Cu oricâtă bunăvoinţă l-ai privi şi asculta pe Dacian Cioloş, nu găseşti nimic la el care să-l recomande pentru mari succese individuale. Şi totuşi le repurtează.
Nu este nici vreun luptător carismatic, nici vreun mare orator, nici vreun geniu în materie de rezolvat nevoi şi aşteptări ale românilor; are însă izbânda pe post mereu asigurată! Ministru al Agriculturii, Comisar European, Prim Ministru al României, iată trei trepte rezervate îndeobşte politicienilor cu soartă. Trepte pe care, fără a fi fost propulsat de vreun partid, Dacian Cioloş le-a escaladat relaxat, în stil de capră neagră sprinţară, fără poticneli ori semne de sufocare. Deşi, când îl cântăreşti din priviri, aduce mai degrabă a istovit purtător de samar decât a grimpeur de elită, ţapăn pe cataligele lui . Aparenţele, însă, pot înşela. Să acceptăm.
Aici intervine, pe lângă problema de perceţie, şi o problemă de combustie. Marii performeri îşi trag forţa, de regulă, din combustibili excepţionali. Personalizaţi. Până şi mitologia noastră românească consemnează reţete neaoşe de combustibili, care se alătură demonstraţiei mele. Armăsarul lui Harap Alb, ca şi calul năzdrăvan al lui Ispirescu, se prezentau primei examinări a cititorului ca nişte gloabe (“o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab” (Harap-Alb) şi “daca mă vezi așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el”(Ileana Simziana)); le era însă de ajuns o tavă de jăratic ca să devină din mârţoage demne de milă adevăraţi zmei paralei.
Aşa şi cu Dacian Cioloş. Văzându-i în CV trofeele personale de funcţii, uiţi de prima impresie şi te întrebi ce jăratic, ce LOX, ce kerosen, ce combustibili solizi granulaţi îi circulă prin instalaţii de omul nu ratează nimic în materie de numiri înalte.
Şi mai e ceva: Dacian Cioloş se fereşte de deochi. Nu se expune niciodată examinării şi alegerii populare. Căci prostimea nu înţelege, se ia după aparenţe, şi poate deochea din ignoranţă, cu o gimbeală nepotrivită sau prea insistentă, frumuseţe de mişculaţii.
Noi, până acum, am fost obişnuiţi în politica din ţărişoară cu manipulatori spectaculari, cu circari de alba – neagra care seduceau şi prosteau boborul cu panglicile ce le ieşeau pe gură în chip de flăcări prometeice. Vadim Tudor şi Traian Băsescu reprezintă specimene de vitrină în acest sens. Dar specimene care, fundamental, au ţinut cont de democraţie şi s-au impus, până la urmă, supunându-se votului popular şi obţinând procente. Adeseori, multe.
Ce descoperim, de-odată, prin Dacian Cioloş? Că se poate face manipulare şi prostire şi altfel. Fără a fi ales de gloată, fentând democraţia şi afişând mofturi de starletă!
Refuzi superior să te supui arbitrajului electiv al “celor mulţi”, simulezi sila de politic şi te laşi rugat.
“Acceptă să ne salvezi, tu, izbăvitorule! Tu, cel plămădit altfel! Tu, cel binecuvântat ca nepolitician! Tu, cel proiectat pe post de personaj mesianic, în laptopurile protestatarilor noştri cu bărbi, bandane şi lozinci anti-orice! Lasă-ţi chipul să ne lumineze panourile electorale. Sacrifică-te pentru noi. Fii oengistul nostru emblematic, steaua polară a unei generaţii de debusolaţi. Acum avem pe cine! Te implorăm: lasă-te avut!!!”.
Iar Dacian Cioloş îngăduie această dublă fraudă la care este invitat: să evite cenzura electoratului şi să îi amăgească pe tinerii frumoşi şi liberi că se va lăsa “avut” de ei. Că va fi “al lor”.
Al lor, pe naiba! Ce-şi mai râde binomul în pumn (pumnul său, cel de pecetluit guri prea slobode) de cât de uşor pot fi prostiţi aşa zişii deştepţi ai naţiei, cei care, într-o societate normală, ar fi trebuit să-i fie lui, binomului ocult, principala rezistenţă! Şi nu principalul furnizor de apă la moară, cum, de fapt, se întâmplă acum!
Căci ce altceva este Dacian Cioloş dacă nu un delegat al oculţilor, destinat să fenteze democraţia. Demnitarul lor de mucava, înscăunat prin numire, nu prin alegere. Mereu declarat învingător, deşi nu combate, în ring, niciodată.
El este împins să acţioneze după principiul: de ce ai încerca să sari gardul când te ajutăm noi să te strecori printre uluci? Lasă-i pe proşti să se pocească, să se tumefieze între ei! Tu stai la cutie şi doar aşteaptă decizia juriului. Ai încredere în juriu. El este al nostru. El este NOI!
Mai e o săptămână până când şiretenia lui Cioloş va fi pusă din nou la încercare. De obicei, nu rezistă la alegeri “pe bune”. Ea ştie să învingă exclusiv prin manevre de culise.
Să vedem însă ce cifră octanică, ce putere calorifică, va putea oferi jăraticul pus la dispoziţie de sistem prestidigitatorilor ce se vor juca cu voturile noastre.
Prefer o ţară condusă mediocru dar onest de votul democratic, al proştilor vorbitori de română, unei ţări condusă tendenţios de oculţi, prin impostură şi raportări în alte limbi. Căci, în primul caz, mai există o şansă ca limba română şi etosul românesc să nu dispară. Altfel…
Unii consideră mai important ca, decât să trăiască într-o Românie ca cea de azi, mai bine să-şi sacrifice ţara pentru un plus de bunăstare personală. Eu nu pot accepta un astfel de târg! Şi nu îl voi trece cu vederea!
Sursa: Contele de Saint Germain