Proiectul lui Emmanuel Macron vizând noua Europă, o Europă alcătuită din mai multe cercuri, este de fapt o reîntoarcere, utilizându-se alți termeni, la o Europă cu mai multe viteze. Erau două, acum sunt trei. Cum este și firesc, relansarea acestui concept a stârnit o veritabilă furtună, atât în rândul statelor membre, cât și în rândul statelor nemembre. Unde ne aflăm? A prins contur Europa cu mai multe viteze? S-au creat premizele Europei supraetajate, căreia, diplomatic, i se spune concentrică? Care este opinia celor 27 de state?
Din capul locului, fac o afirmație care cred că este susținută de realitate. Până la această discuție a mai multor viteze, în Europa s-au produs schimbări profunde. Cea mai importantă, din perspectiva temei pe care o discutăm acum, este intrarea Germaniei în criză, pentru prima dată după relansarea ei economică în urma Planului Marshall. Berlinul pare copleșit de efectele devastatoare ale crizei energetice, crizei materiilor prime și crizei unora dintre componentele electronice vitale pentru industriile lui. Din acest motiv, apetența pentru marile probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană a scăzut. A scăzut în mod vizibil și implicarea Berlinului în asemenea dispute. Europa cu două motoare, cel german și ce francez, pare a se schimba în mod radical. Chiar dacă va mai putea funcționa în sistem bimotor, pentru o vreme sunt semne că princpala comandă se va afla nu la Berlin, ci la Paris. În aceste condiții, proiecția lui Macron asupra viitoarei Europe capătă mai multă greutate. Poate deveni cardinală.
Al doilea element important care trebuie subliniat este că, de fapt, modificarea tratatelor în scopul de a crea o Europă cu mai multe viteze s-a produs în bună măsură în mod discret, dar bine coordonat. Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, doar câteva fac parte din așa-numitul nucleu dur. Care constituie primul cerc. Un al doilea cerc în ceea ce privește decizia și efectele coeziunii este alcătuit din cel puțin 13 state. Cele care astăzi se opun formal unei schimbări radicale a tratatelor. Dar și în rândul celor 13 state se detașează câteva, care sunt tratate ca și când ar funcționa în viteza a treia. Cum este de pildă România și, pentru moment, Bulgaria, state non-euro, care nu fac parte din zona Schengen și continuă să fie supravegheate și monitorizate în mod abuziv în materie de Justiție. Dacă sunt trei viteze, de ce nu ar fi patru sau mai multe?
Un răspuns surprinzător, de-a dreptul șocant la întrebarea de mai sus, îl dă același Emmanuel Macron. Un președinte pe cai mari, aflat abia la începutul unui nou mandat de cinci ani, aflat în vârful unei republici care, în plin război, războiul din Ucraina, are în mod evident un cuvânt mult mai greu de spus decât Germania, căreia nu i s-a permis înarmarea nici atunci când a fost divizată și nici mai recent, după ce s-a reunificat. Spunând cu alte cuvinte cam același lucru pe care l-a afirmat și anterior, Macron adaugă un factor de noutate absolută la tema deja atât de controversată a viitorului UE. Opunându-se intrării accelerate a Ucrainei în UE, el propune nici mai mult nici mai puțin decât crearea unei noi comunități europene. A unor state non-UE. Care non-UE ar urma să funcționeze în viitorul apropiat. Acest cerc de state este alcătuit în viziunea sa de către Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Serbia. Din el ar putea să facă parte, desigur, din poziția de lider, după discutabilul Brexit, și Marea Britanie. Ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât faptul că Macron anunță aderarea acestor state la UE cândva la sfântul așteaptă.
Să încercăm să luăm cuvenita distanță față de acest subiect exploziv, care afectează profund și din mai multe perspective și România, și să adoptăm în modul nostru de gândire teoria oului lui Columb. Să vedem cum putem, printr-un simplu raționament, să înfigem oul în masă. Care ar fi respectivul raționament? E simplu. Renunțarea disimulată, dar, prin efect, radicală, la mecanismele de coeziune. Cu alte cuvinte, de ce și până când să facă eforturi nucleul dur al Uniunii Europene pentru a reduce decalajele dintre state? Un mecanism care nu poate funcționa, așa cum s-a dovedit, întrucât este gripat. Este gripat printr-o tendință diametral opusă. Concretizată în interesul statelor puternice ale Uniunii Europene de a obține un profit cât mai substanțial, pe multiple planuri, de pe urma statelor mai slabe. Ori această tendință, care este naturală, impusă cumva de jos în sus, prin manifestarea intereselor celor mai puternice societăți economice, se opune coeziunii promovate de sus în jos, deseori doar în mod demagogic, de către reprezentanții statelor. Cele două tendințe radical diferite macină nervii parlamentarilor și miniștrilor UE și îi determină să reacționeze duplicitar și să se exprime într-un dublu limbaj.
Și uite așa a apărut ideea unei noi comunități europene, despre care ieri Volodimir Zelenski s-a exprimat printr-o expresie inspirată și colorată. El a spus că percepe ideea unei asemenea comunități ca o persoană invitată la masă, în sufrageria unei familii, dar care nu primește scaune. Așa e. Această așa-zisă casă a Europei, în existența căreia până și Gorbaciov a avut naivitatea să creadă, este de fapt o Fata Morgana. Sau, mai brutal spus, o clădire cu mai multe camere, cu dimensiuni și cu confort diferit și dintre care unele, mai modeste, sunt la mansarde sau chiar la subsol.
Iar în timp ce noi alergăm după fenta lui Macron, cu o perseverență diabolică, parlamentarii UE sunt constrânși, îndemnați sau chiar păcăliți să voteze legi care, în fapt, modifică tratatele UE. Transformând continentul european într-un spațiu alcătuit din mai multe cercuri și într-o dinamică cu multiple viteze.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com