Potrivit art 107(2) din Constituție, “Președintele Romaniei nu îl poate revoca pe primul-ministru.” Cu excepția lui Iohanhis, nimeni n-a cerut demisia premierului Ludovic Orban, adică a întregului guvern. România de azi nu are “guvern interimar”. România de azi nu are guvern. Există niște cetățeni care se duc încă pe la ministerele pe care le-au condus, dar ei nu sînt miniștri din clipa în care prim-ministrul a demisionat.
Situația aberantă este consecința încă unui episod din producția de serie B-C sugestiv intitulată Paltonul pe capotă. Orban nu i-a livrat parlamentul Lui, deci la Cotroceni S-a turbat, S-a aruncat iarăși Partonul și S-a decis ca lui Ludovic să i se zică, cu evacuare, Șică.
6 decembrie 2020 a fost de-al doilea mare(!) proiect politic eșuat al lui Iohannis din totalul singurelor lui două.
Primul a fost eliminarea guvernului PSD condus de Ponta. Unde Ponta nu era atît pesedist cît nesimțitul ăla care a îndrăznit să-l contracandideze pe El în 2014. După implicarea de-o agresivitate sinistră prin “a fost nevoie să moară oameni…” cu cocoțare pe morții de la Colectiv, soluția lui Iohannis s-a numit guvernul Cioloș. Soluția a dus PSD-ul după numai un an la scorul astronomic de peste 45%.
Proiectul nr.2 a început imediat după alegerile din 2016. S-a numit Revoluția Muii, pe care Iohannis a patronat-o personal începînd cu secvența descinderii pe stradă în fîș roșu și pînă la ultima silabisire pe_se_dee dintr-o campanie electorală scăpată total din hățurile legii și care i-a uluit în scris pînă și pe ultrapoliticoșii soli de la OSCE. La capătul acestui nou proiect de mare angajament, PSD-ul lui Dragnea, Dancilă, Ciolacu&Dâncu cîștigă primul loc în niște alegeri al căror singur atribut memorabilă a fost recordul de 70% al absenteismului. Fix în contra îndemnurilor de a se merge la vot ale “șefului statului”.
Astea au fost, repet, singurele două proiecte “politice” în care Iohannis s-a implicat ostentativ și despre care a vorbit mai mult decît îi permit lexicul și obiceiul.
Tragem linie și constatăm că marea performanță politică a celor două singure mari proiecte politice ale politicianului Iohannis se desăvîrșește cu numirea unui militar în fruntea unui guvern pe care l-a demis fără să fi avut dreptul s-o facă și ale cărui decizii tembele îi aparțin fără să fi avut dreptul să i le impună. Iar turbarea post-electorală tip Palton pe capotă a lăsat inutil România fără guvern într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria ei modernă.
Iresponsabilitate, țifnă, incompetență și mai ales incapacitate mut-isterică de a-și asuma eșecurile personale – culmea! – nesolicitate și nedatorate. Iar dacă n-ar fi cel mai înalt funcționar ales al statului, n-ar fi vorba decît despre încă un trist și foarte banal rateu al unui destin de persoană fizică.
Autor: Sorin Faur