Jurnalistul specializat în investigații, Bogdan Tiberiu Iacob, ne semnalează un alt caz în care România este utilizată pe post de teren de încercare. Proiectul exploatării de către o societate obscură din Statele Unite a zăcămintelor geotermale din nordul Capitalei. Din capul locului și din mai multe perspective, acest proiect este cu cântec. Ca să nu îi spunem scandalos.
Acest proiect s-a derulat până în prezent în mai multe etape. Prima s-a consumat într-o discreție totală în luna februarie când s-a perfectat o înțelegere la Washington între ELCEN și Departamentul pentru Energie din Statele Unite. Se preciza destul de vag intenția de a fi valorificată resursa geotermală în beneficiul sistemului de încălzire a Bucureștiului. A doua etapă s-a consumat în 18 iulie, zi în care Guvernul României a aprobat memorandumul de înțelegere. Iar ieri, în 23 iulie, s-a semnat acordul. O obscură societate din Statele Unite, SAGE, cu numai 10 angajați și cu un buget creat exclusiv în baza unor sponsorizări, va prelua o sarcină colosală. Și anume alimentarea cu energie termică a Capitalei, provenită din energie geotermală, în baza unei tehnologii extrem de discutabile, bazată pe fracturări hidraulice. Aparent, de aici începe povestea.
Pentru cei 10 angajați ai societății americane SAGE, o societate obscură nou-înființată și fără niciun fel de performanță sau măcar istoric în acest domeniu, capitala României se transformă într-un El Dorado. Numai că acesta nu este nicidecum începutul poveștii. Adevăratul început trebuie plasat în epoca Ceaușescu. La ordinul lui Nicolae Ceaușescu, un grup de specialiști de primă mână din diverse domenii a primit sarcina de a cerceta în mod aprofundat resursele geotermale care fuseseră descoperite în subsolul din nordul Capitalei și localitățile limitrofe Lacului Snagov. Statul român, pe parcursul a peste 10 ani a alocat sume considerabile de bani destinate cercetării. La capătul acestui efort a fost întocmit un studiu voluminos, extrem de detaliat, care, în esență, desena harta acestor resurse geotermale. Concret și extrem de succint, în subsolul nordului Capitalei și al localităților limitrofe lacului Snagov, apa geotermală are o temperatură de circa 80 de grade Celsius și constituie, într-adevăr, o formidabilă resursă care poate fi utilizată în diverse scopuri, inclusiv pentru încălzirea unei părți considerabile a capitalei României. Pentru moment, singura investiție de acest fel a fost făcută de un investitor austriac, care a ridicat, în zona Corbeanca, faimoasele Therme, de existența cărora se bucură anual zeci de mii de români.
Ca să punem punctul pe i, trebuie să precizăm că întreaga documentație, rezultat al cercetărilor făcute de zeci de specialiști – cei mai mulți geologi, există, și în principiu nu ar mai fi necesar ca Guvernul României să finanțeze o obscură societate din Statele Unite cu scopul ca aceasta să descopere apa caldă. Doar dacă nu care cumva se preconizează o escrocherie de mari proporții, iar premierul Marcel Ciolacu, deliberat sau nu, ar fi căzut în această capcană.
Un alt mare semn de întrebare, dacă nu cumva un semnal de alarmă, constă în intenția declarată de reprezentanții obscuri ai societății americane de a exploata zăcămintele geotermale, utilizând procedeul fracturării hidraulice. Să reținem că fracturarea hidraulică este extrem de periculoasă, generând contaminarea apelor din subsol, deci implicit a apei potabile și că niciunde în lume ea nu este practicată în zone populate, întrucât poate expune cetățenii unor grave pericole. Iar apele geotermale din nordul Capitalei pot fi exploatate bine mersi fără utilizarea acestei tehnologii.
În rest, proiectul în sine este colosal și poate aduce inițiatorilor lui beneficii pe măsură. Ar trebui însă în prealabil să ne explice cineva de ce a fost nevoie ca în acest scop, Guvernul României să se adreseze Departamentului pentru Energie din Statele Unite, iar apoi să aleagă fără niciun fel de licitație o societate înființată peste noapte cu câțiva angajați și fără niciun fel de experiență în domeniu. Cred că este cazul ca parlamentul din România, scurtcircuitat de partidul AUR, care reprezintă opoziția, să investigheze de urgență circumstanțele în care a demarat acest proiect înainte ca el să se transforme într-o fraudă colosală.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corectnews.com