În loc să se refere la acest scandal în mod direct, Roubini a argumentat că multe din problemele structurale care se află la originea crizei financiare nu au fost rezolvate încă de la acel moment.
Vezi ce măsuri intenţionează să aplice Comisia Europeană pentru a preveni viitoare scandaluri de tipul Libor
Destructurarea supermarketurilor financiare
„Stimultentele care motivează băncile să trişeze şi să facă lucruri care sunt fie ilegale fie imorale sunt încă prezente”, a declarat acesta. „Singurul mod pentru a evita aceste lucruri este prin spargerea acestor supermarketuri financiare. Când ai în aceeaşi firmă şi servicii bancare comerciale, şi servicii de investiţii, de gestionare de active, brokeraj, asigurări, promovare pe pieţe, derivative… nu există niciun zid chinezesc şi vor fi conflicte masive de interese”, a avertizat Roubini.
Conform economistului american, soluţia înţeleaptă reprezintă reformarea sistemului şi nu doar simpla sancţionare a jucătorilor.
„Bancherii sunt lacomi”, a recunoscut Roubini. „Ei au fost lacomi şi în ultimii o sută de ani. Nu este o problemă dacă aceştia sunt mai imorali astăzi decât erau acum o mie de ani. Însă trebuie să te asiguri că ei se vor comporta în feluri prin care aceste riscuri vor fi reduse. Un mod de a asigura acest lucru este separarea acelor activităţi pentru a reduce conflictele de interese. Altminteri aceste lucruri se vor repeta”, a avertizat Roubini.
Află de ce a fost nevoit Bob Diamond, directorul executiv al Barclays, să demisioneze
Este nevoie de pedepse mai severe
Însă acest lucru nu înseamnă că vinovaţii nu trebuie pedepsiţi aspru. Roubini consideră că trebuie luate toate măsurile pentru a descuraja bancherii de a acţiona în mod greşit. În prezent, consideră economistul, pedepsele nu sunt suficient de severe.
„Nimeni nu a intrat la puşcărie de la începutul crizei financiare. Băncile care încalcă legea scapă doar cu o amendă. Dacă o parte din bancheri ar fi băgaţi la închisoare, poate acest lucru îi va descuraja pe ceilalţi. Sau dacă i-am spânzura în plină stradă”, a şocat Roubini în cadrul interviului acordat agenţiei de ştiri.
2013, anul „furtunii globale perfecte”
În ceea ce priveşte situaţia globală, Roubini a avertizat că riscurile prezente ar putea cauza prăbuşirea economiei globale în 2013.
„Colapsul zonei euro, reintrarea Statelor Unite în recesiune, o gripare puternică a economiei Chinei sau a celorlalte economii emergente, un nou război în Orientul Mijlociu… anul viitor am putea asista la furtuna globală perfectă”, a avertizat Roubini în cadrul interviului acordat Bloomberg.
sursa: adevarul.ro