Un nou document exploziv semnat de această dată de militari activi ai armatei franceză ajunge în spațiul public.
După ce anterior un Apel fusese făcut public al veteranilor și al militarilor în rezervă, acum publicația Valeurs Actuelles publică un Apel al militarilor activi. Ei denunță într-un adevărat rechizitoriu la adresa clasei politice franceze felul în care ar fi fost abandonată, cum orașe întregi nu ar mai fi sub controlul statului, cum deși ei luptă în țară și afara ei pentru valorile democratice în interior ura este sentimentul față de acestea și că deși sunt apolitici nu pot sta deoparte când țara lor se confruntă cu aceste probleme grave pentru că ”Este vorba despre supraviețuirea țării noastre, a țării dumneavoastră”.
Precedentul Apel al veteranilor a fost tratat dur de actualii diriguitori ai Franței. Premierul Jean Castex a condamnat ‘cu cea mai mare fermitate’ manifestul semnat de mii de soldați – între care peste 53 de generali, potrivit unor surse citate de media franceză – în care aceştia denunţă ‘disoluţia’ Franţei şi se declară pregătiţi ‘să susţină politicile’ care vor acţiona împotriva unei astfel de evoluţii. Ministrul francez al apărării, Florence Parly, a cerut aplicarea de sancţiuni împotriva semnatarilor.
”De câteva zile circulă informații despre un nou apel al militarilor care ar urma să fie făcut public. Venind de la soldați activi, acesta îl susține pe cel publicat anterior pe site-ul Valorilor actuale. Acest text, care circulă deja foarte mult și de care presa a tot vorbit, am decis să îl publicăm în această seară. Și să deschidem, în partea de jos a acestei platforme, o secțiune pentru semnătura cetățenilor francezi care s-ar regăsi în ea. Ne punem la dispoziția profesioniștilor militari care doresc să participe. La fel ca și cel precedent, scopul acestui forum nu este de a submina instituțiile noastre, ci de a alerta oamenii cu privire la gravitatea situației.”, susțin jurnaliștii care au publicat apelul.
Iată Apelul public:
”Domnule președinte al Republicii,
doamnelor și domnilor, miniștri, membri ai parlamentului, ofițeri generali, în rândurile și calitățile dumneavoastră,
Nu mai cântăm al șaptelea vers din Marseieză, cunoscut sub numele de „versul copiilor”. Cu toate acestea, este bogat în lecții. Să-l lăsăm pe el să ne piardă asupra noastră:
„Vom intra în carieră când bătrânii noștri nu vor mai fi acolo. Le vom găsi acolo praful și urmele virtuților lor. Mult mai puțin geloși să le supraviețuim decât să le împărțim sicriul, vom avea mândria sublimă de a-i răzbuna sau de a-i urma ”
Seniorii noștri sunt luptători care merită respectați. Aceștia sunt vechii soldați a căror onoare a fost încălcată în ultimele săptămâni. Sunt acei mii de slujitori ai Franței, semnatari ai unei platforme de bun simț, soldați care și-au dat cei mai buni ani din viață pentru a ne apăra libertatea, ascultând ordinele voastre, pentru a vă purta războaiele sau pentru a vă pune în aplicare restricțiile bugetare., Pe care i-ați murdărit în timp ce francezii i-au susținut.
Acești oameni care au luptat împotriva tuturor dușmanilor Franței, i-ați tratat ca fiind niște dizidenio, atunci când singura lor vină este aceea că își iubească țara și jeleasc căderea ei vizibilă.
În aceste condiții, depinde de noi, care am intrat recent în carieră, să intrăm în arenă pur și simplu să avem onoarea de a spune adevărul.
Suntem din ceea ce ziarele au numit „generația focului”. Bărbați și femei, soldați activi, de toate armatele și de toate gradele, de toate sensibilitățile, ne iubim țara. Acestea sunt singurele noastre pretenții.. Și dacă nu putem, prin lege, să ne exprimăm la vedere, este la fel de imposibil să tăcem.
Afganistan, Mali, Republica Centrafricană sau în altă parte, unii dintre noi am experimentat focul inamic. Unii au lăsat camarazi acolo. Ei și-au dat viața pentru a distruge islamismul căruia îi faceți concesii pe pământul nostru.
Aproape toți am cunoscut operațiunea Sentinel. Am văzut cu ochii noștri suburbiile abandonate, delincvența la cote uriașe de acolo. Am instrumentalizat încercări a mai multor comunități religioase, pentru care Franța nu înseamnă nimic – altceva decât un obiect de sarcasm, dispreț sau chiar ură.
