Întrebările etapei, de altfel eterne, sînt de ce cîștigă X atît de mult, de ce are Y pensia atît de mare? Ca la un semn, toți se aliniază imperativului egalității. De ce le-ar fi unora mai bine? Să ne fie tuturor rău, așa cum s-a stabilit la Cîrmuire!
Cîrmuire alcătuită dintr-un platouaș de fețe acru-pedepsitoare ale unor personaje care sigur n-au fost informate că au atribuțiuni obligatoriu orientate către prosperizarea cvasi-generală, dar care se mîndresc cu curajul pardon reformist de a-i sancționa pe toți, în special pe cei insuficient de săraci. Unii dintre pomeniții mîhniți par a avea datoria istorică să vîndă toate biletele la acest soi morocănos de revanșă a unui comunism congenital, deci involuntar, care mărșăluiește idioțeste cu praporii nici unei realizări notabile spre o prăpastie julitoare. Dacă ne va fi tuturor rău, de-abia de-atunci ne va fi tuturor bine. Ne vom fi răzbunat!
Dacă ar fi și război, cald, ar fi chiar perfect. Nimeni și nimic n-ar mai tulbura Cîrmuirea întru sancționarea severă a tuturor trădătorilor care nu laudă Reforma. Dar, din păcate, n-avem parte și de războiul mult visat. Deocamdată sîntem aproape toți mobilizați în a tulbura cît mai împrăștietor apele de unde unii prind pești mai măricei, fără a ne dori sau a solicita Cîrmuirii – Doamne ferește! – scule cu care noi să pescuim mai spornic.
Dacă am solicita oricărui laureat Nobel vreo rețetă mai eficientă pentru dezastru, n-o vom dobîndi. Alta mai bună nu există.
Autor: Sorin Faur