Site icon gandeste.org

Sorin Faur: ”Ca să pricepem cine e jupînu și cine sluga”

Inițial Clotilde Armand, apoi șeful său de partid, Dan Barna, împreună cu procurorul independent Nicolae Sprîncu (ultimul printr-un comunicat al BES1, pe care l-a prezidat) au mințit coordonat în legătură cu identitatea persoanei care “a pus mîna” pe sacul cu documente electorale scos din sala unde erau depozitate voturile de la alegerile din 27 septembrie. Cel care a scos sacul nu e șoferul bolșevicului Tudorache, nu e “personal tehnic”, ci însuși președintele secției de votare 141, care a depus mărturie în acest sens în ancheta penală în derulare.

Coordonarea acestei minciuni, acum demontată sub jurămînt, este proba că toți deja pomeniții (doi dintre ei juriști) erau conștienți că au fost filmați fără să știe comițind ceva încadrabil penal. Vestea bună este că puteau să nu mintă public în grup organizat fiindcă nimeni nu va îndrăzni să facă ce trebuie făcut în acest caz, România nefiind un stat, eventual de drept. Mai mult (voi repeta asta încă de cel puțin un milion de ori), abuzul trebuie să fie, obligatoriu, ostentativ. Ca să pricepem cine e jupînu și cine sluga.

#jesuischutilde

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur Facebook

Exit mobile version