Site icon gandeste.org

Sorin Roșca Stănescu: „Acesta este motivul pentru care Iohannis caută cu disperare soluții.”

Președintele Klaus Iohannis e foc de supărat. Nu fiindcă Legea Fundamentală a fost din nou încălcată. Nu fiindcă toți judecătorii Curții Constituționale s-au pronunțat ferm în acest sens. Nu fiindcă s-a dovedit că Avocatul Poporului a fost înlăturat din funcție printr-un abuz al majorității parlamentare. E supărat pentru că doamna Renate Weber se va întoarce la post. Și va ataca în continuare ordonanțele de urgență neconstituționale. E supărat că șperaclul nu a funcționat. Spargerea de la Avocatul Poporului nu a fost operată cu succes. Așa că va mai încerca o dată. Mai rafinat.

E clar că Iohannis și-a dorit din tot sufletul un alt om la vârful instituției Avocatului Poporului. Ce fel de om, s-a văzut. Un specialist în autonomia Ținutului Secuiesc și un pensionar de lux al statului. Un personaj atât de controversat, încât până și reprezentanții UDMR au ridicat, mirându-se, din sprâncene. Dar acum, pentru că măseaua stricată, adică doamna Renate Weber, nu a fost extrasă în mod rafinat din funcție, va trebui încercat degrabă altceva. Mai rafinat. Oare ce?

Conform Constituției, poziția de Avocat al Poporului nu poate fi eliberată înainte de expirarea mandatului, decât dacă Parlamentul dispune de argumente solide cum că cel numit în fruntea instituției a încălcat cumulativ Constituția și legile țării. Scurt pe doi. Majoritatea domnului Klaus Iohannis a măsurat greșit și a tăiat greșit. Acum trebuie să o ia de la capăt. Este obligatoriu, pentru a proceda mai rafinat, să identifice în activitatea doamnei Renate Weber cel puțin două încălcări flagrante. Una a Constituției și alta a legii. Păi cine Dumnezeu se pricepe mai bine la așa ceva decât Direcția Națională Anticorupție? Pun mâna în foc că sistemul Big Brother, cel de supraveghere în masă a întregii populații, perfect funcțional în acest moment și a cărui cheiță de aur o deține Serviciul Român de Informații, s-a pus pe scormonit. Și caută de zor un cui al lui Pepelea prin corespondența electronică a doamnei Weber, prin convorbirile sale telefonice sau chiar prin convorbirile ambientale ori prin diversele întâlniri și contacte pe care le are în țară și în străinătate. Un ac în carul cu fân. Un pretext care, oferit ca din întâmplare Direcției Naționale Anticorupție să-i poată conduce pe procurori la concluzia că Avocatul Poporului se face vinovat de cel puțin o încălcare a Constituției și de cel puțin o încălcare a legii, în exercitarea cu rea credință și în mod abuziv a atribuțiilor care i-au fost încredințate. Dacă vor găsi fie și urme vagi ale unor asemenea încălcări, se cheamă că va putea fi declanșată o procedură mai rafinată. Sunt tare curios ce urmează.

Klaus Iohannis a inițiat – și încă cu un mare succes – un referendum național de bun simț. La capătul căruia cetățenii României s-au pronunțat în sensul modificării Legii Fundamentale, astfel încât în viitor să fie strict interzisă orice ordonanță de urgență care să modifice legi ale Justiției. Iar viitorul a trecut de mult. Referendumul a avut loc simultan cu ultimele alegeri europarlamentare, singurele alegeri câștigate vreodată în istoria recentă de către PNL. Desigur, alegeri la care a participat singur și nu la remorca PSD. De mult timp, Klaus Iohannis are „Parlamentul său”. Acest Parlament nu s-a învrednicit însă nici până azi să bată în cuie rezultatul acelui referendum. Dar Iohannis cel plin de rafinamente are la dispoziție și „premierul său”. „Premierul său”, Florin Cîțu, tocmai a declarat zilele trecute că intenționează ca, prin ordonanțe de urgență ,să modifice pe repede înainte câteva acte normative din domeniul Justiției. Cum ar fi desființarea structurii abilitate să-i ancheteze pe procurorii și judecătorii care comit abuzuri. Klaus Iohannis nu s-a revoltat auzind o asemenea grozăvie. S-a făcut pur și simplu că plouă. Și-a rafinat, cu alte cuvinte, poziția față de propriul său proiect. Nu a sancționat în niciun fel afirmațiile lui Cîțu. Însă, atenție. Renate Weber o va face. Nu se va usca bine tușul tipografic pe Monitorul Oficial, care va publica respectiva ordonanță de urgență și alte asemenea ordonanțe și veți vedea cum Avocatul Poporului atacă aceste abuzuri la Curtea Constituțională. Unde va câștiga din nou cu 10-0. Tocmai acesta este motivul pentru care Iohannis caută cu disperare soluții. Și ar mai fi încă două. Prima este strigătoare la cer. Ca majoritatea parlamentară să reia pur și simplu procedura și să o demită din nou pe Renate Weber, tot fără a respecta litera și spiritul Constituției. Dar asta ar fi chiar prea de tot. Mai rămâne și o altă formulă. Ca, printr-o procedură de urgență, aceeași majoritate să producă un alt act normativ, prin care să reglementeze într-un mod nou procedura de demitere a Avocatului Poporului. Iar apoi să potrivească unele informații cu această nouă procedură. Până când Curtea Constituțională se va pronunța din nou, Renate Weber va fi trimisă să tricoteze acasă. Iar între timp elefantul trece. Adică ordonanța de urgență, atât de mult râvnită de Iohannis. Și uite așa meticulosul nostru președinte al „României lucrului bine făcut” o tot rafinează, până când nu mai rămâne nimic din ea. Din instituția Poporului.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version