Un înger nu are cum să cadă din cer. Clasa politică pe care o avem este incapabilă să le furnizeze cetățenilor României mai mulți candidați de valoare, dintre care aceștia să aibă posibilitatea de a alege viitorul președinte. Nivelul dezbaterilor este penibil de scăzut, iar asta se întâmplă din simplul motiv că toți competitorii înscriși în cursă sunt slab pregătiți din punct de vedere intelectual, cultural și slab articulați moral. Așa că jocul e în stil de alba-neagra.
Candidații fiind subțiri, practic cei mai subțiri candidați din întreaga istorie recentă a României, dacă nu cumva din întreaga istorie, inclusiv de cea acoperită de literatura lui Caragiale, ei nu pot furniza elementele unei dezbateri asupra provocărilor cu care se confruntă România ca stat și cetățenii ca persoane. Neexistând dezbatere, toate dezbaterile electorale s-au redus până în prezent – și probabil așa va fi până la sfârșit – la un fel de șezători lipsite de conținut, lipsite de nerv, lipsite de orice sclipire.
Și, în condițiile acestea, nu e de mirare că pretutindeni unde se întâmplă să mă întâlnesc cu cetățenii, cei care mă recunosc îmi cer sfatul și mă întreabă „Eu cu cine votez?”. Aș putea să fiu cinic și să le răspund printr-o altă întrebare: „Cine are programul care vă oferă cele mai mari șanse de a trăi normal și demn în următorii câțiva ani și de a fi mândru de țara în care stați și de cei care vă reprezintă?”. Ar fi într-adevăr o întrebare cinică. Pentru că, în acest moment, nimeni nu poate răspunde la această întrebare.
Și totuși, chiar în condițiile date, loteria nu reprezintă o soluție. Pentru a nu permite o manipulare masivă a votului, e necesar ca totuși să ne exprimăm opțiunile și să punem ștampila pe cineva. Mă refer în acest moment exclusiv la alegerile prezidențiale. Eu unul l-am ales și am făcut public omul pe care l-am ales, fără să afirm vreo secundă că ar fi personajul providențial care, ajuns în fruntea României, ne-ar putea scoate la liman. Cel pe care l-am ales, la capătul tuturor analizelor pe care le-am făcut, rezultă că este mai puțin periculos și mai puțin nociv decât oricare altul dintre jucători. Analizându-i pe aceștia de jos în sus, adică de la cele mai mici speranțe de vot către cele mai mari, în logica mea, printr-un raționament prin eliminare, rezultă următoarele. Există trei-patru candidați total insignifianți, care probabil, în ziua primului tur de scrutin, nu vor aduna nici măcar atâtea voturi câte semnături au strâns pentru a intra în competiție. La aceștia nu am de gând să mă refer în cele ce urmează. Există apoi unul care a ieșit din peisaj, și pe bună dreptate, respectiv Ludovic Orban, care s-a dovedit a fi un premier lamentabil și care părăsește în mod voluntar cursa, oferindu-i cu generozitate Elenei Lasconi singurul procent pe care ar fi sperat să-l obțină în alegeri. Și fiindcă tot m-am referit la Elena Lasconi, aceasta, după ce și-a dovedit totala incultură în materie de politică internă și externă, speră că va reuși să-i convingă pe candidații de dreapta să renunțe în favoarea ei. Numai că Elena Lasconi nu e de dreapta. Ea reprezintă Uniunea Salvați România, un partid progresist, neomarxist, de stânga și care nu a livrat până acum acestei țări nici când s-a aflat la putere și nici când s-a aflat în opoziție vreun proiect viabil pentru clasa oamenilor de afaceri, pentru clasa mijlocie, pentru recuperarea a ceea ce mai poate fi recuperat din tot ceea ce înseamnă valorile naționale. În ordine vine generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, care la rândul lui spera să o determine pe Lasconi să se retragă, pentru a ciuguli o parte din voturile prea puține pe care aceasta ar fi capabilă să le obțină. Și cam aici se termină așa-zisa aripă de dreapta a spectrului politic. O dreaptă falsă. Undeva la mijloc orbecăie Cristian Diaconescu, care a fost ba social-democrat, ba colaborator al președintelui Traian Băsescu, un diplomat de carieră, dar care a făcut mai degrabă carieră la Serviciul de Informații Externe decât în politica civilă. El așteaptă să primească voturile lui Mircea Geoană, imaginându-și că acesta s-ar retrage de dragul său din cursă. Iar Mircea Geoană, la rândul său, tot un socialist pur sânge, cerșește, fără să o spună în mod expres, voturile lui Diaconescu. Nici unul, nici altul, cu voturile celuilalt nu are nici cea mai mică șansă se a se califica în turul doi.
De-a dreptul dramatică este situația generalului cu patru stele Nicolae Ciucă, un personaj realmente cocoșat de păcatele anterioare, care rând pe rând au fost identificate de către jurnaliștii de investigație și devoalate opiniei publice. Târându-se literalmente prin tranșee, acest „ostaș în slujba țării” încearcă din răsputeri să se dea de trei ori peste cap și din broscuță să se transforme în câștigător. În speranța că „marele licurici” îl va propulsa până la Cotroceni. Sărmanul Nicolae Ciucă nu va ajunge nici măcar în turul al doilea de scrutin.
Și tot de jos în sus în această competiție este înscris George Simion, singurul dintre toți care nu a avut până acum niciodată șansa sau neșansa de a se compromite la putere, singurul care s-a aflat mereu în opoziție și căruia cetățenii nu-i pot încă bate obrazul pentru necazurile cu care se confruntă. George Simion a urcat pe val și intră în finala prezidențială nu fiindcă ar fi făcut ceva cu adevărat bun și palpabil pentru România, ci fiindcă nu există nicio probă că ar fi făcut ceva rău. Ceea ce este valabil și pentru partidul care-l reprezintă.
Iar la vârful acestei structuri dărăpănate se plasează Marcel Ciolacu, pe care eu unul îl apreciez drept cel mai șmecher politician al prezentului. Un personaj politic care a știut în PSD, cel mai importat partid politic din România, să împace și capra și varza, care a fost în stare să-i recupereze înapoi la nava mamă pe cei mai importanți lideri politici, care de-a lungul timpului au fost ejectați sau au plecat de bunăvoie din PSD, care i-a pus la treabă, înhămându-i la carul său triumfal. Programul de țară prezentat de Marcel Ciolacu, deși cel mai bine articulat în comparație cu ceea ce au promovat ceilalți competitori, reprezintă doar o glumă sinistră în raport cu provocările interne și externe cu care se confruntă România. Va fi ales cel mai bine plasat logistic. Obișnuiți-vă de acum cu ideea că România, timp de cinci sau zece ani, va fi reprezentată de Marcel Ciolacu. Și, la pachet, mai obișnuiți-vă cu ideea că partidul dominant, cel în jurul căruia se va forma viitoarea majoritate, cu PNL, dacă vine Bolojan și întreaga conducere demisionează peste câteva zile, sau cu AUR, dacă la PNL nu vine Bolojan și în orice caz cu UDMR, va fi Partidul Social Democrat.
Și cam aceasta va fi România viitoare. Cea pe care ne-o croim cu liderii pe care-i avem și cu votul nostru. Mai interesant e ce se va întâmpla cu cei care pierd competiția. Ce viitor au ei?
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: https://corect-news.ro/cea-mai-mizerabila-campanie-prezidentiala-va-castiga-un-inger/