În octombrie, Putin împlinește 70. Mai poate rămîne la Kremlin încă vreo 10 sau poate fi asasinat în următoarele secunde ale acestei ore (ceea ce va provoca orgasme multiple și necontrolate cateoriilor miniCaramitrice locale și internationale, de unde și tradiționalul “Bravo, Pătrățel!”). Putin contează acum. Dar, cîtă e și acolo unde e, Rusia îi va supraviețui.
În viitorul previzibil, comportamentul Rusiei va depinde direct de felul în care se va încheia afacerea din Ucraina. O Rusie umilită și flămînzită prea multă vreme poate deveni infinit mai periculoasă decît cele mai sadice fantezii din mintea celui mai deraiat azovian încă viu. O nouă era Elțîn nu mai e posibilă, iar eu aș exclude și ipoteza ca Hunter Biden (gen) să fie acceptat ca viitor țar, la cererea aclamantă a maselor largi populare din guberniile Federației.
Așa că mințile lucide, eventual pardon scuzați și raționale din curtea școlii noastre globale s-ar cuveni să facă exact contrariul a ceea ce, aparent, se petrece acum: 1. încheierea onorabilă pentru toată lumea a nebuniei din Ucraina, cu convenirea trofeelor vandabile intern ca victorii pentru fiecare parte implicată; 2. negocierea unei retrageri controlate de la putere a lui Putin, fără lezarea demnității celor care îl susțin. Aproape sigur majoritari, aceștia pot presa și se pot regăsi reprezentați fie de un nou împărat autoritar, dar, teoretic, nebelicos, fie de unul nevoit să-l răzbune pe Putin. Or, o Rusie revanșardă ar fi o realitate pe care, cu sigurantă, nici măcar specia tremurice Radu Today nu și-o dorește a exista pe undeva, darămite gard în gard; 3. reluarea livrărilor de gaze și petrol din Rusia, inclusiv prin Nord Stream2 , într-o logică economică pragmatică, non-idealistă. Deși mă foarte îndoiesc, poate că americanii obișnuiți suportă fericiți din buzunar acrobațiile actualei lor administrații, care au scumpit serios combustibilul la pompă. Pentru ecoeuropeni, fericirea trebuie că e încă și mai și. Doar că, practic, economia nu merge cu bășini, oricît de permanente și furtunoase ar fi regenerabilele; 4 calmarea discretă, dar fermă a apetitului brusc al Germaniei pentru înarmare Căci presupun că știm… Nu, nu le-a trecut mulțumită Valorilor UE, așa cum nici rușilor sau ucrainenilor nu le-a trecut mulțumită izbucnirii democrației în incintele proprii.
Sigur că, asistînd și la acest nou episod, important, al istoriei, pentru fiecare dintre noi cel mai comod (spre pufos) e să ne capitonăm suflețelul cu emoproptele și năzuințe ba rezbelistice, ba înfricoșate de perspectiva morții violente, eventual cu tot neamul. Acest sinistru amestec de spaimă cu ură este exact ce rezultă din scabrosul borhot infopropagandistic servit obsesiv-compulsiv prin “presă”.
Întocmai ca în epoca de aur a pandemiei, cu gravele ei efecte. Ieri dimineață am trecut pe lîngă o bancă izolată din Parcul Izvor pe care ședea un bărbat în toată firea ce ieșise din casă ca să stea singur la aer/soare cu masca “acoperindu-i complet gura și nasul”. Traumatizată, fericirea largii categorii a acelui om ar fi busterul lunar, dacă cel săptămînal o fi prea scump pentru statul care permanent ne apără pe noi de dușmani, văzuți și nevăzuți.
Așa democrație și atîta liberalism nici că s-a mai pomenit, fată!!!
Vestea bună ar fi încheierea ostilităților de la Răsărit. Vestea proastă e că, așa cum războiul a fost soluția tactică de ieșire (cică onorabilă) din pandemie, și pentru ieșirea din război e nevoie de o nouă manevră tactică, în principiu mai dihai ca războiul. Pe asta încă refuz s-o imaginez. Da, de frică.
Autor: Sorin Faur