Site icon gandeste.org

Sorin Roșca Stănescu: „Vladimir Putin a ratat și războiul fulger.”

Cel mai mare preț este, firește, cel al vieților omenești pierdute. Dar există și costuri indirecte. Exorbitante. Care afectează viața a sute de milioane de oameni. Cât costă acest război? Nu este exclus să ne aflăm în prezența celui mai costisitor război din istoria lumii, dacă extrapolăm cheltuielile din primele șase zile la ceea ce va urma. Toate părțile implicate plătesc. Dar cine plătește mai mult?

Experții au calculat că Federația Rusă cheltuie zilnic pentru acest război din Ucraina între 2 și 3 miliarde de euro. Și, până una alta, au trecut doar șase zile. Ne aflăm la început. Cum vor suporta finanțele Rusiei povara directă a acestui război, în condițiile în care el se va prelungi? Economia Federației Ruse tocmai a fost trecută în categoria junk. Cu alte cuvinte, investitorii sunt avertizați că riscă enorm dacă mai pompează vreun ban în economia Federației Ruse. Li se sugerează să-și facă bagajele și să plece. De altfel, prin sistemul încă nemaiîntâlnit până în prezent de sancțiuni economice și financiare, prin duritatea fără precedent a acestora, economia și așa precară a Federației Ruse este pusă la zid. Este adevărat că Banca Centrală dispune în prezent de o rezervă declarată de 80 de miliarde de euro. Un sfert din această rezervă este deja blocată prin deciziile care au dus la înghețarea operațiunilor Băncii Centrale a Rusiei. Explicația este simplă. Cam un sfert dintre active sunt plasate în străinătate și nu mai pot fi folosite. Prin urmare, fără a pune la socoteală efectul altor sancțiuni, doar războiul în sine, admițând că nu va fi escaladat și că va decurge la fel, va epuiza în cel mult 30 de zile absolut toate rezervele financiare de care dispune Putin.

Numai că situația se complică. Blocarea platformei SWIFT de tranzacții interbancare, pe măsură ce se extinde asupra unui număr din ce în ce mai mare de instituții financiare, oprește practic sau în cel mai bun caz încetinește în mod dramatic plățile către societăți ale Federației Ruse, care au făcut și fac exporturi în statele Uniunii Europene și în celelalte state NATO. Rubla se devalorizează în fiecare zi. De aici rezultă alte pierderi. Iar principalul furnizor de gaze, care până în prezent a pompat bani grei în trezoreria rusă, a înregistrat pierderi uriașe pe bursă, valoarea Gazprom scăzând la mai mult de jumătate. Se adaugă îngețarea în întregul sistem bancar occidental a tuturor fondurilor companiilor și cetățenilor ruși. Punerea sub sechestru a tuturor clădirilor, iahturilor, aeronavelor și altor bunuri de care dispun oligarhii în străinătate. Toate acestea înseamnă din nou pierderi uriașe.

Numai că tot acest cost al războiului nu afectează doar Federația Rusă. Fiecare dintre măsurile la care m-am referit mai sus are un efect de bumerang, lovind năprasnic și în economiile statelor occidentale. Nu este deloc exclus ca, per ansamblu, Uniunea Europeană și statele NATO să plătească un preț chiar mai mare pentru acest război, decât prețul plătit de Federația Rusă. Desigur, cu observația că aceste state își permit ceea Federația Rusă nu-și poate permite. Luxul de a pierde sume imense de bani.

Când am repetat în mod insistent că acest război, astfel cum se derulează el, nu mai poate continua multă vreme, m-am gândit la faptul că niciuna dintre părți nu este dispusă să mai suporte mult timp pierderi uriașe, care în final vor afecta populația la nivel global. Din această perspectivă, decizia îi aparține aproape în totalitate lui Vladimir Putin. Ce poate și ce nu poate să facă acesta?

După ce a ratat câștigarea Războiului Rece, prin menținerea unei presiuni infernale asupra Ucrainei în mod direct și asupra statelor NATO în mod indirect, dar fără a încălca flagrant regula jocului, deci fără a invada statul vecin, Vladimir Putin a ratat și războiul fulger. Planurile întocmite de generalii săi s-au bazat pe informații false. Poate că deliberat false. Rusia nu-și poate permite un război de uzură în care, iată, ucrainenii sunt cât se poate de motivați să lupte cu eroism și să învingă într-un război de gherilă urbană. Acestei situații Putin este silit să-i pună capăt. Dar cum?

Un prim scenariu este o escaladare brutală a conflictului. Se poate face doar aducând alte și alte trupe pe câmpul de bătălie al Ucrainei și expunând alte zeci și sute de mii de militari bătăliei cu un popor care se apără cu îndârjire și care zi de zi este ajutat de o bună parte a planetei. Acest tip de escaladare nu-l poate conduce pe Vladimir Putin la un succes. Iar o escaladare de altă natură nu este decât declanșarea răului maxim. Declanșarea unui război atomic.

O a doua variantă la îndemâna lui Putin este încheierea imediată a ostilităților, prin parafarea unui tratat de pace, care însă nu poate fi făcută, așa cum a dorit el, doar între Federația Rusă și Ucraina. Orice tratat de pace, chiar dacă nu are mediatori, are în spate puteri garante. Tocmai din acest motiv, negocierile de ieri au fost ratate. Dar cum s-ar putea finaliza negocierile de mâine, în condițiile în care timpul lucrează în defavoarea lui Vladimir Putin? Probabil într-un mod extrem de umilitor pentru acesta. Retragerea necondiționată a tuturor trupelor de pe teritoriul Ucrainei și un calendar al despăgubirilor financiare pentru statul care a fost atacat. Poate că, în compensație, Vladimir Putin ar putea primi ceea ce de fapt avea de facto. Recunoașterea ca entități statale independente a celor două regiuni din Donbas, Donețk și Lugansk. Crimeea va rămâne în continuare sub semnul întrebării, deși, printr-un referendum, populația rusofonă de acolo a ales Moscova în locul Kievului. Rămâne de văzut în aceste condiții dacă temutul complex militar al Federației Ruse va înghiți acest hap și va rămâne cu brațele încrucișate, nereacționând în sensul eliminării de la putere a noului țar al Rusiei.

Și multe depind de atitudinea oligarhilor. Pentru că Vladimir Putin își susține puterea pe doi stâlpi. Pe complexul militar și pe oligarhi. Și unii și alții se pare că îl părăsesc. Stâlpii se clatină. Iar fisura crește văzând cu ochii, în raport direct proporțional cu creșterea prețului acestui război.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version