De cel puțin 25 de ani, ne tot reformăm clasa politică. An de an, lună de lună, ceas de ceas, clipă de clipă o reformăm. Rezultul la zi al acestui efort susținut este că unii dintre noi sînt convinși că Dăncilă ar fi fost mai potrivită pentru funcția recîștigată la scor de Iohannis, că Orban e preferabil lui Cîțu la Palatul Victoria, că Cioloș e un șef de partid mai bun decît Barna sau că Bucureștiul avea mare nevoie să fie salvat de ciudatul Nicușor, care ar fi un primar mai bun decît impetuoasa Gabi.
Eu fac parte dintr-un grupuscul de idioți antipatici care cred că, inclusiv atunci cînd poate fi o vocație, politica trebuie să fie o profesie. Dacă n-ai profesioniști în politică, o reformezi mereu. Adică operezi non stop cu ageamii. Cu mereu alții, care se tot califică la locul de muncă, iar la următoarele alegeri partidul simte că e cazul să se reformeze din nou și aduce alte trufandale care se califică la locul de muncă pînă la următoarele alegeri cînd iar izbucnește reforma etc. Cei mai longevivi în politică ajung către finalul carierei să miorlăie că serviciile, că Sistemul, că statul paralel… Șică e doar ultimul astfel de caz jenant dintr-o serie ilustră.
Ei da! Exact asta se întîmplă cînd nu profesionalizezi și politica. Care trebuie să devină pînă la urmă, și ea, o meserie.
Sigur că populismul ar ar pune foc sub rugul celor care susțin o asemenea grozăvie, deși cu performanțele catastrofice ale amatorismului deja se poate umple ochi un muzeu mai încăpător decît Casa Poporului. De pildă, nu-i deloc exlcus ca viitorul record al urechismului politic să fie nostalgia pentru prim ministeriatul lui Cîțu. Deja această nostalgie e purulentă în ochii lui Klaus Iohannis. Și nu mă îndoiesc că Excelența Sa va face tot posibilul să ne fie foarte repede foarte dor de Florin Fantasticu.
P.S.
Cine orbecăie azi după un guvern „de specialiști” vrea, de fapt, profesionalizarea politicului. Dar fie se teme s-o spună, fie nu pricepe, de fapt, ce vrea.
Autor: Sorin Faur