Am defilat pe 14 iulie. Și această mulțime binevoitoare și diversă, care ne-a aclamat pentru că suntem emanația ei, ni s-a cerut să ne ferim de ea luni întregi, interzicându-ne să circulăm în uniformă, făcându-ne potențiale victime, pe un pământ pe care suntem totuși capabili. de apărare.
Da, bătrânii noștri au dreptate cu privire la conținutul textului lor, în întregime. Vedem violență în orașele și satele noastre. Vedem că comunitarismul se impune în spațiul public, în dezbaterea publică. Vedem ura pentru Franța și istoria ei devenind normă.
Poate că militarii nu vor spune asta, veți argumenta. Dimpotrivă: deoarece suntem apolitici în evaluările noastre asupra situației, este o observație profesională pe care o oferim. Acest declin l-am văzut în multe țări aflate în criză. Precede prăbușirea. Anunță haos și violență și, contrar a ceea ce afirmați aici sau acolo, acest haos și această violență nu vor proveni dintr-un “declarație militară”, ci dintr-o insurecție civilă.
Pentru a discuta despre forumul bătrânilor noștri în loc să recunoaștem claritatea descoperirilor lor, trebuie să fim destul de lași. Pentru a invoca o datorie de rezervă prost interpretată pentru a reduce la tăcere cetățenii francezi, trebuie să fii foarte înșelător. Pentru a-i încuraja pe ofițerii de armată de frunte să ia poziție și să se expună, înainte de a-i sancționa cu înverșunare imediat ce scriu altceva decât povești de luptă, trebuie să fii foarte pervers.
Lasitate, inselaciune, perversiune: aceasta nu este viziunea noastra asupra ierarhiei.
Dimpotrivă, armata este, prin excelență, locul în care ne vorbim cu sinceritate, pentru că ne angajăm viața. Apelăm la această încredere în instituția militară.
Da, dacă a izbucni un război civil, armata va menține ordinea pe propriul său pământ, pentru că i se va cere. Este chiar definiția războiului civil. Nimeni nu își poate dori o situație atât de teribilă, bătrânii noștri nu mai mult decât noi, dar da, din nou, războiul civil se dezvoltă în Franța și o știți perfect.
Strigătul de alarmă al bătrânilor noștri se referă în cele din urmă la ecouri mai îndepărtate. Bătrânii noștri sunt luptătorii de rezistență din 1940, pe care oamenii ca tine le-au tratat foarte des ca fiind factioși și care au continuat lupta în timp ce legaliștii, cuprinși de frică, pariau deja pe concesii cu rău pentru a limita daunele. sunt cei păroși de 14, care au murit pentru câțiva metri de pământ, în timp ce tu abandonezi, fără să reacționezi, districte întregi ale țării noastre la legea celor mai puternici; sunt toți morții, celebri sau anonimi, căzuți în față sau după o viață de serviciu.
Toți bătrânii noștri, cei care au făcut din țara noastră ceea ce este, care i-au proiectat teritoriul, i-au apărat cultura, au dat sau au primit ordine în limba sa, au luptat pentru ca tu să lași Franța să devină un stat eșuat? neputință cu o tiranie brutală împotriva celor din slujitorii săi care încă mai vor să-l avertizeze?
Acționați, doamnelor și domnilor. De data aceasta, nu este vorba de emoții personalizate, formule gata făcute sau acoperire media. Nu este vorba de prelungirea mandatului sau de cucerirea altora. Este vorba despre supraviețuirea țării noastre, a țării dumneavoastră.”
Varianta originală a Apelului:
Monsieur le Président de la République,
Mesdames et Messieurs les ministres, parlementaires, officiers généraux, en vos grades et qualités,
On ne chante plus le septième couplet de la Marseillaise, dit « couplet des enfants ». Il est pourtant riche d’enseignements. Laissons-lui le soin de nous les prodiguer :
« Nous entrerons dans la carrière quand nos aînés n’y seront plus. Nous y trouverons leur poussière, et la trace de leurs vertus. Bien moins jaloux de leur survivre que de partager leur cercueil, nous aurons le sublime orgueil de les venger ou de les suivre »
Nos aînés, ce sont des combattants qui ont mérité qu’on les respecte. Ce sont par exemple les vieux soldats dont vous avez piétiné l’honneur ces dernières semaines. Ce sont ces milliers de serviteurs de la France, signataires d’une tribune de simple bon sens, des soldats qui ont donné leurs plus belles années pour défendre notre liberté, obéissant à vos ordres, pour faire vos guerres ou mettre en œuvre vos restrictions budgétaires, que vous avez salis alors que le peuple de France les soutenait.
Ces gens qui ont lutté contre tous les ennemis de la France, vous les avez traités de factieux alors que leur seul tort est d’aimer leur pays et de pleurer sa visible déchéance.
