Trei evenimente într-un interval foarte scurt de timp complică, într-o manieră încă greu de imaginat, ecuația alegerilor prezidențiale din România. În ordine cronologică, este vorba de achitarea lui Cristian Popescu Piedone de toate acuzațiile care i s-au adus, de decizia lui Eduard Hellvig de a demisiona de la conducerea Serviciului Român de Informații și de intenția exprimată în termeni categorici de Statele Unite de a-l susține pe Stoltenberg pentru un nou mandat la conducerea NATO. Sunt aparent evenimente fără vreo legătură directă cu alegerile de la finalul anului viitor. Și cu toate acestea, implicațiile pot fi majore.
Cristian Popescu Piedone poate fi buturuga mică care răstoarnă carul mare. După ce a fost hăituit atât de mulți ani de justiția păstorită și protejată de președintele Klaus Iohannis, care a spus textual că ”au trebuit să moară oameni” pentru ca PSD să fie debarcat de la putere, Cristian Popescu Piedone fiind victima de serviciu, iată că situația s-a schimbat radical. Justiția, așa cum este ea, cu toate păcatele pe care le are și care, din nefericire, nu sunt recunoscute ca atare de către reprezentanții magistraților, au reușit, măcar în cazul lui Piedone, să facă dreptate. Dar asta înseamnă, nici mai mult nici mai puțin că cel puțin în cazul lui Piedone, președintele Klaus Iohannis a comis o nedreptate. Dacă mai era nevoie, această nedreptate este extrem de costisitoare pentru credibilitatea președintelui în exercițiu al României. Iar dacă am dreptate, atunci poate fi pusă sub semnul întrebării și orice fel de inițiativă a acestuia de a promova un candidat la viitoarele alegeri prezidențiale.
Un alt eveniment care încă nu este pe deplin descifrat de către opinia publică este demisia lui Eduard Hellvig din poziția de director al Serviciului Român de Informații. Acesta a declarat că și-a îndeplinit toate obiectivele și ca atare nu mai are niciun rost să rămână la vârful instituției. Analistul Bogdan Tiberiu Iacob remarcă însă pe bună dreptate că este exclus ca Hellvig să-și fi îndeplinit toate obiectivele. Și ne amintește că a existat o mare frământare în societatea românească privind tentativa de promovare a unui nou pachet de legi ale securității. Este adevărat că Hellvig nu și-a asumat paternitatea voluminosului pachet legislativ, dar nici nu a afirmat vreodată că SRI este străin de acest obiectiv. În consecință, putem deduce fără a greși prea mult sau fără a greși chiar deloc faptul că tentativa de legiferare în acest domeniu îi aparține totuși Serviciului Român de Informații. O tentativă eșuată. Un obiectiv, deci, ratat. Mai sunt și altele la care ne vom referi în viitor. Să ne întoarcem însă la fondul problemei.
De ce a demisionat Eduard Hellvig? A demisionat fiindcă s-a rupt cordonul ombilical care îl leagă Klaus Iohannis? Și ca atare, fișa postului era scurtcircuitată? Sau, dimpotrivă:
A demisionat pentru că în conivență cu Klaus Iohannis a decis să-și ia timpul necesar pentru a candida în condiții igienice pentru un mandat de președinte al României? În ciuda alegațiilor care au apărut, să excludem, totuși, printr-un raționament de bun simț, scenariul pueril conform căruia Eduard Hellvig pleacă de la SRI pentru a se întoarce ca simplu activist sau eventual ca secretar general la PNL. Nici curcile nu pot să creadă acest lucru. Eduard Hellvig este în grațiile Washingtonului. Acest fapt este pe deplin dovedit. Deci are șanse serioase ca dacă este susținut de către PNL, să candideze cu succes la președinția României. Nu mai revin, pentru că am demonstrat acest lucru cu destul de multe argumente în analiza de ieri.
Dar, cum spuneam, tot ieri, dar și altădată, americanii, extrem de pragmatici, joacă la mai multe capete. Sub nicio formă ei nu vor rata ca într-un stat de importanța geostrategică a României să vină în poziția de președinte o persoană care nu este legată ombilical de Washington. Cristian Popescu Piedone poate încurca lucrurile dar nu le poate răsturna. El cel mult ar putea, înlăturând-o pe Gabriela Firea, să ocupe cea de-a doua poziție în stat ca număr de voturi, devenind noul primar general al Capitalei. Ceea ce nu va răsturna alegerile prezidențiale dar cu certitudine va încurca multe socoteli.
Și la scurt timp a căzut bomba. Chiar ieri. Statele Unite au admis că nu au ajuns la un compromis privind numele viitorului secretar general NATO. Întrucât nu s-a ajuns la un compromis, întrucât nu a putut fi desemnată în unanimitate o altă persoană, Jens Stoltenberg a fost convins să mai rămână o tură. Dacă el ar fi demisionat, indiferent cine ar fi fost înlocuitorul, timp de cel puțin un an, Mircea Geoană ar fi devenit actorul numărul unu NATO. O extraordinară platformă de lansare a sa în cursa prezidențială de la București. O ofertă de nerefuzat pentru PSD. Dar iată că situația s-a schimbat. Stoltenberg rămâne pe poziții. Șansa lui Geoană de a căpăta o extraordinară relevanță la nivel mondial este anulată. Lansarea sa într-o eventuală cursă prezidențială nu mai este atât de solidă.
Din toate aceste motive, cred că cel puțin pentru moment, perspectivele legate de alegerile prezidențiale sunt astăzi mai puțin clare decât au fost ieri. Și cine știe ce surprize ne mai oferă în viitorul proxim factorul intern și factorul extern.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corectnews.com