Fake news-urile: cocktailuri cu minciuni
După evenimentele din Decembrie ’89, limba română s-a îmbogățit cu multe neologisme. Între acestea, expresia „fake news” a prins teren nu numai în limbajul specialiștilor în comunicare, ci și în vorbirea de zi cu zi. În limba engleză, sintagma „fake news” a apărut în urmă cu 130 de ani, în Cincinnati Commercial Tribune din 7 iunie 1890 (Merriam-Webster, 13 octombrie 2017). Traducerea „știri false” este oarecum înșelătoare.
Fake news – pe scurt – înseamnă știri false, informații fabricate, fără fapte doveditoare, fără surse sau citate verificabile, lansate de persoane sau organizații a căror identitate este uneori necunoscută sau greu de aflat. Mai pe larg spus, fake news-urile sunt „Informații fabricate, distorsionate sau trunchiate, disemninate în presa tradițională și cea alternativă, precum și în rețelele sociale de către un stat sau o organizație, având un buget, o structură și o ideologie, cu scopul de a adânci tensiunile sociale existente și a crea confuzie” (Voicu, 2018, p. 12).
Profesoara Alina Bârgăoanu de la SNSPA a identificat nu mai puțin de 30 de nuanțe ale fake news-urilor: informații „false, perfect false, verosimile, semi-false, semi-adevărate, aproape adevărate, cu iz de adevăr, informații certate cu contextul, scoase din context, hiper-partizane, hiper-personalizate, trunchiate, facile, simplificate, simplificatoare, irelevante, știri automatizate, turbo-știri, mono-știri, interpretări extravagante, panici morale, cruciade, linșaje, indignări selective, inflamări secvențiale, intoxicări, isterii colective, diversiuni, omisiuni, amplificări” (Bârgăoanu, 2018, p. 155). Brute sau nuanțate, fake news-urile au efecte reale, nu de puține ori devastatoare.
Știrile false au înnegrit paginile istoriei omenirii. Din toate timpurile s-au pus în circulație știri false. Răspândirea lor a luat amploare odată cu inventarea tiparului și apariția primelor ziare. Minciunile au stat și stau pe masa redactorilor gata să-și ia zborul. La jumătatea scolului al XIX-lea, poetul, memorialistul și omul politic american de origine britanică William James Linton (1812 – 1897) deplângea absența adevărului din cel mai influent ziar al timpului:
”O pagină din The Times diavolul citi
Și imediat ziarul cât colo-l azvârli.
– Oi fi eu cel mai mare mincinos, se văicări,
Dar ăștia chiar m-au întrecut în a minți.”
(după Barnes, 1994/1998, p. 275)
În regimurile totalitare, cum a fost și cel din România în perioada de dinainte de Decembrie 1989, presa nu putea să fie altfel decât împănată cu fake news-uri (termenul ca atare, se înțelege, nu era folosit). Este de mirare că și astăzi, după 30 de ani de la părbușirea comunismului, se face propagandă bazată pe știri false.
În 2019, s-a înființat funcția de Procuror-șef al Uniunii Europene. Și-au depus candidatura mai mulți procurori din țările UE, între care și doamna Laura Codruța Köveși, fost procuror general al României (2006-2012) și fost procuror-șef DNA (2013-2018). În urma unei prime selecții, Laura Codruța Köveși urma să fie examinată în Comisia pentru libertăți civile (LIBE) din Parlamentul European la data de 26 februarie. Înainte de această dată, timp de o săptămână, un canal TV ostil guvernului (Realitatea TV) anunța că ceilalți doi candidați selecționați, francezul Jean-Francois Bohnert și germanul Andres Ritter au renunțat la candidatură în favoarea doamnei Laura Codruța Köveși. Adevărul a ieșit la iveală la data fixată pentru examinarea candidaților, când s-au prezentat și domnul Jean-François Bohnert, și domnul Andres Ritter.
Trist este că și liderii politici ai țării fac declarații oficiale pe care cetățenii cu greu le pot cataloga adevărate sau false.
La data de 11.03.2019, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a anunțat la Televiziunea publică faptul că din Bugetul Asigurărilor de Stat lipsesc 1,4 milioane de lei și că pensionarii nu vor mai putea primi pensiile până la sfârșitul anului. A acuzat PSD-ul că a furat acești bani și a cerut Guvernului Dăncilă să plece. În replică, a doua zi, la ședința de guvern din data de 12.03.2019, doamna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă a anunțat că Bugetul Asigurărilor de Stat are un excedent de 1,7 milioane de lei, că există bani și pentru pensii, și pentru mărirea lor. În aceeași ședință de guvern l-a acuzat pe Președintele României că îi dezinformează pe români și că face declarații iresponsabile.
