu capitalul mondial, atunci cand nu s-a predat…

Este nevoie de un altfel de stanga pentru a reconstrui spatiul in care publicul sa redevina cetatean; in fata globalizarii capitaliste, internationalismul celor ce gandesc ar fi primul pas. CNA-ul nu este vizat!

Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro

Exit mobile version