Europa este ținta unor valuri masive de imigrație din Orientul Mijlociu și Africa. Modul de a le combate este la îndemâna sa. Cu patru ani în urmă, guvernul australian și-a atras un potop de critici după ce a conceput și difuzat un mesaj publicitar care urmărea să-i descurajeze pe solicitanții de azil ilegali. „No Way” („Nici gând”) scria pe afiș. „Nu veți face din Australia casa voastră! Dacă vă îmbarcați fără viză spre Australia, nu veți pune niciodată piciorul în Australia. Orice navă descoperită că se află ilegal în apele teritoriale australiene va fi interceptată și dusă dincolo de frontierele noastre.”
Mesajul era dur, dar a funcționat. „Niciodată în ultimii zece ani nivelul imigrației în Australia nu a fost mai redus”, a declarat Peter Dutton, ministrul de Interne australian. Recent, el a adăugat că politica privind imigrația avea ca scop „restabilirea frontierelor noastre”.
Australienii sunt de acord. Un sondaj recent dezvăluie că 72% dintre persoanele intervievate susțin politica de imigrație a premierului Malcolm Turnbull. Australia, o democrație occidentală, a fost ani în șir victima unei invazii a coastelor sale.
„Europenii consideră că este ușor pentru Australia să-și controleze frontierele, însă aceasta este o scuză pentru a-și justifica lipsa de reacție”, a declarat generalul în retragere Jim Molan, autorul conceptului politicii de azil australiene.
În 2013, Tony Abbott a fost ales prim-ministru cu sloganul „Stop the Boats” („Opriți vapoarele”). Un slogan reluat de noul ministru de Interne al Italiei, Matteo Salvini. De la formarea noului guvern, la începutul lui iunie, Salvini nu se preocupă decât de un singur lucru: să închidă ruta de imigrație „cea mai criminală din lume”, Mediterana.
A nu primi decât persoane care dispun de calificări serioase pare a fi singura metodă de a jugula actuala anarhie migratorie.
Anul trecut, reprezentanții UE au făcut o vizită discretă în Australia pentru a studia metodele guvernului de aici. Cu ocazia unui summit recent, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat unele principii luate direct din programul australian. Astfel, vasele de imigranți sunt expediate spre terțe țări, iar pasagerii sunt dirijați spre centre de primire administrate de autoritățile locale, după modelul Manus Regional Processing Center din Papua Noua Guinee. Italia a început crearea de centre similare de primire în sudul Libiei.
François Crepeau, raportor special al ONU pentru drepturile imigranților a implorat Europa să nu ia drept model Australia, calificând ideea drept „crudă, inumană și degradantă”.
Însă împiedicarea ca imigranții să moară pe mare este tocmai contrariul unei cruzimi; dimpotrivă, este singura formă posibilă de umanitate. „Sute, chiar mii de africani se îneacă încercând să ajungă în Europa”, declara Abbott în 2015. „Singurul mijloc de a reduce mortalitatea pe mare este de a opri vasele.”
„Nu vom accepta să asistăm la debarcarea ilegală a imigranților”, a declarat ministrul australian al Imigrației, Peter Dutton.
În mai 2013, Julia Gilliard, care la vremea respectivă era prim-ministru al Australiei, îi expulza către centrele din Papua Noua Guinee pe imigranții care puseseră piciorul pe pământul australian. Nu doar apele teritoriale, ci și continentul deveneau zonă interzisă imigrației.
Modelul australian nu se limitează să deschidă frontierele doar pentru persoanele care posedă competențe profesionale solide. Imigranții sunt îndemnați cu tărie să adopte moștenirea culturală a Australiei. Premierul Turnbull intenționează să-i testeze pe imigranți în legătură cu „valorile australiene”, precum interzicerea de a-ți bate partenerul, educația fetelor sau mutilările genitale feminine. Un test care ar fi catalogat drept rasist în Europa multiculturală de azi.
Turnbull a lansat un apel la „apărarea” valorilor australiene. Prezervarea Statului-Națiune și a tradițiilor culturale occidentale este necesară pentru asimilarea imigranților.
„Îndelungata mea experiență politică în Australia m-a învățat că de fiecare dată când un guvern plasează imigrația sub control, are opinia publică împotriva sa. Când se arată mai permisiv, ostilitatea la adresa imigrației crește”, a scris fostul premier australian John Howard.
În timp ce Italia se luptă cu navele provenind din Africa, nu este inutil să amintim că Afacerea Tampa a zguduit Australia la vremea ei: în 2001, Australia a refuzat să primească un vas norvegian înțesat cu sute de refugiați pescuiți din Oceanul Indian. Această afacere „a schimbat totul”. Ministrul Imigrației de atunci, Philip Ruddock le-a spus australienilor că în Orientul Mijlociu 10.000 de persoane erau gata să se îmbarce pentru a veni în Australia.
Degeaba s-au agitat Națiunile Unite, populația a sprijinit cu fermitate guvernul în respingerea imigranților.
Cu câteva decenii mai înainte, primii „boat people” provenind din Vietnam (1976-1981) fuseseră primiți cu simpatie. Însă noii sosiți au devenit rapid subiect de îngrijorare, exact cum se întâmplă acum în Europa. De atunci, politica de imigrare australiană se poate rezuma astfel: „fără reinserție, fără vase”.
Afacerea Tampa a pus piatra de temelie a politicii australiene de imigrație:
„Mai multe insule au fost scoase din zona de imigrație pentru a-i împiedica pe solicitanții de azil să-și depună aici cererile de viză; au fost create centre de detenție pe insula Manus din Papua Noua Guinee și în republica falită Nauru; iar o marină ezitantă a fost convinsă să intercepteze și să întoarcă din drum vasele încărcate cu imigranți”, scria Sidney Morning Herald în 2011, la zece ani de la evenimente.
Italia se confruntă cu un val potențial de 700.000 de imigranți, aflați în așteptare pe coastele libiene. Însp guvernul italian pare să se înscrie pe drumul deschis de Australia.
Scriu aceste rânduri cu inimă grea. Este îngrozitor să trăiești într-o țară unde guvernarea lasă de dorit (în cel mai bun caz) și oportunitățile economice sunt reduse. Imigranții care pleacă în căutarea unei vieți mai bune știu că-și riscă viața. Însă dacă Occidentul nu vrea să fie copleșit, trebuie să acționeze.
Imigrația ilegală este rea pentru Europa – dar este rea și pentru imigranți înșiși.
Autor: Radu Pădure
Sursa: evz.ro