Pensionarii care vor trăi, dacă vor avea din ce, până la 1 ianuarie 2020 vor afla de partea cui a fost adevărul; ceilalți pensionari nu. Totuși, acum pe cine să credem? Cum să identificăm fake news-urile? S-au făcut pași importanți în direcția blocării știrilor false pe Internet. Măsurile de acest tip nu sunt însă suficiente. Internetul nu are monopolul fake news-urilor. Cred, împreună cu specialiștii în domeniu, că formarea și dezvoltarea spiritului critic al populației, în special al adolescenților și tinerilor, reprezintă cea mai eficientă modalitate de protejare față de minciuna care se lățește înfricoșător în viața publică din România, ca și pe plan mondial.
Lina Mai, editor la TIME for Kids, expert în educația copiilor, recomandă ca la aflarea unei știri să ne punem următoarele întrebări:
1) De unde provine informația?
2) Ce surse utilizează cel care difuzează informația pentru a-și susține părerile? Sursele sunt anonime, vagi, greu de identificat?
3) Care este intenția celui care transmite informația? Există vreun indiciu semnificativ care să arate că mesajul este menit să-i influențeze pe cei ce-l receptează să gândească într-un anumit mod?
4) Mesajul are potențialul de a declanșa la cei ce-l receptează o reacție emoțională puternică? Cu cât informația este mai emoțională, cu atât mai sceptic ar trebui să fie cel ce o primește.
5) Ce spun alte surse despre același subiect? Știrile sunt convergente? Dacă nu, prin ce diferă de sursa inițială?
Consider că recomandările expertei în educația copiilor Lina Mai merită să fie larg difuzate, ca și cerința ca profesorii să-i învețe pe elevi cum să identifice știrile autentice.
Mai mult decât atât, consider că, pentru formarea spiritului critic, în liceele de toate tipurile, în programa disciplinelor filozofie, psihologie sau sociologie ar trebui să fie introduse teme despre comunicarea politică, prioritară fiind necesitatea identificării și neutralizării fake news-urilor. În facultățile cu profil socio-umanist și în institutele de psihologie, sociologie, științe politice sau filozofie ale Academiei Române preocuparea pentru astfel de teme ar trebui să devină prioritară.
Bibliografie
Barnes, John A. [1998] (2015). Sociologia minciunii. București, Editura Institutul European.
Bârgăoanu, Alina (1918). Fakenews. Noua cursă a înarmărilor. București, Editura Evrika.
Mai, Lina (2018). „When is fake news propaganda?” (http://facingtoday.facinghistory.org/when-is-fake-news-propaganda-).
Voicu, Marian (2018). Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism. București, Editura Humanitas.
Autor: Septimiu Chelcea
Sursa: România socială
Septimiu Chelcea (n. 1940) este professor emeritus (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti). În 1974 a obținut titlul ştiinţific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie. A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R. S. România (1980). În 2004, a primit Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare științifică, acordat de Consiliul Național al Cercetăriii Științifice din Învățământul Superior. A publicat numeroase articole, studii şi monografii, dintre care Chestionarul în investigaţia sociologică (1975), Experimentul în psihosociologie (1982), Personalitate şi societate în tranziţie (1994), Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat,un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (2000, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, 2007), Un secol de cercetări psihosociologice. 1897-1997 (2002), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (2001, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, 2007), Opinia publică: gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? (2002), Enciclopedie de psihosociologie (coord., 2003), Comunicarea nonverbală în spaţiul public (coord., 2004), Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura (în colab., 2005), Psihosociologie: Teorie şi aplicaţii (coord., 2006, ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2010), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor (coord., 2008), Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare (2006), Psihosociologia publicităţii. Despre reclamele vizuale (2012), Fricile sociale ale românilor (coord., 2015), Psihosociologie aplicată. Publicitatea (2016), Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015 (2016, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2017). În 2017 semnează prefața la ediția a II-a a cărții Propaganda, de Edward L. Bernays, moment la care începe colaborarea cu editura suceveană Alexandria Publishing House, unde a publicat în 2018 volumul de eseuri Elogiu plictiselii. Eseuri psihosociologice.