Site icon gandeste.org

Sorin Roşca Stănescu: Sorin Grindeanu declanșează „Operațiunea Camuflajul”

Cred că nu mai este un secret pentru nimeni. Realitatea din Parlament privind raporturile de forțe existente între partide nu se mai potrivește sub nicio formă cu realitatea de pe teren. Cu opțiunile reale ale cetățenilor. În consecință, firesc ar fi, dată fiind o asemenea ruptură, să fie inițiate alegeri parlamentare anticipate. În absența acestora, nu este deloc exclus ca Dacian Cioloș, veteranul neomarxist, să aibă dreptate. Să se declanșeze o revoluție în România.

De altfel, așa apar toate revoltele în lume, cu potențial de a degenera în revoluții și de a schimba prin violență ordinea de stat. Se întâmplă de câte ori se ciocnesc, așa cum se petrece acum, de pildă, în Franța, în mod violent, două realități: cea electorală și cea parlamentară. Singura supapă pentru ca, în România, în viitorul apropiat, să nu se producă o explozie socială și politică având consecințe incontrolabile este ca cele două realități să se pună cumva de acord. Ceea ce înseamnă fie o retragere strategică de pe pozițiile pe care le deține coaliția aflată la putere, fie dizolvarea Parlamentului prin căderea succesivă a două propuneri de premier și organizarea, așa cum nu s-a mai întâmplat în această țară, a alegerilor parlamentare anticipate.

Către acest deznodământ ne împing cele patru partide și jumătate, care nu vor nici în ruptul capului să renunțe la puterea pe care o dețin și care reprezintă rezultatul unui artificiu în plan democratic și, sau mai ales, PSD, care teoretic este singura formațiune de la putere care ar putea, în beneficiul românilor, să rupă frontul. Să analizăm lucrurile într-o logică inversă. Nu mai este un secret pentru nimeni că toate sondajele de opinie ne arată că, în acest moment, AUR deține tot atâtea voturi în opțiunile electoratului cât toate celelalte partide componente ale coaliției. În aceste condiții, pentru a se evita transformarea butoiului de pulbere care este România într-o explozie de mari proporții, teoretic, singura soluție și singura alianță care s-ar putea forma și care ar putea prelua din mers guvernarea României, reconciliind administrația publică centrală cu administrația locală, aflate în plin război deschis, este o alianță între AUR și PSD.

Cât de aproape sau cât de departe suntem de o asemenea realitate? Sorin Grindeanu, care, conform tuturor semnalelor, este favorit în competiția care se desfășoară în mod netransparent între reprezentanții statului subteran, a propus nu mai devreme decât ieri o schimbare importantă în statut prin care PSD să marcheze că nu este un partid progresist, ci, dimpotrivă, un partid al tradițiilor naționale, din această perspectivă de tip conservator. Un semnal care se adaugă și altor semnale, cum că, în plan doctrinar, PSD încearcă să se apropie cumva de AUR în scopul de a pregăti terenul pentru o alianță viitoare.

Acest semnal vine însă în contradicție cu altele, transmise tot de Sorin Grindeanu. A fost făcut „pe surse” public faptul că, la congresul PSD, nu se vor confrunta mai multe moțiuni susținute de mai multe grupări, adică mai multe curente, pentru ca participanții să poată să opteze având în față alternative, ceea ce sugerează că, sub Sorin Grindeanu, partidul evită să aleagă o cale democratică. În al doilea rând, tot „pe surse” s-a aflat că, la capătul congresului din 7 noiembrie, PSD ar urma să aibă nu mai puțin de 12 vicepreședinți. Mai mult chiar, și din nou „pe surse”, se știe și care sunt aceștia.

Prin urmare, Sorin Grindeanu și cei care îl ghidonează din umbră au ales o cale pe cât de facilă, pe atât de sigură, dar și de netransparentă, de preluare a puterii, împărțind astfel atribuțiile în viitoarea conducere încât toate aripile existente să fie satisfăcute. Un compromis dus până la limită și chiar dincolo de ea.

În fine, și acesta mi se pare lucrul cel mai grav, Sorin Grindeanu, admițând că țara stă pe un butoi de pulbere gata să explodeze și că numărătoarea inversă în ceea ce îl privește pe Ilie Bolojan, care a declanșat războiul cu edilii locali, este foarte aproape de sfârșit, crede că este mai bine ca acesta să nu fie debarcat imediat după congresul PSD, ci cândva anul viitor, pentru a-și îndeplini și în continuare rolul de paratrăsnet, asigurând astfel bateriile necesare pentru o creștere atât de necesară a PSD. Este o uriașă eroare. Pentru că timpul nu așteaptă. Iar evenimentele pot deveni de necontrolat. Iar, în plan moral, acest raționament este de un cinism absolut scandalos. Tradus în câteva cuvinte astfel: „Să sufere cât mai mult poporul, pentru ca, în felul acesta, noi, poporul socialist, să o ducem mai bine!”.

Pericolul nu vine din direcția unor grupuscule care încearcă și ele să canibalizeze fie suveranismul, fie social-democrația. Cum este, mai nou, cel inițiat de Ponta et company în colaborare cu Titus Corlățean, cu Robert Marius Cazanciuc și poate și cu Nicolae Bănicioiu, cărora, desigur, li se adaugă mulți alții dispuși să bage bățul prin gardul destul de dărâmat al PSD. Pericolul, în acest caz, vine dintr-o singură direcție: din direcția lui Sorin Grindeanu și a rezerviștilor și activilor care îl susțin și îl propulsează. Iată care sunt motivele care îl determină pe acesta să declanșeze „Operațiunea Camuflajul”.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/sorin-grindeanu-declanseaza-operatiunea-camuflajul/

Exit mobile version