Dovezile curg într-o veritabilă avalanșă. În Statele Unite, pe care le considerăm exemplu de democrație consolidată, s-a furat de s-a rupt la ultimul scrutin prezidențial. Iar victima este un președinte în exercițiu. Care, conform Constituției, este și șeful Executivului. Dacă acolo s-a furat cât s-a furat și aproape pe față, dacă acolo s-a descoperit că au votat numeroși decedați, la ce ne putem aștepta, peste numai câteva zile, de la alegerile legislative din România?
Excelența sa, domnul Adrian Zuckerman, ambasadorul extraordinar și plenipoteniar al Statelor Unite în România ar trebui să iasă la rampă și, printre nenumăratele lecții cu care ne miluiește, să ne explice și mecanismul prin care i s-a tras covorul de sub picioare președintelui care l-a numit în post. Până când va manifesta suficientă bunăvoință pentru a face acest gest către cetățenii statului în care în definitiv s-a născut, să ne mulțumim însă cu ceea ce aflăm din presă și de la oficialii de peste Ocean.
În Statele Unite au votat morții. Iar ei nu sunt deloc puțini. Sunt suficient de mulți pentru a înclina balanța. În bătălia dintre Moș Gerilă și Moș Crăciun. Și, în ciuda dovezilor, iată, lucrurile merg mai departe. Procurorii federali și procurorii statelor în care s-a săvârșit frauda electorală nu reacționează. Sau, dacă reacționează, o fac tardiv. Mai degrabă putem spune că au amuțit.
În România, ni s-a servit zilele trecute o informație extrem de interesantă. Și anume că STS ar fi desăvârșit softul prin care contribuie decisiv la combaterea epidemiei de coronavirus. STS este un serviciu secret și o instituție militarizată a statului român, care, de-a lungul timpului, a servit cu însuflețire puterea instalată. După cum se știe, STS se ocupă nu numai de pandemie, ci și de alegeri. STS dispune nu numai de un soft performant, cu ajutorul căruia sunt monitorizate persoanele infectate cu coronavirus. Sau cele suspecte. Cum ar fi contacții. STS dispune în același timp și de softuri performante cu ajutorul cărora este monitorizat votul cetățenilor. În linii mari, că este vorba de pandemie sau este vorba de alegeri, treaba funcționează la fel. În primul scenariu sunt urmărite telefoanele, în cel de-al doilea, voturile. Pentru a fi monitorizate telefoanele tuturor românilor, a căror reședință este în acest stat sau în alte state europene sau extraeuropene, este la mintea cocoșului că Serviciul de Telecomunicații Speciale dispune de o bancă de date extinsă. La baza acesteia stau protocoalele încheiate în baza unei legi, cu toate serviciile telefonice. În temeiul acestor protocoale, serviciile de telefonie și-au pus la dispoziția STS băncile de date privindu-i pe abonați. Și așa se face că în curând STS, pentru a ne proteja de pandemie, va fi capabil să comunice cu fiecare dintre noi transmițându-ne semnalele lansate de Direcțiile de Sănătate Publică. Vom afla astfel cu promtitudine dacă suntem sau nu suntem infectați. Dacă suntem sau nu suntem contacți. Dacă este sau nu este cazul să ne testăm. Și, în viitor, să ne vaccinăm.
În mod asemănător se vor produce lucrurile și în cea ce privește alegerile. Dacă tot dispune STS de bănci extinse de date legate de posesorii telefoanelor mobile și fixe, de ce nu ar folosi instituția acest puternic instrument, pentru a influența alegerile în direcția dorită? Pentru a apăra cu mijloacele de care dispune sub aspect electoral fragila noastră democrație care, după cum afirmă mulți, se inspiră din ce în ce mai mult de la marea democrație americană? În definitiv, prin intermediul telefoanelor noastre mobile, de ce ne-ar fi transmise doar mesaje legate de starea de sănătate fizică a națiunii române? De ce nu am primi și alte feluri de mesaje? Vizând sănătatea electorală. Sau sugestii mai mult sau mai puțin inspirate legate de persoanele cărora e bine să le dăm votul. Sau cărora nu e bine să le dăm votul la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
La ultimele alegeri, cele locale, vezi Doamne STS ar fi achiziționat de la o societate privată cu două zile înainte un soft destinat repartizării automate a mandatelor de consilieri. Un soft care s-a blocat. Care nu a funcționat conform parametrilor. Nu am auzit de nicun fel de anchetă declanșată de Parchet împotriva celor responsabili din STS. Sau împotriva firmei care a pus în operă măgăria. Tot STS s-a făcut responsabil la ultimele alegeri și de absența prin încălcarea flagrantă a legii a camerelor de supraveghere electronică, ce trebuiau montate în fiecare spațiu cu relevanță electorală. Nici aici nu am văzut vreo anchetă. În fine, STS avea obligația ca pe tabletele pe care le-a achiziționat pe bani publici să înregistreze în mod corect toate procesele verbale, pentru ca rezultatele să fie tot corect centralizate. S-a achitat STS de această obligație. Numai că în mod incorect. De multe ori, ceea ce s-a aflat pe tablete nu s-a regăsit în procesele verbale. Probele au fost prezentate din belșug atât de către partidele politice, cât și de către presă. Dar fără niciun fel de rezultat. Iar acum, tot STS se ocupă și de alegerile parlamentare. Dispunând în plus și de faimosul soft destinat vezi Doamne pandemiei și prin intermediu căruia ne sunt de fapt monitorizate telefoanele. Sunt tare curios ce va ieși.
Se pare că, din multe puncte de vedere, suntem cu un pas înaintea partenerului nostru american. Sau poate suntem doar un teren de încercare. Sunt chiar curios cum le va ieși.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: stiripesurse.ro