Site icon gandeste.org

Sorin Roşca Stănescu: “Intenționăm, în numele Clubului de Presă, să acționăm în judecată instituția prezidențială și pe Klaus Iohannis personal”

Președintele Klaus Iohannis, în plin regim de austeritate, a mai dat o gaură la bugetul statului. Netransparentă. Dar evidentă. Șocantă. Scandaloasă. Conform obiceiului adoptat de el în cel de-al doilea mandat, s-a deplasat din nou în străinătate cu o aeronavă de lux. Iar informațiile privind costul sunt ca de obicei secretizate.

Președintele a decolat, deloc întâmplător, de la Sibiu. Cum a mai făcut și cu alte prilejuri. A plecat la New York, unde are loc o sesiune a Adunării Generale ONU de la care, firește, nu putea lipsi. Ar fi ajuns însă acolo bine merci și cu un avion de linie. La business class. Așezat pe fotoliul cu numărul unu. Sau, dacă este un președinte mai pretențios, mai larg la pungă, punga statului, nu punga sa, instituția pe care o reprezintă ar fi putut bine merci, cu costuri mai mici, să închirieze o aeronavă Tarom. În care întâistătătorul de la Cotroceni s-ar fi putut lăfăi. Iar banii ar fi mers la bugetul unei companii care, sub mandatele sale, a devenit falimentară. Dar Klaus Iohannis a preferat ca din nou să-și bată joc de statul pe care-l reprezintă. Iar Marcel Ciolacu, premierul austerității, nu are nimic de spus.

Zilele trecute, cum-necum, televiziunile de știri au prezentat economiile pe care le face Parlamentul, după ce Legislativul a decis anularea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Ei bine, economiile anuale sunt probabil mai mici sau chiar cu mult mai mici decât costurile escapadelor prezidențiale. Să-mi scuze cititorii aproximațiile pe care le fac. Dar, întrucât cheltuielile prezidențiale au fost secretizate, un fapt în sine extrem de scandalos, nu putem face altceva decât să le aproximăm. Să mergem pe Google și să încercăm să aflăm cât costă, cu escale la Sibiu, un voiaj până la New York și retur, care să includă și staționarea timp de câteva zile în Statele Unite. Am putea să scoatem din joben orice sumă de bani, fără a ni se putea imputa acest lucru, de vreme ce ne este ascunsă o informație de interes public. Dar sunt totuși precaut. Și am făcut echivalarea pe care am prezentat-o mai sus.

Că ne costă fabulos acest președinte, care mai mult lustruiește pârtiile din munți și o face pe turistul prin fel de fel de țări exotice, decât muncește la Cotroceni în interesul statului pe care-l reprezintă, este de acum un lucru de notorietate publică. Desigur, după ce-și încheie cel de-al doilea mandat, dacă nu care cumva ne bagă în vreun război, pentru a-și prelungi șederea la Cotroceni, vom afla adevărul despre toate cheltuielile familiei Iohannis și vă garantez încă de azi că ne vom cutremura. Până una alta însă, lăsând costurile la o parte, oricât de dureroase ar fi ele pentru un stat aflat în grea suferință financiară, am avea dreptul legitim de a afla cu precizie care este agenda președintelui la Națiunile Unite, cu cine se întâlnește, în ce scop și cu ce rezultate preconizate. Ei bine, nu avem nici această posibilitate. Pentru că instituția prezidențială nu ne dă decât informații vagi. Aproximative.

Aflat în Statele Unite, în mod firesc, președintele României ar trebui să organizeze o întâlnire cu reprezentanții diasporei. Reprezentanții de toate felurile ai românilor. Nu doar cu aplaudacii prezidențiali, aleși pe sprânceană de ambasadă. Ei bine, nici acest detaliu nu este cunoscut. În trecutul nu prea îndepărtat, Ambasada României la Washington, de câte ori primea asemenea solicitări legate de întâlnirile președintelui cu reprezentanții comunității românești, îi trimitea pe jurnaliști la Cotroceni. Iar de la Cotroceni nu prea primeau informații. Acum s-a renunțat până și la acest procedeu de simulare a transparenței. Plătit cu bani grei, având o reședință cu zeci de camere, cu piscină, care costă de zeci de mii de dolari pe lună și în general un buget pe măsură, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite refuză cu obstinație să comunice cu presa. Pur și simplu nu răspunde niciunei solicitări din partea jurnaliștilor care doresc să se acrediteze sau măcar să se informeze. Culmea este că asta se întâmplă la scurt timp după ce, cheltuind sume exorbitante, dar care continuă să fie ținute la secret, ambasada a organizat în data de 10 septembrie un mega-spectacol, la care au particpat circa 200 de artiști aduși cu avionul din România, incluzând aici și nenumărații invitați, reprezentanți ai unor instituții publice de la București. Nici cu acest prilej, onorat de 2.000 de participanți, ambasada nu a găsit de cuviință să acrediteze sau să informeze jurnaliștii români care i-au adresat solicitări în acest sens. Ceea ce înseamnă că domnul Muraru îl copiază întocmai pe președintele Klaus Iohannis. Într-un asemenea hal, încât dă din coate pentru a fi desemnat, nu se știe de cine și când, candidat la viitoarea Președinție a României.

Să ne mai mirăm că în aceste condiții Clubul de Presă a lansat un comunicat prin care îi cere socoteală președintelui Klaus Iohannis pentru lisă de transparență? Să ne mai mirăm în acest condiții că, așa cum este și firesc, dar umilitor în același timp, jurnaliștii români solicită sprijinul breslei jurnaliștilor din Satele Unite? Îl avertizăm pe președintele Klaus Iohannis că intenționăm, în numele Clubului de Presă, să acționăm în judecată instituția prezidențială și pe Klaus Iohannis personal, pentru lipsa flagrantă de transparență, pentru nefurnizarea informațiilor de interes public, pentru secretizarea acestora și pentru ștergerea arhivei instituției prezidențiale, anterioare aterizării la Cotroceni a acestuia.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: http://www.corectnews.com/politics/iohannis-la-judecat-pentru-g-urile-netransparente

Exit mobile version