Mai mulți dintre cei mai înalți demnitari ai statului român din 1990 sunt cercetați penal pentru infracțiuni dintre cele mai odioase. În dosarul primei Mineriade. O bună parte din conducerea de atunci a României. Ion Iliescu, președinte, Petre Roman, premier, Gelu Voican Voiculescu, vicepremier, și Virgil Măgureanu, fondatorul Serviciului Român de Informații. Nu se știe dacă acest dosar istoric va fi vreodată finalizat. Dar important este că această temă extrem de importantă este readusă în dezbaterea publică.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a distrus viața unor oameni. Mulți dintre concetățenii noștri au fost efectiv traumatizați fizic. Unii au fost uciși. Sub aspect psihologic, întreaga Românie supusă șocului de atunci a fost traumatizată. Și eliminată practic din circuitul de simpatie și solidaritate internațională în care fusese integrată. Drumul României către structurile euroatlantice a fost întârziat cu ani de zile. Probabil că asta s-a și dorit. Înainte ca procurorii să se urnească și să facă amplele anchete care compun astăzi dosarul primei Mineriade, românii au aflat în urma dezvăluirilor făcute de o serie de jurnaliști curajoși ce s-a întâmplat de fapt în decembrie 1989. Când în România nu a avut loc o revoluție, ci s-a produs pur și simplu o lovitură de stat. Pentru că spiritul Timișoarei a fost înăbușit din fașă. Iar cei care au preluat puterea, inițial pentru a asigura o continuitate sub o altă formă a comunismului, au făcut-o săvârșind o mare crimă politică împotriva soților Ceaușescu și a unei părți din fosta conducere superioară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și a rudelor apropiate ale dictatorului. Ion Iliescu, fost colaborator apropiat al lui Nicolae Ceaușescu, fost înalt demnitar comunist, recrutat de KGB în timpul studenției sale la Moscova, este cel care a luat în toaleta cabinetului de ministru al Apărării, trăgând apa ca să nu fie înregistrat, decizia ca soții Ceaușescu să fie asasinați. La procesul instrumentat la Târgoviște au luat parte activă Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, cel care a creat și condus indirect faimosul „Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, participant activ la ambele Mineriade, și Virgil Măgureanu, care avea să fondeze Serviciul Român de Informații pe structurile și cu oamenii fostei Securități. Din respectivul complet nu a făcut parte Petre Roman, care figurează printre acuzații din dosarul primei Mineriade, deși în scurt timp, respectiv în 1991, a fost ejectat din conducerea Guvernului în urma celei de-a doua Mineriade. Este într-un interval foarte scurt de timp demonizat drept călău și apoi apare în istorie ca victimă al unei noi Mineriade. Pentru mine, cel puțin, Petre Roman rămâne o enigmă.
Indiferent cât durează și indiferent cum se finalizează acest megadosar, e pozitiv faptul că probele adunate de procurori în atât de mulți ani pot rămâne ca documente de bază extrem de importante pentru cei care vor scrie în viitor istoria anilor în care România, cu chiu cu vai, cu mari opinteli, și-a început drumul către o nouă democrație.
Nici nu a demarat bine acest proces, prin declanșarea interogatoriilor efectuate de Parchetul General, că iată, primele diversiuni au și fost puse în circulație. Ieri, de pildă, un fost procuror militar a lansat în „presa binevoitoare” o versiune conform căreia cei uciși în Mineriadă au fost de fapt victimele lucrătorilor din Ministerul de Interne și nicidecum ai minerilor. Tot ce se poate, dacă domnia sa a reușit să analizeze fiecare caz în parte, fără însă a întocmi și cuvenitele rechizitorii împotriva celor vinovați. Ieșirea la rampă a unei asemenea pseudo-mărturii are însă menirea bine disimulată de a-i disculpa pe demnitarii statului vinovați de consecințele primei Mineriade în ansamblul lor. Chiar dacă minerii nu au ucis niciun demonstrant, niciun opozant al lui Ion Iliescu, nicio persoană care s-a opus perpetuării într-o formă mascată a comunismului în România, cei care s-au aflat la butoane sunt aceleași personaje ca cele cercetate în prezent de Parchetul General, pur și simplu pentru că au fost la butoanele instituțiilor de forță ale statului. Pe de altă parte, chiar dacă subiectul omorurilor poate rămâne în dispută, este indiscutabil faptul că, la solicitarea expresă a lui Ion Iliescu și a grupului condus de către acesta, minerii au fost aduși în București pentru a suprima manifestările pro-democratice ale populației alcătuite în special din tineri. Și tot indiscutabil este faptul că minerii transformați în hoarde, înarmați cu bâte și topoare, au maltratat, au schingiuit un număr foarte mare de bucureșteni și au vandalizat sediile unor instituții ale statului, a unor partide și a unor redacții. Dovezile există și nu le mai poate șterge nimeni din istorie.
Pentru ceea ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990, toți cei responsabili trebuie să răspundă penal. Istoria frântă în acel an, deturnată pentru o bună perioadă de timp, nu ne-o mai poate da nimeni înapoi. Dar adevărul trebuie până la urmă cunoscut și perceput ca atare de societatea românească. Începând cu faptul că în decembrie 1989 nu a avut loc o revoluție în România, ci o lovitură de stat împotriva nu a regimului comunist, ci a familiei Ceaușescu.
Autor: Sorin Rosca Stanescu