Site icon gandeste.org

Șmecheria numită fake referendum

Sunt convins că suntem între puținele țări în care și referendumul poate fi păcălit, căruia i s-au descoperit tot soiul de subtilități și chichițe pentru a fi folosit într-un interes personal sau politic.



Cel mai important instrument de consultat un popor (sau o comunitate delimitată geografic) în România a fost decredibilizat la modul grosolan. După o campanie golănească (s-a pozat cu măturoiul în brațe și a umplut panourile de afișaj și stîlpii), Traian Băsescu a fost inițiatorul transformării referendumului în armă de luptă.

A pus la cale un referendum pentru reducerea Parlamentului la 300 de membri. Dacă ar fi propus o cifră de trei ori mai mică, ar fi obținut același răspuns. Isteria națională declanșată contra parlamentarilor a făcut ca fiecare cetățean român să se considere îndreptățit să susțină că parlamentarii sunt proști, sunt corupți, că fac legi proaste și că trebuie măturați.

A devenit aproape imposibil de explicat contrariul. Parlamentarii sunt proști pentru că dorm în ședințe (deși în ședințele de după amiază ar adormi și ziariștii), că parlamentarii pot vota corect dacă sunt semi-analfabeți (ceea ce se mai întîmplă prin lume), că la achizițiile de la Cameră sau de la Senat, indiferent că este vorba de hîrtie igienică, detergenți sau bilete de avion, nu se pot face mari aranjamente de corupție.

În vremea în care mînia populară era îndreptată asupra parlamentarilor, la Cotroceni, sub ochiul strîmb al lui Traian Băsescu erau dirijate afacerile cu energie, cu asfaltări și construcții de autostrăzi, cu terenuri și cu dosarele restituirilor litigioase. Iar în Piața Victoriei și la celelalte insituții ale statului lucrurile erau bătute în cuie.

Referendumul pentru 300 de parlamentari a fost un eșec și în materie de concepere și în materie de aplicare. L-am putea considera primul referendum trîntit, deși primul mare Referendum desfășurat în baza unei intoxicări generale a fost cel desfășurat în 1990 pentru validarea unei Constituții a României croite pe placul lui Ion Iliescu și al grupului de putere ”emanat” de ”revoluția” din decembrie 1989.

Dar cel mai scandalos referendum este cel desfășurat în 2012 și pe care România l-a îngropat ca rahatul în nisip. A fost un referendum în care electoratul României a votat destituirea președintelui Traian Băsescu.

Participarea a fost covîrșitoare, votul pentru debarcarea marinarului a fost dincolo de orice îndoială. Și, cu toate acestea, înfruntînd organizatorii și voința electoratului român și cu sprijinul SUA și al Comisiei Europene (Jose Durao Barroso), la care trebuie adăugată lașitatea lui Victor Viorel Ponta, cel care s-a speriat și a preluat fără să crîcnească cele 10 îndatoriri ale României, România a deturnat rezultatul votului.

Sosirea la București a asistentului secretarului de stat Hillary Clinton, este vorba de Philip Gordon, s-a încheiat cu inventarea a 2.000.000 de voturi false. Voturi niciodată dovedite, probate, voturi fictive dintr-un electorat și așa umflat pentru rotunjirea procentelor.

Referendumul din 2012 este cel mai mare fals petrecut în spațiul Uniunii Europene din toată existența sa. Și pe care România l-a înghițit ca pe o gălușcă împuțită, neavînd bărbații care să lupte și să dovedească măsluirea rezultatului.

Ce vrea Iohannis cu Referendumul din 26 mai? Să obțină dintr-un foc ce n-a izbutit prin muncă, prin construcție și proiecte în toți anii de frecat mangalul la Cotroceni. Cu o întrebare de tip placebo privitoare la integritate, la lupta împotriva corupției, la apărarea justiției, Klaus Iohannis vrea să obțină o mobilizare isterică a publicului de tip #Rezist care să însemne în egală măsură susțineri suplimentare pentru PNL și pentru partidele de intelligence. Adică anti-PSD!

Iohannis luptă împotriva corupției și a știrilor false dar se chinuie să producă un mare fake referendum, din care să rezulte o susținere de pomană.

Din păcate, PSD-ul este atât de inert și de orb că nu este capabil să explice și nici să contracareze o asemenea strategie.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version