O actuală tefelistă cu nume de pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor și salarizată oficial prin CNSAS ar fi ținut ascuns încă din 2006 dosarulde ciripitor la Securitatea lui Ceaușescu al lui Traian Băsescu. E vorba despre probele pe baza cărora – la momentul oportun/stabilit – Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că Traian Băsescu a făcut poliție politică, trebuind să suporte și niște consecințe înfiorătoare, cum ar fi pierderea dreptului de a mai trăi luxos pe banii statului (ca admirabil om de driaptă conservatoare, bineînțeles).
Pentru cine pricepe mai greu ce este aia poliție politică, poliția politică e atunci cînd te duci la organe ca să torni pe unul sau pe mai mulți că se abat de la linia ideologică și de acțiune a Partidului și Statului nostru. Ulterior faci o carieră frumoasă, căci organele te recompensează cu cățărare pe cadavrele (la propriu sau la figurat) ale celor pe care i-ai turnat.
Nu-i exclus ca informația despre dosirea probelor în cazul Băsescu să fie o intoxicare menită să compromită unul dintre puținele site-uri abătute de la linia actuală a Partidului și Statului nostru. Tot așa cum e posibil ca informația dată exclusiv celor de la ActiveNews să fie corectă, iar aceasta să fie chiar concluzia anchetei interne a CNSAS, după cum susține site-ul pomenit.
În ambele ipoteze de lucru, una dintre concluziile obligatorii este că toată cloaca din perimetrul Securității pute înfiorător pînă azi. “Vedem Securitatea și pe urmașii ei în carne și oase la timpul prezent” – spunea, tulburată, Nagâț Germina la Europa Liberă. Cîtă splendoare morală ar desfășura doar acest titlul dacă fix Nagâț a ascuns probele din dosarul lui Băsescu.
Ceea ce încă nu e 100% cert. Mai trebuie surse suplimentare de confirmare.Însă nici de mare mirare n-ar fi atîta vreme cît dubla măsură ostentativă defineste omul nou. Adică tefelistul (specie pe cale de multiplicare spontaneu-dezordonată care se trage din băsism).
Pentru mine, cea mai flagrantă demonstrație a acestei jalnice certitudini a fost momentul în care Preaiubita Codruța era să fie anchetată penal. Pînă la acel moment, orice procuror trebuia lăsat netulburat în pace să-și facă triaba. Pînă la acel moment. În acel moment, prin bocete și lacramente stradale și massmediatice, tefelimea și băsiștimea au stabilit că ele, nu procurorii hotărăsc cine poate și cine nu poate fi anchetat. De pildă, Preaiubita nu putea fi anchetată nici măcar pentru a fi scoasă de sub o culpă mincinoasă, ceea ce ar fi fost cu mult mai bine pentru Însăși. Dar, deh… Atîta-i mintea, mai multă nu-i.
Exact același mecanism schizoid putea funcționa și în mintea nagâță a anului 2006. Ne imaginăm că Gearmina, anticomunistă feroce, se pomenește în brațe cu delațiunile abjecte ale unui fost demnitar PCR ajuns Preaiubit Conducător anticomunist. Ei? Ce face în această situațiune fecalieră o tînără ce aspiră la o frumoasă carieră administrativă și pe care o ajută numele păsării migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, deoarece este remarcabil? Ce să facă? Prin pitirea probelor, hotărăște ea, Gearmina, cine poate fi și cine nu poate fi condamnat ca milițian politic. De pildă, Preaiubitul Conducator al anului 2006 nu putea fi condamnat pentru așa ceva, în pofida probelor. Reale, dar pitite.
Și trecură anii. Iar carierele pititoarei și pititului s-au desăvîrșit cît de apoteotic s-a putut sau s-a permis.
În fine, situația neoanticomunistei tefeliste cu nume de pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor ar trebui clarificată prompt și cu justă responsabilizare – fie a sa, fie a celor care o acuză public pe nedrept.
Însă situația este mai complicată în cazul lui Băsescu. Pitite sau nu, documentele care îl incriminau existau, iar cine trebuie știa foarte bine ce probau ele. Or, singura întrebare care contează este ce și cît a comis președintele României Traian Băsescu, ca președinte al României, știind de existența documentelor și cunoscîndu-i bine pe cei despre care știa că le dețin?
Desigur, nu-i vorba despre cutare nume de pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor.
Oare Licuriciul a știut?
Autor: Sorin Faur