„Fără penali în funcții publice” – este principiul moral enunțat în mod constant de către reprezentanții frontului anti-PSD. Acest cântec de sirenă a fost dirijat timp de șapte ani de către Klaus Iohannis. În accepțiunea frontului anti-PSD, nu se face distincție între diferitele categorii de persoane care au suferit sancțiuni penale. În raport cu modul în care este formulat acest slogan politic, greșelile penale nu se prescriu. Și nu există reabilitare. În consecință, nu are absolut nicio importanță faptul că Florin Cîțu a fost condamnat penal cu executare ieri sau în urmă cu 20 de ani. El nu avea și nu are dreptul să dețină o funcție publică. Și cu atât mai puțin poziția de premier. Mai mult decât atât. Curtea Constituțională a consacrat și ea acest principiu, printr-o decizie lipsită de orice echivoc.
Președintele Klaus Iohannis se face vinovat pentru că l-a desemnat pe Cîțu candidat de prim-ministru și s-a făcut vinovat și anterior, pentru că a acceptat ca acesta să dețină calitatea de ministru al Finanțelor în Guvernul Orban. Dacă nu a știut care este situația, se poate spune că președintele nu a încălcat Constituția în mod conștient. Și atunci vina sa este doar incompetența și inconștiența dovedite în calitatea pe care o deține de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării – din care, culmea, face parte și Cîțu – poziție din care ar fi avut obligația să solicite serviciilor secrete informații complete și corecte asupra respectivei persoane. Dar acum, de câteva zile, Iohannis este în posesia acelor dovezi oficiale pe care le-am putut studia toți. Acum nu mai poate afirma că nu știe despre ce este vorba. În consecință, neluând nicio decizie vizând demiterea lui Cîțu, președintele se face vinovat atât de încălcarea Constituției, cât și de terfelirea principiilor morale pe care el însuși le-a promovat. Are totuși, în ceasul al 12-lea, o soluție.
Președintele Klaus Iohannis îl poate invita pe Cîțu la Cotroceni și, așa cum i-a cerut acestuia să accepte poziția de premier, iar mai târziu să-l contracandideze pe Ludovic Orban, îi poate solicita acum să iasă public și să-și prezinte demisia. Și, desigur, Cîțu se va conforma. După care începe dansul. Majoritatea parlamentară, dacă va mai rămâne majoritate, va negocia și va veni la Cotroceni cu o nouă propunere de premier. Cu chiu cu vai, o regulă constituțională și o regulă morală atât de des invocată vor fi restabilite.
În această eventualitate, cel puțin aparent, Klaus Iohannis are o nouă problemă. El a fost determinat să-i ceară lui Cîțu să-l contracandideze pe Ludovic Orban la șefia PNL, întrucât nu are încredere în acesta din urmă. Și și-a propus să scape de el. Dacă Florin Cîțu demisionează din poziția de premier, pentru că a fost condamnat penal și nu are ce căuta în funcții publice, sub aspect moral nu mai poate candida nici pentru poziția de președinte PNL, întrucât acest partid a enunțat de-a lungul ultimilor ani principii intransigente legate de cei care au încălcat legea, indiferent când. Și, deci, președintelui i se strică jucăria. Numai că lucrurile nu stau tocmai așa.
Cîțu l-a sursclasat până în prezent pe Orban în cursa pentru șefia PNL nu doar fiindcă și-a utilizat într-un mod chiar ostentativ prerogativele de premier, folosind banii publici pentru a-și promova adepții, ci și sau mai ales fiindcă pe tot parcursul campaniei a fost promovat în fel și chip de către Klaus Iohannis. În mod direct și mai ales în mod indirect, prin intermediul camarilei sale. Ipoteticele voturi pentru Cîțu sunt de fapt voturi pentru Klaus Iohannis. Scoase cumva din jobenul acestuia. Până în 26 septembrie, rămâne suficient timp ca aceste voturi să fie transferate unei alte persoane, care urmează să fie împinsă în față, pentru a-l contracandida cu succes pe Ludovic Orban. Deci târâș-grăpiș, pas cu pas, Klaus Iohannis poate răspunde cu succes ambelor provocări. În plus, o asemenea soluție prezintă și avantajul că PNL în general și coaliția în special mai primesc o gură de oxigen. Viitorul premier, să spunem preferatul lui Iohannis, Nicolae Ciucă, ar putea prelua ștafeta dând vina pe greaua moștenire lăsată în urmă de premierii anteriori.
Ceea ce am prezentat mai sus este un simplu scenariu de lucru. O ipoteză. Asupra căreia am serioase semne de întrebare. Aceste semne de întrebare se circumscriu nu doar realității că președintele Klaus Iohannis și-a pus de zile în șir capul în nisip și tace. Ci, mai ales faptului că adepții săi au sărit ca arși în apărarea lui Cîțu. Probabil că nu ar fi făcut-o în mod voluntar. În absența unui semnal de susținere al premierului, transmis de la Cotroceni. Sau mă înșel eu?
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com