Nu se cheamă că a fugit din România. Dar se cheamă că a aflat pe surse, chiar din interiorul instanței care a condamnat-o, că urmează să-și ia cei șase ani de închisoare. Și, fiindcă tot a aflat, a tăiat-o. Nu a fugit. A plecat cu telefonul la ea. Și cu un șofer la purtător. Despre care presa nu suflă o vorbă. Și-a butonat celularul. Non-stop. A aflat de îndată că a fost condamnată. Dar nu a făcut cale întoarsă. Din acea clipă, era fugară. Nu
își asumă însă acest statut. Și nici apărătorii ei nu suflă un cuvânt despre asta. S-a învârtit cât s-a învârtit prin Bulgaria, care la granița cu România, peste Dunăre, are niște offshore-uri mai speciale, a pierdut ceva timp cu formalitățile și a întins-o spre Grecia. Și vine acum al doilea tertip.
Întrucât a fost capturată la Kulata, deci cumva la granița dintre Bulgaria și Grecia, solicită azil politic în Grecia. Solicitarea este adresată justiției Bulgare. Care oricum nu are nicio calitate de a-i acorda acest azil. Și nici de a-i face vânt în pupă spre Grecia. Dar induce astfel în societate ideea că nu ar fi ciordit sume uriașe de bani, ci că ar fi pur și simplu o victimă politică. Numai că statutul de azil politic nu prea există în Uniunea Europeană pentru altă țară din Uniunea Europeană. Iar doamna Udrea, chiar dacă și-ar fi făcut facultatea la seral sau la fără frecvență, ar fi trebuit să știe acest lucru. Și dacă știe, înseamnă că e doar o mișcare de propagandă. Pentru consumul opiniei publice. Un tertip. În raport cu care nu o să-și prindă nasul nici justiția din Bulgaria și nici justiția din România și cu atât mai puțin justiția din Grecia.
Al treilea tertip este de-a dreptul halucinant. Deci a plecat din țară, nu a fugit, dar după câteva ore a fugit. A fugit fiindcă a aflat că este condamnată, putea să se întoarcă și nu s-a întors. În același timp, în cel de-al doilea proces al ei, cel cu șpaga de cinci milioane de euro, unde a avut termen azi, a invocat prin apărători că are dreptul la ultimul cuvânt. Ca orice inculpat, înainte de condamnare. Și că este lipsită de posibilitatea de a-și spune punctul de vedere în instanță. În principiu, așa este. Codul de procedură penală garantează acest drept. Desigur, nu în toate cazurile. Mie nu mi s-a acordat de pildă acest drept, înainte de a fi achitat. Dar dacă nu aș fi fost achitat? Nu mi s-a încălcat acest drept? Bun, să ne întoarcem la Udrea. Dacă voia să aibă ultimul cuvânt, de ce a continuat să o ia la sănătoasa și nu s-a întors bine merci prin vama Giurgiu, pe unde a intrat în Bulgaria, predând-se organelor în drept și solicitând apoi – era îndreptățită să facă acest lucru – să fie adusă în fața instanței, pentru a-și exprima ultimul cuvânt? Și, uluitor, tertipul acesta a prins. Instanța, care putea foarte bine să își pronunțe condamnarea, pentru că toate probele au fost administrate, pentru că nu există alte excepții care să-i fie prezentate, în mărinimia ei a stabilit un alt termen, peste aproape o lună. Urmând ca până atunci să afle unde este reținută Udrea și să-i dea cumva ultimul cuvânt. La acest capitol, doamna Elena a câștigat.
Și uite așa, din tertip în tertip – mai sunt și altele asupra cărora voi insista în viitor, inclusiv cel cu copilul minor – ingenioasa Elena Udrea își cumpără timp. Un timp cu care sincer să fiu nu știu ce va face. Până una alta, e timp după gratii. E un timp cu cătușe la mâini. E un timp în care deținutele de la Târgșor, penitenciarul din județul Dâmbovița, declară că o așteaptă cu brațele deschise. E timp poate ca Traian Băsescu să scoată vreo nucleară. Și să facă ceva nemaiauzit pentru a o salva. Eu unul însă cred că nu mai e timp. Pur și simplu a expirat.
Autor: Sorin Rosca Stănescu
Sursa: corectnews.com