Nimic nu ne împiedică, pornind de la îndelungata absență, enigmatică sau chiar suspectă, a lui Nicușor Dan de la postul care i-a fost atribuit, adică de la exercitarea atribuțiilor prezidențiale, să lansăm ipoteza retragerii sale din post. Printr-o logică inversă, dar cât se poate de corectă, soluția cea mai simplă pentru restabilirea democrației în România este organizarea de alegeri prezidențiale anticipate, astfel încât cetățenii României să-și poată, în fine, exprima adevăratele opțiuni. Și nu există un drum mai scurt în această direcție decât demisia lui Nicușor Dan din poziția de președinte numit.
Pare halucinantă o asemenea ipoteză? Eu, unul, încerc să răspund în sens negativ. La fel cum a fost posibil ca, în 6 decembrie, la numai două zile după ce Curtea Constituțională a României a confirmat că primul tur al alegerilor prezidențiale s-a desfășurat în deplină legalitate, să anuleze totuși alegerile și, la fel cum a fost posibil ca după numai câteva luni principalul candidat să fie eliminat din cursă de către Autoritatea Electorală Permanentă, este posibil, și chiar plauzibil, ca cele două operații să fie inversate după ce capătă suficientă consistență dovezile unui grav abuz.
Să mergem în această logică însă și mai departe. Autoritățile de la București, cele două pe care le-am pomenit mai sus, precum și celelalte autorități care au stat în spatele acestora, nu puteau acționa de capul lor. Nu putem fi atât de naivi încât să ne imaginăm că, pe rând, mai întâi CCR a decis într-un mod de nimeni așteptat să anuleze, în plină desfășurare, o competiție prezidențială care trecuse de primul tur și se desfășura în cel de-al doilea tur de scrutin, după care o altă instituție să decidă scoaterea definitivă din joc a candidatului cu cele mai mari șanse. Ca să nu mai spunem că, după ce locul lui Călin Georgescu a fost luat de George Simion, acesta devansându-și candidatul cu 20 de procente printr-o nemaiîntâlnită prestidigitație, Nicușor Dan ar fi recuperat handicapul și ar fi reușit apoi să învingă cu un avans de 20%.
Pentru orice observator este cât se poate de limpede că, în România, a avut loc nu o fraudă electorală, ci o succesiune de fraude. Să mergem în continuare pe acest fir logic. Ar fi avut tupeul și voința necesară reprezentanții partidelor care s-au succedat în ultimele decenii la putere și care au fost refuzați atât de categoric de către cetățeni să pună la cale operații atât de îndrăznețe, atât de flagrante, îndreptate împotriva regulilor democratice și a legislației României? De capul lor, în niciun caz.
Au existat mai întâi indicii și apoi probe concludente de imixtiuni externe în procesul electoral, care de această dată nu au vizat Moscova, ci administrația de stat a Statelor Unite, condusă la acea dată de Joe Biden, precum și președinția Franței, deținută de Emmanuel Macron. Cele două autorități externe, ambele de tip globalist, de sorginte progresistă și neomarxistă, au colaborat pentru a înfrânge în România voința electoratului și pentru a aduce în fruntea celei mai importante instituții un agent de tip soroșist, subordonat lor și pe care să-l poată dirija pe parcursul următorului ciclu politic.
Nu mai enumăr argumentele care se constituie în probe în acest sens. Între timp însă, administrația Statelor Unite s-a schimbat în mod fundamental. La butoane a ajuns Donald Trump, iar administrația acestuia a intrat în coliziune cu Uniunea Europeană, unde, la vedere cel puțin, la butoane s-a aflat și se află Emmanuel Macron. Conflictul, mai mult sau mai puțin mocnit, cu Uniunea Europeană a atins în anumite momente amplitudinea unui veritabil război rece.
În acest context, pentru Washington, situația politică a României, care de-a lungul anilor a funcționat într-un parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite, nu mai poate fi lăsată nicicum la voia întâmplării. Cu atât mai mult cu cât evoluțiile în plan militar și diplomatic, generate de războiul din Ucraina și de agresiunea Federației Ruse care se perpetuează, sunt de natură să genereze noi realități în flancul sud-estic al NATO. Astfel, se preconizează ca baza militară Mihai Kogâlniceanu, construită de americani, să se transforme într-un puternic hub logistic militar, utilizat de aeronavele F-35 care, sub comanda americană, vor fi dislocate în România.
Dacă Vladimir Putin nu consimte să pună capăt acestui război, să inițieze tratative de pace cu Volodimir Zelenskyi, care să fie finalizate cu succes, atunci România, care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, va avea și granița cea mai permeabilă, în sensul că pe la noi vor tranzita cantități uriașe de armament pe care Uniunea Europeană le va pune la dispoziția statului ucrainean. În aceste condiții, România nu poate fi lăsată hai-hui și, cu atât mai puțin, la mâna lui Emmanuel Macron.
Și acum să închidem toată această paranteză cu un raționament logic. Lucrurile pot fi dezlegate de acolo de unde au fost legate. Dacă Curtea Constituțională a României și Autoritatea Electorală Permanentă nu puteau să acționeze de capul lor și dacă nici partidele care s-au reînșurubat la putere nu puteau nici ele, de capul lor, să facă în câteva luni praf democrația din România și să dea, literalmente, de pământ cu opțiunile democratice ale cetățenilor, dacă Macron este cel care a organizat jocurile, tot Macron trebuie să fie și cel care va trebui să pună capăt acestei situații.
În această ipoteză, pe care am prezentat-o mai sus, urmează ca, într-un fel sau altul, Donald Trump să-l determine pe Emmanuel Macron ca acesta să revină asupra principalei decizii luate și anume aceea de a-l aduce la butoane, la Cotroceni, pe Nicușor Dan. Să-i ceară, cu alte cuvinte, acestuia, la fel de discret cum s-a străduit să-l instaleze, să demisioneze, sub un pretext oarecare, din poziția de președinte al României. Pentru ca, după aceea, să se poată organiza alegeri libere.
Oare nu acesta este motivul real care l-a determinat și îl determină pe Nicușor Dan să stea cu capul în ghiozdan?
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: https://corect-news.ro/si-daca-nicusor-dan-va-fi-retras-din-post/