Dans ces conditions, c’est à nous, qui sommes récemment entrés dans la carrière, d’entrer dans l’arène pour avoir simplement l’honneur d’y dire la vérité.
Nous sommes de ce que les journaux ont nommé « la génération du feu ». Hommes et femmes, militaires en activité, de toutes les armées et de tous les grades, de toutes les sensibilités, nous aimons notre pays. Ce sont nos seuls titres de gloire. Et si nous ne pouvons pas, réglementairement, nous exprimer à visage découvert, il nous est tout aussi impossible de nous taire.
Afghanistan, Mali, Centrafrique ou ailleurs, un certain nombre d’entre nous ont connu le feu ennemi. Certains y ont laissé des camarades. Ils ont offert leur peau pour détruire l’islamisme auquel vous faites des concessions sur notre sol.
Presque tous, nous avons connu l’opération Sentinelle. Nous y avons vu de nos yeux les banlieues abandonnées, les accommodements avec la délinquance. Nous avons subi les tentatives d’instrumentalisation de plusieurs communautés religieuses, pour qui la France ne signifie rien -rien qu’un objet de sarcasmes, de mépris voire de haine.
Nous avons défilé le 14 juillet. Et cette foule bienveillante et diverse, qui nous acclamait parce que nous en sommes l’émanation, on nous a demandé de nous en méfier pendant des mois, en nous interdisant de circuler en uniforme, en faisant de nous des victimes en puissance, sur un sol que nous sommes pourtant capables de défendre.
Oui, nos aînés ont raison sur le fond de leur texte, dans sa totalité. Nous voyons la violence dans nos villes et villages. Nous voyons le communautarisme s’installer dans l’espace public, dans le débat public. Nous voyons la haine de la France et de son histoire devenir la norme.
Ce n’est peut-être pas à des militaires de dire cela, arguerez-vous. Bien au contraire : parce que nous sommes apolitiques dans nos appréciations de situation, c’est un constat professionnel que nous livrons. Car cette déchéance, nous l’avons vue dans bien des pays en crise. Elle précède l’effondrement. Elle annonce le chaos et la violence, et contrairement à ce que vous affirmez ici où là, ce chaos et cette violence ne viendront pas d’un « pronunciamento militaire » mais d’une insurrection civile.
Pour ergoter sur la forme de la tribune de nos aînés au lieu de reconnaître l’évidence de leurs constats, il faut être bien lâche. Pour invoquer un devoir de réserve mal interprété dans le but de faire taire des citoyens français, il faut être bien fourbe. Pour encourager les cadres dirigeants de l’armée à prendre position et à s’exposer, avant de les sanctionner rageusement dès qu’ils écrivent autre chose que des récits de batailles, il faut être bien pervers.
Lâcheté, fourberie, perversion : telle n’est pas notre vision de la hiérarchie.
L’armée est au contraire, par excellence, le lieu où l’on se parle vrai parce que l’on engage sa vie. C’est cette confiance en l’institution militaire que nous appelons de nos vœux.
Oui, si une guerre civile éclate, l’armée maintiendra l’ordre sur son propre sol, parce qu’on le lui demandera. C’est même la définition de la guerre civile. Personne ne peut vouloir une situation aussi terrible, nos aînés pas plus que nous, mais oui, de nouveau, la guerre civile couve en France et vous le savez parfaitement.
Le cri d’alarme de nos Anciens renvoie enfin à de plus lointains échos. Nos aînés, ce sont les résistants de 1940, que, bien souvent, des gens comme vous traitaient de factieux, et qui ont continué le combat pendant que les légalistes, transis de peur, misaient déjà sur les concessions avec le mal pour limiter les dégâts ; ce sont les poilus de 14, qui mouraient pour quelques mètres de terre, alors que vous abandonnez, sans réagir, des quartiers entiers de notre pays à la loi du plus fort; ce sont tous les morts, célèbres ou anonymes, tombés au front ou après une vie de service.
Tous nos aînés, ceux qui ont fait de notre pays ce qu’il est, qui ont dessiné son territoire, défendu sa culture, donné ou reçu des ordres dans sa langue, ont-ils combattu pour que vous laissiez la France devenir un Etat failli, qui remplace son impuissance régalienne de plus en plus patente par une tyrannie brutale contre ceux de ses serviteurs qui veulent encore l’avertir ?
Agissez, Mesdames et Messieurs. Il ne s’agit pas, cette fois, d’émotion sur commande, de formules toutes faites ou de médiatisation. Il ne s’agit pas de prolonger vos mandats ou d’en conquérir d’autres. Il s’agit de la survie de notre pays, de votre pays.
Sursa: corectnews.com