Năsui are o problemă, sîcîitoare. Tăticu e foarte bogat. Tăticu bogat s-a îmbogățit, desigur, prin abilități excepționale în business, nu pentru că înainte de 1989 Securitatea lui Ceaușescu l-ar fi plantat ca acoperit în medii economice cu mare potențial din SUA. Cu toate acestea, mai există și astăzi niște nenorociți convinși că seniorul Năsui ar fi avut aceeași soartă grea a securiștilor Tovarășului, obligați, după mitralierea Tovarășului, să ridice pe umerii lor vajnici noul capitalism neaoș.
Toate bune și frumoase, dar Năsui are o problemă. Se prezumă, ticălos, că tăticu foarte îmbogățit de Securitate fu reactorul propulsor al fulminantei cariere a fiului în USRPLUS. USRPLUS fiind partidul acela al purilor, fără absolut nici o legătură cu serviciurilii de rit vechi&nou.
Și atunci ce face Năsui junior? Scornicește o lege flagrant aberantă prin care rudele foștilor securiști de pînă la gradul III ar trebui expuse pe toate gardurile. Ca să se vadă, cică, pe toate gardurile că tăicuțu lui n-a fost securist, dar că ai altora au fost, deci nu el, ci alții sînt securiștizați prin contaminare pînă la spița a treia a propriului neam, deci trebuie infamizați la stîlpul consacrat procedurii.
Între multe altele, un amestec grețos de infantilism cu cinism și de lipsă crasă de caracter cu carierism fomist.
#servimpatria #nuspunemcare
Autor: Sorin Faur