Rând pe rând, instituțiile care operează la nivel mondial și sunt specializate în analize și prognoze financiare ne anunță apocalipsa. Desigur, în limbajul lor păsăresc. Și o fac cu mare întârziere. Pentru că, până acum, au fost prudente. Dar, iată, nu se mai poate. Colapsul mondial este enunțat. În detaliu. Și știm și când s-a dat startul.
În păsăreasca lor, acești specialiști de prim rang în finanțele lumii ne informează că apocalipsa este generată din direcția economiilor majore ale lumii. Să traducem. Criza financiară este declanșată din direcția celor mai puternice state. Tot din motive de prudență, pentru a nu induce o panică prea mare, suntem informați că această gravă criză nu se produce încă, dar urmează să aibă loc. Peste câteva luni. E fals! Criza este în plină desfășurare. Și, într-adevăr, urmează pas cu pas mecanismul altor crize prin care omenirea a trecut deja. Ultima fiind cea declanșată în 2008. Ce înseamnă acest mecanism? Să ne reamintim. Până când brokerii și patronii unor firme au ajuns să se arunce pe fereastră, s-a declanșat o criză a imobiliarelor. A urmat aproape instantaneu criza bancară. Într-o cadență infernală, băncile au fost luate cu asalt de către deponenți, au descoperit că nu mai au suficient numerar, au dat bani cu țârâita sau pur și simplu le-au trântit clienților ușile în nas. Și, în scurt timp, au stins lumina. Apoi criza s-a generalizat. Din cinematografie până hăt departe, în sectorul comercial. Zeci de milioane de oameni au rămas pe drumuri. Concediați și faliți. În cele din urmă, aceștia sunt cei care au plătit factura, până când, cu chiu cu vai, lumea și-a revenit. Iar unii nu și-au mai revenit niciodată.
Este bine să știm că atunci când, din motive de prudență, instituții financiare de prim mărime, care lucrează cu profesioniști de marcă, anunță aproape la unison că în câteva luni urmează o criză, criza deja se produce. Și, în vremuri de criză, singura soluție este ca, la rândul nostru, să fim prudenți. Și să economisim.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com