Am subliniat, inca din primavara lui 2007, ce ne va aduce continuarea „duduinda“ a deficitului de cont curent extern, care, pe langa faptul ca era disproportionat fata de dimensiunile economiei, era complet dezechilibrant, caci se producea nu pentru impulsionarea investitiilor, ci pentru ingrasarea consumului.
Cine insa sa rezoneze la asemenea avertismente?! O guvernare liberala care, in liberalismul natang pe care il propovaduia si propovaduieste, considera ceea ce se intampla chiar ca un lucru pozitiv, cutezand a spune ca duce la dezvoltare?!
Sau o opozitie care, fie ca se dadea de centru-dreapta sau dimpotriva de centru-stanga, nu prea intelegea mai nimic din problema, dupa cum s-a dovedit cand a ajuns al guvernare, si in plus mai suferea si de boala aservirii fata de stapanii straini?!
Boala veche la romani! In zorii comunismului, lumina venea de la Rasarit, pentru ca stapanii erau la Rasarit! In zorii capitalismului, lumina vine de la Apus, pentru ca stapanii sunt la Apus!
Si pentru a nu fi manifestat vreo naivitate, am subliniat in mai multe randuri la vremea respectiva ca nu era de asteptat vreo reactie din partea unei clase politice ai carei reprezentanti, indiferent daca de dreapta sau de stanga, se imbogatisera din afaceri cu importuri, si nu cumva din afaceri cu productie si export.
Intr-o tara gestionata si condusa de importatori, nu poti sa te astepti la nimic bun! Este o tara unde nu se respecta munca si valoarea!
E drept, ca ma asteptam la o reactie din partea Bancii Nationale.
D-l Isarescu este un profesionist si nu se putea sa nu inteleaga pericolele si in plus, dupa cate stiam, nu era nici importator! Replica Bancii Nationale a fost insa slaba si tardiva. Raul mare a apucat sa fie facut si este probabil iremediabil. Dar este sigur ca, daca Banca Nationala nu ar fi incercat totusi cate ceva, situatia acum ar fi fost si mai grava decat este.
N-a trecut vreun an si ceva de la primele avertismente si consecintele expansiunii datoriei externe si-au si aratat coltii. Deja in toamna anului 2008, incepuse si pentru politicienii romani – care constituie etalon al inconstientei programate – sa se contureze dimensiunile dezastrului.
Pentru ca despre un dezastru este vorba! Datoria externa ce trecea in contul Romaniei urcase deja pe la 70 miliarde euro. Ceea ce o distingea indeosebi era nu dimensiunea in sine, ci structura ei elucubranta.
Grosul – vreo 55 miliarde euro – nici nu era al unor entitati romanesti (stat, firme cu capital autohton, populatie), ci apartinea unor companii bancare sau nebancare straine ce facusera din Romania angajamente financiare externe (in majoritate la societatile-mama) cu care isi finantasera expansiunea in Romania.
Este vorba de ceea ce ar putea fi denumit componenta straina a datoriei externe! Fiind angajata din Romania, indatorarea respectiva trecea in contul Romaniei. Si, sa fie clar, de ea avea sa raspunda in ultima instanta Romania. Pana la urma urmei, tot contribuabilul roman o va fi platit!
Desi cred ca, de data aceasta, politicienii romani intelesesera despre ce era vorba, au mai incercat totusi sa mai ameteasca oamenii cu diferite baliverne ca, de pilda, ca sistemul bancar din Romania ar fi stabil si consecintele crizei internationale asupra Romaniei vor fi mai slabe sau ca, gratie existentei unei datorii mici a statului in totalul datoriei, se vor resimti repercusiuni mai putin acute la nivelul contribuabilului si chiar ca datoria, fiind in majoritate privata, responsabilitatea va cadea in sarcina indatoratilor, si nu a tarii!
Trecea saptamana si realitatile mai aruncau la cos una din aceste baliverne! In cateva saptamani, disparusera toate!
Capacul l-a pus imprumutul extern mamut impus Romaniei. Statul roman a fost pus sa imprumute 20 miliarde euro (peste 15% din PIB) pentru a se oferi finantare companiilor straine ramase, in conditiile crizei, fara finantare din partea mamelor lor din Occident. Era un mecanism grotesc, dar adecvat structurii grotesti a datoriei externe a Romaniei.
FMI urma sa aduca bani in piata, in contul acestora Banca Nationala urma sa elibereze la dispozitia bancilor straine rezervele minime obligatorii, iar bancile comerciale urmau fie sa transfere banii la mamele lor din Occident, fie sa finanteze companiile nebancare straine in cazul in care acestea alegeau expansiunea in continuare in Romania.
Intre timp, bancile au gasit plasamentul perfect la statul roman, care abia acum intelege avatarurile indatorarii, caci oricum a ajuns sa se indatoreze doar pentru a plati salarii, pensii si datorii anterioare. Pentru investitii nu mai exista bani.
Imprumutul de la FMI vine sa faca ceva mai „clasica“ datoria externa a Romaniei. El transforma datoriile pe termen scurt ale companiilor bancare si nebancare straine in datorii pe termen mediu si lung ale statului roman.
20 miliarde euro din componenta straina a datoriei externe a Romaniei este mutata in componenta romaneasca a datoriei externe.
Datoria entitatilor private romanesti (firme cu capital autohton, populatie) catre bancile straine din Romania – care reprezinta datorii interne – ramane pe mai departe.
Sporeste insa datoria publica interna, prin cresterea imprumuturilor facute de stat la banci straine din Romania. Din ce in ce mai mult, statul roman este varat in morisca indatorarii doar pentru plata datoriilor anterioare.
Datoria externa a ajuns deja la 75 miliarde euro si intreaga crestere este in contul statului roman. Un stat iresponsabil!
In favoarea unor false avantaje – primirea pentru o perioada scurta si strict pasajera a unor salarii si pensii nescazute fata de perioada anterioara – contribuabilul roman, prin intermediul statului bagat in morisca indatorarii, este pus sa finanteze expansiunea companiilor bancare si nebancare straine in Romania.
Este unul din multiplele canale prin care Vestul iese din criza pe seama Estului. Exista insa o consolare: este soarta oricarei tari bananiere!
Ilie Serbanescu
sursa: Bloombiz