Site icon gandeste.org

Sorin Roșca Stănescu: „Multe găini cotcodăcesc, dar puține fac ouă”

Iulia Scântei, ditamai președinta Comisiei juridice din Senat, o liberală de tip nou, „reformistă”, s-a aprins rău de tot. Și se aliniază poziției neomarxiștilor USR. La capitolul suveranitate. Conform senatoarei, România trebuie să-și arunce propria Constituție la gunoi. Și să dea curs incalificabilului abuz al Uniunii Europene. Eventual, ar trebui să desființăm și Curtea Constituțională.

Multe găini cotcodăcesc, dar puține fac ouă. Cel puțin în ceea ce privește uriașa provocare de dată recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Care a stabilit că deciziile CCR nu sunt obligatorii pentru judecători și procurori. Atunci pentru cine sunt? Care este rostul Curții Constituționale în arhitectura politică a statului român? Acela de a pune în ordine faptele politicienilor, ale reprezentanților celor trei puteri în stat, judecătorească, legislativă și executivă, cu legea legilor. Cu Legea Fundamentală. Care este Constituția, adică documentul pe care au jurat toți să îl respecte. Este cât se poate de normal ca, atunci când există abateri, CCR, odată sesizată fiind, să restabiliească ordinea firească a lucrurilor. Și toți trebuie să ne supunem hotărârilor definitive și irevocabile ale acestei instanțe, în care există reprezentanți ai tuturor părților implicate în respectarea Constituției. Din această perspectivă, este inadmisibil să punem CCR între paranteze. Și cu atât mai inadmisibil este atunci când această faptă este săvârșită de reprezentanți ai puterilor statului. Și de parlamentari care se pretind a fi liberali.

Afirmam mai sus că multe găini cotcodăcesc, dar puține fac ouă. Așa este. După uluitoarea și scandaloasa decizie a CJUE, doar puține voci cu adevărat autorizate, dacă nu cumva una singură, vocea lui Adrian Severin, s-au auzit. Nu a sărit nimeni ca ars de la CSM. Nu sărit nimeni ca ars de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu a sărit ca ars nici președintele României, care, prin Constituție, este garantul Legii Fundamentale.

De fapt, niciodată până acum suveranitatea statului român nu a fost atacată mai pervers, mai dur și, până la urmă, mai fățiș decât acum. Cum adică? Ar fi posibil ca Legea Fundamentală a României să fie îngenuncheată de decizii ale Uniunii Europene? Au existat desigur reacții. Dar, cu excepția lui Adrian Severin, asemenea reacții au venit mai degrabă din rândul societății civile sau a unui partid taxat în mod total incorect drept extremist sau chiar legionar de către pupilii lui Klaus Iohannis, respectiv AUR. Toate documentele fundamentale care stau la baza constituirii Uniunii Europene, inclusiv cele vizând acordul nostru de aderare, exclud cu desăvârșire subordonarea constituțiilor statelor membre deciziilor Uniunii Europene. Când România a aderat, autoritățile acestui stat au negociat punct cu punct care sunt domeniile în care urma să ne conformăm deciziilor UE și care sunt domeniile care vor constitui apanajul exclusiv al statelor suverane. Să fim clar înțeleși. Uniunea Europeană este o organizație politică și economică și culturală a statelor națiune. Ea nu reprezintă o structură suprastatală. Așa a fost și așa este. Conform tuturor normelor dreptului internațional. Al Patrulea Reich nu a existat decât în mințile înfierbântate, după părerea mea chiar turmentate, ale unor populari europeni, subordonați Berlinului și pretențiilor hegemonice ale Germaniei.

Atâta timp cât UE reprezintă o construcție a statelor națiune, constituțiile tuturor entităților sunt și rămân inviolabile. Ce vrea USR? Vrea ca România să se subordoneze în totalitate deciziilor UE, transformând propria Constituție într-o ficțiune. Acesta este un atentat extrem de periculos la securitatea națională a statului. Și mă întreb de ce Dumnezeu mai finanțăm diviziunea din SRI destinată apărării Constituției, dacă într-o asemenea situație, de-a dreptul explozivă, SRI rămâne impasibil. Dar hai, treacă-meargă. USR este un partid în mod clar de sorginte neomarxistă, subordonat în totalitate unor interese străine interesului național, condus de o marionetă a Franței și, într-o oarecare măsură, a Germaniei, l-am numit pe Dacian Cioloș, și este mai ales un partid în cădere liberă. Dar ce treabă are Iulia Scântei, care se pretinde liberală și care ocupă o poziție cheie în arhitectura Parlamentului României, să sară la beregata Curții Constituționale și să dea de pământ cu această instituție, utilizându-și importanta calitate pe care deține în Parlamentul României? Să ne răspundă degrabă number one, adică Rareș Bogdan, care a promovat-o intens pe Iulia Scântei atunci când dirija trenurile la Realitatea Plus și care în continuare se înfășoară în tricolor, etalându-și în stânga și în dreapta sentimentele patriotice. Să ne răspundă ceilalți liberali, aceia care mai sunt în continuare liberali și care mai sunt animați de sentimente patriotice.

Dar, până atunci, repet a treia oară. Sunt prea multe găini care cotcodăcesc și prea puține care fac ouă. Aștept să luați atitudine voi, cei care sunteți specialiști în drept constituțional și reprezentați autoritățile statului român în acest domeniu.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version