Să ne reamintim. În urmă cu mai mulți ani, am declanșat o pantomimă și în acest domeniu. Ne-am gândit să ne aliniem normelor europene. Să facem și noi ceea ce se face în alte state. Să le creăm salariaților posibilitatea ca, atunci când vor ieși la pensie, să aibă mai mulți bani. Așa se face că au fost fabricate mai multe fonduri de pensii, fiecare cu conturile și managamentul lui, și care au fost numite generic Pilonul II. Aceste fonduri de pensii urmau să procedeze altfel de cum procedează statul. Ele trebuiau să colecteze bani de la cetățeni, să-i investească, să-i înmulțească, să procedeze la fel cum fac toate fondurile de investiții. Și în realitate ce s-a întâmplat?
Primul lucru grav e că aceste fonduri de investiții, destinate exclusiv unor pensii suplimentare, în loc să fie opționale, au deveni obligatorii. Salariatul nu a mai avut libertatea de a alege dacă dorește sau nu să apeleze la un asemenea fond suplimentar de pensii. Este adevărat, autoritățile statului nu i-au obligat pe cetățeni să opteze pentru un fond sau altul. Dar i-au obligat să plătească, indiferent unde. S-au creat mai multe astfel de fonduri, dar, atenție, nu într-o piață concurențială sau, mai bine zis, fără a exista în acest domeniu o bază concurențială. Unii au ales, alții nu. Dar o parte dintre veniturile tuturor salariaților au fost vărsate în mod obligatoriu într-unul sau altul dintre aceste fonduri. Și astfel s-a creat Pilonul II. Și, prin urmare, care este viciul?
În mod normal, între aceste fonduri de investiții ar fi trebuit să existe o concurență. Era firesc ca ele să nu aibă strategii identice de a înmulți banii. Era firesc ca ele să facă investiții diferite, să obțină randamente diferite și astfel să intre în concurență unele cu altele. Iar cetățeanul putea opta în aceste condiții, dacă ar fi existat și un minimum de transparență, pentru ca banii luați cu japca de la el pentru Pilonul II de pensii să fie utilizați cu mai multă sau mai puțină prudență în materie investițională.
Urma ca în final, când omul ieșea la pensie, pe lângă pensia obișnuită, veniturile sale să fie completate din banii rezultați din aceste fonduri, care aveau un anumit randament. Mai pe înțelesul tuturor, să zicem că în anii de muncă, prin participarea obligatorie lunară, contribuiai la un asemenea fond cu un milion de lei și, în mod normal, la sfârșit, în momentul pensionării, urma să dispui de un milion de lei plus o altă sumă, care evident trebuia să depășească binișor rata inflației. Pentru că numai așa ieșeai în câștig.
Deci primul viciu a fost acela că cetățenii sunt obligați să contribuie la acest Pilon II. Al doilea viciu este lipsa de transparență, astfel încât oamenii au fost în imposibilitatea de a opta în cunoștință de cauză pentru unul sau altul dintre fondurlile de investiții. Al treilea viciu este că, între respectivele fonduri de investiții, nu a existat și nu există o competiție reală. Dar unde s-au topit banii?
În vremurile în care trăim, este greu, dacă nu cumva imposibil de presupus că cei care conduc fondurile de investiții nu au mijloacele necesare pentru a ști unde și cum să plaseze banii. Și pentru a obține randamente mai mici sau mai mari. Adică câștiguri ale fondurilor. Și nici nu s-a întâmplat așa ceva, chiar dacă unii dintre administratorii de fonduri aveau o pregătire precară. Randamente au fost obținute în toate situațiile. Și cu toate acestea banii s-au dus. Unde s-au dus?
Banii nu s-au dus pur și simplu în inflație. De ce? Pentru că ei au fost puși să lucreze. Acești bani au fost investiți în diverse afaceri. Și s-au obținut în linii mari de către fiecare fond rezultate, care au depășit indicatorii de inflație. În schimb, banii au fost cheltuiți fără noimă, sub titlu de costuri de administrare, chiar de către administratorii fondurilor. Care și-au dat salarii grase. Și prime grase. Care au decontat multiple cheltuieli. Așa-zise călătorii de studii. Sau de afaceri. Care au achiziționat limuzine. Care și-au angajat rudele și apropiații pe salarii mari. Și toate aceste costuri au fost suportate din banii viitorilor pensionari, care au fost obligați prin lege ca, lunar, să cotizeze la Pilonul II de pensii.
Dar chiar dacă România este vraiște, nu este totuși țara nimănui. În mod normal, aceste fonduri de pensii constituite în Pilonul II trebuiau controlate la sânge, permanent, de către autoritățile statului. Care tocmai de aceea sunt autorități și primesc bani din taxele lunare suportate tot de către salariați. Și acum ajungem la răul relelor. Statul român nu și-a îndeplinit această obligație. Nu și-a exercitat controlul. I-a lăsat pe administratorii fondurilor să-și facă de cap. După ce le-a pus în palmă o căruță de bani. Statul deci a devenit complice al acestor personaje transformate în gangsteri.
Și, în aceste condiții, la ce concluzie să ajungem noi, după ce ministrul Muncii, domnul Marius Budăi, a detonat această bombă? La una singură. Și anume că, dacă statul a greșit, statul trebuie să plătească. Mă interesează mai puțin dacă îi va lega fedeleș pe administratorii transformați în gangsteri și dacă le va confisca sau nu ceea ce a mai rămas intact din banii jefuiți salariaților. Dar esențial este ca statul să suporte consecințele. Să pună banii la loc. Să nu-i lase pe oameni să rămână în pagubă, după ce tot el i-a obligat să cotizeze la Pilonul II de pensii. Care s-a transformat într-un joc piramidal, organizat chiar de stat. Și acum iată care este cercul vicios. Cine este statul? Indferent de ce reprezentanți avem la vârful statului, statul suntem noi. Deci cine va trebui să suporte paguba? Tot salariații. Adică tot cei păgubiți. Și nu numai. Gaura va cădea și în sarcina salariaților viitori. Pentru că, dacă ea se va acoperi, se va acoperi în timp.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com