Luăm o foarte scurtă pauză de la războiul pe care l-a cîștigat Zelenski și zicem: după condamnarea de ieri, Băsescu își va pierde indemnizația de fost președinte, casa din str. Gogol și tot restul facilităților aferente (birou, secretariat, sepepiști cu merțan pă negru). Odată cu ele, pomenitul ar merita ras și din lista oficială de președinți ai României care se predă școlarilor, însă legea nu prevede asta, iar noi sîntem un stat de drept. Și, conservator fiind, eu n-aș fi niciodată de acord cu încălțarea în opinci a procedeului cancel culture.
Băsescu își păstrează însă calitatea de membru al Parlamentului European, pentru dobîndirea căreia în 2019 a semnat ultima din cele patru (dacă nu mă înșel) declarații pe proprie răspundere că, prin delațiuni la Secu, n-a făcut poliție politică. Adică dreptul (fundamental) de a fi ales nu i se poate restrînge decît printr-o sentință penală (pentru fals, uz de fals etc.), care e nu doar îndepărtată, ci și foarte greu de pronunțat potrivit legii.
Apărarea standard în astfel de cazuri este, pe scurt, că respectivul ciripitor la Secu nu a considerat că face poliție politică atunci cînd ciripea. Intenția și reaua credință ale ciripitorului nu pot fi probate decît extrem de greu, spre imposibil, în cazul în care el susține că percepția sa asupra acelor ciripeli nu era atunci amendabilă, darămite că servea unui “regim ilegitim și criminal”, cum atît de frumos a spus ciripitorul în cauză cînd a condamnat comunismul după niște foi scrise de un alt mare anticomunist român, Volodea Tismăneanu.
Acum, destinul celor doi se va intersecta iarăși. Volodea a plecat de multă vreme din carterul copilăriei sale, Primăverii, cartier de unde acușica va pleca (probabil în str. Mihăileanu) și patronul său spiritual post/anticomunist Băsescu, din pricini de jalnic securism certificat printr-o condamnare definitivă.
Dar nu la extrem de anticorupta modalitate prin care și-a dobîndit anticoruptul Băsescu (și) casa din Mihăileanu m-aș gîndi acum în mod deosebit. Acum, în mod deosebit, m-aș gîndi să organizez un marș care să treacă pe la adresele tuturor pardon intelectualilor care glorios au pupat în cur o asemenea glorioasă otreapă. Marșul ar fi obligatoriu hiperpașnic și ultramut. Dăcât că la fiecare popas s-ar solda exclusiv cu aplauze, furtunoase, acordate generos de public marilor artiști ai cuvîntului și ai restului frumoaselor arte: filozofi, artiști plastici, arhitecți, precum și sociologilor, teologilor, eticienilor, politologilor, coloneilor de presă, lingviștilor și limbiștilor, pianiștilor și piariștilor…
Cortina.
Autor: Sorin Faur