Doar 40-50% din banii aflaţi scriptural în bănci au acoperire în realitate, iar această ficţiune este acoperită doar în măsura în care băncile centrale injectează bani către instituţiile de credit. Statele şi autorităţile încurajează băncile să ţină o contabilitate fictivă, de natură frauduloasă, întrucât, de îndată ce ar fi îndepărtate ficţiunile sistemul ar intra în colaps.
Hudson crede că în cele din urmă aceste ficţiuni nu vor mai putea fi susţinute, iar fenomenul deflaţiei datoriilor îşi va face loc în economie. Primele sincope în lanţul de plăţi vor conduce la apariţia acestui crah, care va revela realitatea că este o cantitate enormă de datorii care nu pot fi plătite.
Depozitele bancare, obligaţii care nu vor putea fi onorate
Obligaţiile băncilor faţă de deponenţi nu vor putea fi respectate întrucât economisirile nu sunt susţinute decât de colaterale care sunt valorizate la preţuri departe de orice realitate. Pentru cineva care a depus 1.000 de dolari la o bancă, în măsura în care instituţia de credit a acordat un împrumut ipotecar ce nu mai poate fi returnat, realitatea este că odată executat colateralul imobiliar la numai jumătatea valorii ipotecii, ar duce echivalentul real al economiilor sale la numai 500 de dolari, spune Hudson. Restul de până la 1.000 de dolari îl reprezintă capitalul fictiv.
În opinia profesorului american, întreg sistemul financiar se află sub incidenţa unor astfel de capitaluri fictive. Deponenţii cred că dispun de economii, dar de fapt au doar un titlu de credit care reprezintă o obligaţie a băncii ce nu poate fi onorată. 40-50% din banii din bănci nu au acoperire în economia reală, însă în contabilitatea bancară există atâta fraudă încât nu se ştie cât colateral este disponibil.
Guvernele încurajează ficţiunea din sistemul bancar
Sunt statistici fictive, o contabilitate fictivă în care activele nu sunt marcate la piaţă, ci la un model stabilit arbitrar la nivelul conducerii instituţiei de credit. Băncile pretind că au suficiente active ca să răspundă cererilor de retragere ale deponenţilor, dar de fapt ele nu au.
Guvernul se teme să introducă, prin reglementări, un realism în contabilitatea bancară pentru că, de îndată ce îndepărtează ficţiunile, întregul sistem ar intra în colaps. Sunt creanţe enorme pentru datorii care nu pot fi plătite. Oamenii sunt însă induşi în eroare pentru a continua să creadă în această ficţiune.
Bani gratis pentru bănci, austeritate pentru oamenii de rând
În cele din urmă presiunile economiei reale vor forţa apariţia fenomenului deflaţiei datoriilor. Acesta deja se resimte, doar că este compensat de banii inflaţionişti eliberaţi de băncile centrale şi care merg către băncile comerciale pentru a fi utilizaţi în vederea menţinerii iluziei datoriei.
Guvernele acum suprataxează populaţia pentru a avea bani ca să menţină în viaţă băncile, spune Hudson. Banii primiţi de sistemul financiar contribuie la aprecierea proprietăţilor imobiliare. Această inflaţie la nivelul activelor este o parte a ficţiunii din sistemul financiar şi o formă a conservării cantităţii de datorii cu care acesta operează.
Pieţele financiare sunt însă în risc. De aceea, investitorii pentru siguranţă cumpără titluri de stat americane şi germane la randamente de 1%. Pe scadenţele scurte pot accepta şi randamente negative. “Oamenilor le este frică să îşi asume riscuri; ei mai degrabă pierd jumătate de procent pe an decât să piardă 20% în piaţa de acţiuni sau 100% într-o bancă”, spune Hudson. El adaugă faptul că dobânzile scăzute sunt şi un rezultat al abundenţei de lichidităţi create de băncile centrale cu scopul de a menţine sus preţurile colateralelor. Autorităţile mizează că băncile vor acorda credite cu dobânzi mici pentru achiziţiile imobiliare astfel încât să readucă preţurile ridicate din real estate.
Nu va merge, iar băncile nu vor credita, spune profesorul american. Nu numai că aceste resurse sunt fictive, dar contrapartea este fictivă şi teoria economică ce stă la baza acestor politici este fictivă. Banii sunt aruncaţi către bănci, în timp ce fondurile de pensii trebuie să îşi asume pierderi, iar populaţia este silită să treacă prin austeritate. În Irlanda, Grecia şi Spania au fost impuse tăieri de salarii cu promisiunea că ţările respective vor deveni mai competitive; de fapt, ele se îndreaptă către un model latino-american.
Totuşi, pierderile vor ajunge şi la bănci. Crahul va apărea ca urmare a unor ruperi în lanţul de plăţi, spune Hudson, care este sigur de un principiu: “Datoriile care nu pot fi plătite nu vor fi plătite.” Întrebarea este însă ce cale va fi aleasă pentru acest proces de deflaţie a datoriilor. Se poate opta pentru o tăiere a datoriilor până la niveluri la care acestea pot fi plătite, după cum se poate opta pentru valuri de executări silite fără precedent.
sursa: curierulnational.ro