Sorin Faur: „Klaus Iohannis face eforturi remarcabile să convingă că nu e dispus nici în ruptul capului să joace rolul pe care i-l impune, citeț, actuala lege fundamentală.”

Deși e plătit “să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”, iar, în acest scop, să exercite “funcția de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, Klaus Iohannis face eforturi remarcabile să convingă că nu e dispus nici în ruptul capului să joace rolul pe care i-l impune, citeț, actuala lege fundamentală.

De altfel, aceasta e unica strădanie vizibilă a fostului primar de Sibiu, care n-a ajuns niciodată președintele României cîtă vreme refuză ostentativ rolul respectiv, dar nu refuză nici salariul, nici privilegiile anexate distribuirii formale în noul rol.

Discursul autoaniversar la împlinirea unui an din mandatul nr.2 e o capodoperă a genului. Și, cred eu, a planului. Fiindcă nu poți fi, totuși, în ăst hal fără să ai un plan. Iar planul este, după părerea mea, modificarea urgentă a Constituției după alegeri. Ignorînd metodic și asurzitor toate restricțiile de combatere a răspîndirii virusului puterii nelimitate, Iohannis ne anunță fără s-o spună chiar pe litere că visează să devină șef al statului după model carlisto-antonescian.

Sigur că n-are nici atributele culturalo-anatomice ale lui Carol nr.2, nici CV-ul militarului de carieră care să-l recomande pentru a comite inclusiv crime în numele statului. N-are nici habar, nici vreun interes să priceapă că, dacă se va modifica orice din actuala configurație constituțională a atribuțiilor prezidențiale, ar trebui organizate din nou alegeri prezidențiale. Deci nu cred că are elasticitatea mintală să viseze la mandatul nr.3, cum făcut-a Iliescu.

Are, în schimb, o netratabilă incapacitate de a-și civiliza pornirile țîfnoase de divă provincială, care-și zvîrle paltonul supărată pe boii de servitori și căreia îi e în permanență o groază transiprată că la București o să rîdă miticii de ea, ea ghicind vag că deține o inteligență timidă.

Însă persoana/personajul nu contează în sine. Contează indisponibilitatea sa de a fi președintele actualei Românii, cu actuala ei Constituție. Autoadulația aniversară la trecerea unui an din mandatul nr.2 conține nu doar minciuni mai mari decît toate casele rezultate din meditațiile fizice, ci și descrierea implicită a formei de republică pe care Iohannis o visează: o altoire de rit rural-săsesc a pseudoregalismului imperial francez cu prezidențialismul partinic american. Plus niște garnitură chinezoidă, căci Liderul trebuie să facă ce vrea, păzit de cîrtitorii neautorizați. Căci e repede la mînie, se supără pe slugi și te pomenești cu Paltonul în cap.

Asta în cazul fericit.

În cazul mai puțin fericit, te pomenești cu mascații în casă pe baza mandatului de securitate națională care reinstalează Serviciul Său Secret în rolul furnizorului de probe pentru procesele penale, așa cum propus-a Ministrul Său de Justiției Predoiu chiar dacă CCR a interzis exact, foarte exact, exact acest lucru.

În absența stării de urgență, toate actualele restrîngeri de drepturi sînt impuse cu încălcarea Constituției. Dar în stare de urgență STS–ul nu poate supraveghea și centraliza corect voturile. Deci starea de urgență se numește de alertă. Și cică ar fi ok.

Nu, nu e ok! E chiar anapoda, ba e mult mai periculos decît SarsCov nr.2. Fiindcă din spulberarea ordinii constituționale nu poate rezulta decît haos. Și e haos, chiar dacă nu vedem lume alergînd cu părul nebun pe ulițe. E haos cîtă vreme nu doar Constituția, ci și restul legislației nu se aplică sau se aplică facultativ.

Prim-ministrul Său, alți fruntași ai Partidului Său au atacat Curtea Constituțională și Avocatul Poporului la limita injuriei. Vreo reacție de sancționare din partea veghetorului la respectarea Constituției? Nu. Deși se impunea, măcar de ochii lumii. Din considerente de tandrețe de partid, veghetorul putea utiliza la ocazia cuvenită și vaselină. Chiar în exces, oricum o plătea contribuabilul. Dar nu. Nimic!

În schimb, Iohannis expune de la Cotroceni partizanat cît cuprinde. Și cuprinde mult, deși litera Constituției îi interzice, tot citeț, să fie membru de partid, iar spiritul aceleiași litere îi transmite încă și mai megaciteț(!) că nu poate face campanie electorală Partidului Său, chiar și numai pentru că de șase ani e plătit să-i reprezinte și pe cei cu care șterge pe jos. Or, autosatisfacerea televizată cu ocazia săvîrșirii unui an din mandatul nr.2 a fost practic încă un șuting foto în care Klaus Iohannis a lipit pe varii garduri afișele electorale ale Partidului Său.

Sigurul președinte al României care a mai făcut așa ceva s-a numit Nicolae Ceaușescu. Avantajul împușcatului era inexistența constituțională a altui partid decît Al Său, însă rolul pee_see_dee era jucat atunci de forțele imperialiste reacționare. Doar că nici alea nu erau pomenite atît des ca pee-see-dee, căci pînă și Nea Nicu intuia că dacă o ții langa plîngîndu-te mereu de dujman spui de fapt că e vai de capul tău, că nu poți mai nimic, în vreme de dujmanu e ultrapotent, atoatecuprinzător, mai performant ca tine.

Dar astea sînt numai brizbrizurile unui echipament inadecvat. Problema consistentă zace în faptul că Iohannis susține de-o vreme că vede o nevoie clară de îmbunătăţire “a întregii arhitecturi a statului”.

Ce înseamnă asta concret? Cu tot cu elementele de rezistență la rupere, actuala arhitectură a statului român e fixată în Constituție. Cînd aflăm cum va arăta noua arhitectură? Conține ea sau măcar adăpostește și niște popor, oricît de dezamăgitor s-a dovedit acesta mai ales în ultima peroadă? Alifia se va distribui gratis persoanelor defavorizate după modelul guvernamental de succes al măștilor care ne protejează de virusul ucigaș? Tricourile cu muie pesede vor fi obligatorii doar pentru angajații statului sau pentru toată populația? România va mai fi menționată ca atare în document sau numele victimei va indicat grafic prin dungile galben-albastre ale noii poliții?

Adică. Neputînd-o pricepe sau nevrînd s-o respecte, Iohannis intenționează să modifice și Constituția după alegeri. Anexa sa tehnică de la Palatul Victoria îl susține elogios. Chiar impudic de elogios. Iar opoziția la un asemenea proiect e mai mult decît o glumă proastă. E o glumă foarte bună. Rîzi cu lacrimi.

În fine, sugerez publicului admirator a face abstracție de logica bișnițărească a demersului. Dintre care orice bișnițar visează să să schimbă legea că să numai plătește el amenda care este.

Genul programului: #șasăcășifrumoși