Domle, Mă rog, indemnizați. Ei nici nu ar trebui lăsați să mai intre în Casa Poporului, ci ar trebui obligați să construiască ei încă o astfel de o casă (Casa Poporului 2.0) din sutele și sutele și sutele de miliarde de euro pe care le-au furat de la români în ultimii 30 de ani. Apoi ar trebui obligați să plătească tot din buzunarele lor corupte toate utilitățile, dar și dreptul de a participa la fiecare ședință a Legislativului, astfel privatizat. După fiecare ședință, fiecare membru al parlamentului autofinanțat ar trebui să aibă un program de două ore consacrate satisfacerii urii publice. În prima oră, fiecare parlamentar ar trebui să-și tragă neîntrerupt palme, cu live-uri pe Fb, iar în a doua oră fiecare parlamentar va fi pălmuit, tot live, de electoratul interesat. Pentru efort, fiecare pălmuitor va primi o sumă consistentă și neimpozabilă de la parlamentarul pălmuit. Dacă românul interesat dorește și aplicarea unor picioare în cur, încasatorul va plăti o sumă corespunzătoare, sensibil mai mare, căci ridicarea piciorului implică un consum caloric mult mai serios decît pălmuirea. În fine, dacă parlamentarul răposează, toate aceste sarcini se vor trasfera copiilor, nepoților și strănepoților lui, care vor avea de suportat aceleași bune tratamente pînă la trecerea fiecăruia în lumea drepților. De la spița străstrănepoților, datoria respectivă se stinge. În fine, din pensia sa contributivă fiecare parlamentar se va obliga să doneze DNA 80%, în așa fel încît poporul să-și recupereze o infimă parte din sumele exorbitante pe care le-a pierdut prin pensiile speciale nesimțite, precum și din corupția sistemică. Ca să fie bine pentru români. Că destul am suferit.
Autor: Sorin Faur