Site icon gandeste.org

Sorin Roșca Stănescu: Păcălirea lui Ciolacu. O fentă politică?

Tot mai insistent pe piață sunt lansate zvonuri cum că Marcel Ciolacu va fi sărit din „rotativă”. Cu alte cuvinte că, din ianuarie, PSD nu va primi poziția de premier, așa cum s-a stabilit atunci când a fost alcătuită coaliția. Atenție, printr-un document scris. De aici încolo se vehiculează posibilitatea scoaterii forțate a PSD de la guvernare. Ba mai mult, este lansată și teza, chiar și de către Ciolacu însuși, a alegerilor parlamentare anticipate. Să vedem ce ne spune logica formală.

Este adevărat. A fost bătut în cuie principiul așa-numitei „rotative”. Și a fost stabilit și mecanismul. A fost fixată data. Ianuarie 2022. Este adevărat, viitorul premier nu a fost nominalizat de către PSD. Ar putea fi Ciolacu. Ar putea fi altcineva. Dar ce este cu aceste zvonuri? E o simplă fentă politică, după care au început să alerge analiștii? Și dacă da, cine lansează fenta? Și dacă nu, care este scopul acestei abureli? Să ne ofere o temă numai bună să elimine de pe agenda publică alte probleme, care îl ard pe cetățean la buzunar? Să încercăm să răspundem la aceste întrebări. Cumva, am să încep cu sfârșitul. Adică cu scenariul alegerilor anticipate parlamentare. Ni se sugerează chiar de către Marcel Ciolacu însuși că, dacă se rupe înțelegerea cu PNL, atunci România va merge la anticipate parlamentare. Este o mare gogoriță. Pe care mă grăbesc să o elimin din discuție. Anticipate parlamentare nu pot fi inițiate decât în situația cu totul și cu totul imposibilă în care absolut toți parlamentarii decid să demisioneze simultan. Iar cei care figurează pe liste și ar putea să le ia locul conform Constituției, decid și ei și anunță acest lucru, în scris, că nu mai vor să devină parlamentari. Este la mintea cocoșului că așa ceva nu se va întâmpla. Dar nu și la mintea unora, care se fac luntre și punte pentru a încinge spiritele.

Acum să atacăm frontal subiectul principal. Fentarea lui Marcel Ciolacu. Și de această dată voi începe cu concluzia. Marcel Ciolacu nu poate fi eliminat din această schemă a „rotativei”, el sau politicianul desemnat de PSD, decât în eventualitatea în care liderul acestui partid vrea pur și simplu să fie tras pe sfoară. Dar de ce ar accepta Marcel Ciolacu, care are un scor electoral foarte bun, el și partidul pe care-l reprezintă, să facă acest rușinos pas înapoi? Doar într-o singură ipoteză. În ipoteza în care este șantajat. Iar șantajul este suficient de puternic. În sensul că ar putea ajunge la pușcărie. Dar pe ce bază? Singurul mare semn de întrebare în ceea ce îl privește este certificatul său de luptător cu rol determinant în așa-zisa revoluție din decembrie 1989, care, conform voluminoasei anchete existente la Parchetul Militar, nu a avut sub nicio formă loc în orașul său de obârșie. Însă nici sub acest aspect lucrurile nu sunt până în acest moment pe deplin clare. Nu există niciun indiciu că procurorii ar fi declanșat o anchetă în ceea ce-l privește. Alte posibile elemente de șantaj nu se cunosc. Prin urmare, eu unul am îndoieli serioase legate de posibilitatea ca Marcel Ciolacu să se lase eliminat pe sine sau să accepte eliminarea unui candidat PSD în luna ianuarie, în ceea ce privește funcția de premier al României.

Dacă așa stau lucrurile, atunci putem să luăm în calcul un alt scenariu. Și anume că în PNL ar exista preocupări cât se poate de serioase în sensul asigurării unei continuități la vârful Palatului Victoria pentru Nicolae Ciucă. Nu trebuie exclusă deloc posibilitatea ca liberalii să se cramponeze de partea cea mai consistentă a ciolanului puterii, să nu se grăbească deloc să treacă în planul secund și, în acest scop, să-și asume chiar riscul, dacă au în acest sens garanții de la Klaus Iohannis, de a încerca să conducă statul român în vremuri atât de tulburi în minoritate, cerșind, în schimbul unor avantaje, o susținere a PSD. Probabil din opoziție. Pentru că PSD, la rândul său, nu ar avea prea multe motive să susțină o politică promovată de liberali, pe care, din multe puncte de vedere, o contestă. Ar trebui să primească la schimb avantaje extrem de consistente. Umilitoare pentru PNL. Și de natură ca, în final, să împingă acest partid la lada de gunoi a istoriei.

Nu este deloc exclus ca toate zvonurile lansate în ultima vreme, cum că PSD se pregătește să iasă de la guvernare, să fie lansate tot din interiorul PNL, pentru a pregăti în acest sens opinia publică și pentru a-i culpabiliza anticipat pe socialiști.

Întrucât nu am absolut niciun motiv să alerg după fentă, cred mai degrabă că asistăm, în plină caniculă, la o furtună într-un pahar cu apă. Ca să putem discuta despre cu totul altceva, decât despre o realitate simplă. Inflația de peste 15%, despre care se vorbește, reprezintă un fals. Din simplul motiv că cele mai multe cheltuieli românul le are cu hrana și cu energia. Iar la aceste capitole, inflația s-a dus spre 40%-50%. Iar mămăliga stă să explodeze. Doar războiul din Ucraina o mai ține pe loc.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version